Că-i zice „taxă pe coronavirus” sau altfel, ea este inevitabilă. Dar ar trebui plătită de stat

Moise Guran

Ceva agitație săptămâna asta, după ce un reporter a găsit un bar din București care i-a pus pe bon o așa-numită taxă de coronavirus. Dă-i știri peste tot că vai, că restaurantele… Sincer să vă spun eu n-am văzut decât același bon peste tot, iar amărâtul care a avut geniala idee de a crește prețurile cu “o taxă” (un soi de coperto, cum e la italieni, un cost fix aplicat pentru că stai pe scaun) a mai fost apoi încălțat și de autorități cu o amendă de 10 mii de lei. Pentru păcălirea consumatorului. Deși omul zice că a pus afiș pe ușa de la intrare a barului. Mă rog… Ideea este că, la fel ca de fiecare dată, după o astfel de întâmplare, societatea noastră trece fluierând pe lângă învățăminte, nimeni nu vede soluția, deși ea practic strigă la noi… Rămânem doar cu isteria.

Confuzia dintre Turism și Horeca va avea efecte mult mai grave la noi, în condițiile în care greu poate fi pus sub prețioasa firmă de “Industrie a Ospitalității” închiriatul de camere la munte și la mare. Da, cam asta e mare parte din turismul românesc – dăm cu var, punem anunțuri pe internet, oamenii fac rezervare și plătesc, la negru, la alb sau la gri, la cele mai multe hoteluri și la marea majoritate a pensiunilor. Asta e mai degrabă afacere imobiliară decât turism sau ospitalitate, să mă scuzați! Se califică la titlul de Ospitalitate probabil doar câteva mii (dar nu multe mii, la nivel național) de restaurante cu bucătării adevărate și foarte puținele pensiuni (probabil mai puțin de o mie, în toată țara) care mai și gătesc pentru clienții lor în fiecare zi. Spre cinstea lor, unii patroni de pensiuni se străduiesc să-i și resfețe cu rețete cu specific local și, da, asta înseamnă și ospitalitate, și turism și schimb cultural. Dar mai înseamnă ceva – înseamnă muncă și, implicit, valoare adăugată semnificativ mai mare decât poate aduce închiriatul unei camere. Or, acești oameni care muncesc de ani de zile vor fi semnificativ mai loviți de restrângerea cererii de vacanțe.

Nu vă lăsați păcăliți de aerul festivist pe care l-au făcut televiziunile cu weekendul la mare sau la munte de Rusalii! Cel puțin pe litoral au fost de trei ori mai puțini anul ăsta (și era iunie) decât la 1 mai anul trecut. Lovitura chiar va fi grea pentru Industria Ospitalității în 2020, poate și în 2021. Mă tare tem că exact cei care s-au dat peste cap să-și facă hotelurile și pensiunile mai de doamne-ajută vor rămâne cu rate pe la bănci neplătite și sub amenințarea directă a falimentaului.

Nu mai vorbim de costurile impuse de stat – o firmă cu 20 de salariați, care trebuie echipați fiecare cu patru măști și patru perechi de mănuși pe zi (punem la 2 lei, cumulat masca și mănușile), va cheltui cam 1000 de euro pe lună numai pentru măști și mănuși. Știu un patron de lanț, cu 800 de angajați, care mi-a zis că-l costă 46 de mii de euro pe lună numai măștile și mănușile (negociate la sânge pe cost de achiziție). Ia, mai dați acum cu pietre în cel cu „taxa pe corona”!

Este creșterea tarifelor o soluție? Da și nu. Depinde! Patronatele vor răspunde în cor Nuuu! dar ăsta este doar marketing. Adevărul mai simplu este că un patron de restaurant sau de pensiune, care mai și lucrează cu bon fiscal, precum cel cu “taxa pe corona” nu are decât două variante – ori scumpește, ori concediază. Dacă n-are de unde concedia, trece în economia neagră. Vă spun din experiența crizei de acum zece ani, evaziunea fiscală va deveni probabil și cea mai populară soluție. Asta vor face cei care nu-și vor permite nici să-și dea oameni afară, nici să crească prețurile. Bineînțeles, ideea e proastă pentru toată lumea – angajatul păstrează jobul dar rămâne fără asigurări medicale și contribuție la pensie, patronul riscă pușcăria, iar statul rămâne cu buza umflată, căci a sărit ca proasta din baie să-l amendeze pe cel cu taxa pe bon fiscal, când i-ar fi fost mai util să întrezărească acolo atât buna credință a omului (bonul fiscal) cât și soluția. Care e la el, la stat, nu la patronul de restaurant sau pensiune.

În opinia mea, scutirea de impozitul pe muncă dar și de contribuții, inclusiv de taxa pe fondul de salarii (impropriu numită contribuție) pentru toți angajații din HoReCa este cel mai bun lucru ce se poate face în actuala conjunctură. O taxă de solidaritate pe coronavirus e cea mai prostă idee de marketing, mai ales că solidaritatea nu se face cu forța, iar scumpirea sau ideea de taxă (fiscală sau parafiscală) nu e nici opțională, nici iubită de cineva de pe mapamond. Cum de n-a sesizat nimeni că exact despre asta a fost întâmplarea cu barul amendat din București? Cum de nu i-a trecut prin cap chiar premierului că asta se poate face, mai ales atunci când a constatat că “Horeca nu are impact mare”. Dacă cerea detalii ar fi aflat că n-are impact mare în buget, pentru că e evaziunea mare oricum și va fi și mai mare dacă nu face acest pas. Are impact mare și în PIB, dar Horeca, nu Turismul, care e parte din Horeca și care, într-adevăr, atunci când constă mai mult în închiriat camere are, cum spuneam, o valoare adăugată mult mai mică decât atunci când constă în muncă. Nemții și bulgarii au decis să reducă temporar TVA-ul, dar ei au alt specific. Eu cred că la ce evaziune (în special pe muncă) este în turismul românesc la noi ar trebui tăiate impozitele și contribuțiile pe salarii.