54.085 afișări

Al doilea weekend-carambol. Putea sau nu putea fi anticipat vidul legislativ?

Moise Guran

A fost un weekend aglomerat, cu lume pe străzi și covidioți în piețe. Hai să lăsăm la o parte isteriile conspiraționiste, asupra cărora m-am pronunțat deja, într-un mod mai dur decât v-ați obișnuit cu mine. Acest weekend mi-a explicat motivele acelei exprimări mai bine decât puteam eu să o fac înainte de el. Hai să lăsăm la o parte și oboseala populației, evidentă, inevitabilă, dar și ușor de exploatat de propaganda rusă, așa cum constată UE, nu eu. În fond, nu numai la noi, ci pe tot mapamondul lumea a ieșit masiv din case în acest weekend, inclusiv la proteste. Le lăsăm pe toate în urmă, iar eu mă refer în acest articol strict la capcana juridică în care autoritățile române au intrat. Hai să vedem dacă putea fi evitată și, odată cu ea, vidul legislativ din acest weekend.

Primul weekend-carambol a fost în 20-22 martie, după celebra ordonanță militară cu „recomandări” în locul unor restricții ferme. Lumea a râs de Vela, a ieșit la grătare, socializare, vreme bună, Covidu era pe atunci o chestie care se trata cu ciorbă iar pe la televizor încă se mai perindau glumeți care se întrebau dacă a văzut cineva “morții ăia”. Președintele instaurase de câteva zile starea de urgență, dar nici pe aceea n-au luat-o prea mulți imediat în serios. Că ce nu vedem noi cu ochii noștri (fie că e vorba de morții ăia, fie de un virus microscopic) nu există și, deci, n-are cum să ne facă rău, nu? Nu! În perioada 23-30 martie curba de creștere a numărului de cazuri și-a dublat unghiul, așa cum vă arătam într-un articol ulterior.

Ei bine, amenda e ceva ce se vede. Așa că guvernul s-a pus pe dat amenzi. Pe 26 martie o ordonața de urgență înăsprea drastic sancțiunile pentru încălcarea restricțiilor. Au urmat apoi cele mai multe și mai mari amenzi din istorie, am ajuns și în presa internațională cu ele. Mai apoi, în 6 mai, o decizie CCR a declarat neconstituționale nu numai amenzile stabilite prin ordonanța din 26 martie, dar și conceptul de amenzi pentru încălcarea stării de urgență, așa cum fusese el stabilit prin legislația cadru din, hă,hăt! 1999. După decizia CCR Guvernul a făcut repede-repede un proiect de lege pentru starea de alertă care să acopere vidul legislativ, numai că acesta n-a putut intra în vigoare suficient de repede încât să nu lase weekendul 15-17 mai fără restricții. 

Acesta a fost așadar al doilea weekend de facto fără restricții, la fel cum a fost și cel din 20-22 martie, după ordonanța militară din 20 martie, aia cu recomandări în loc de ordine.

Dar care a fost problema și cum de s-a ajuns la vidul legislativ?

Starea de urgență reprezintă o suspendare legală a unor drepturi constituționale, deci ea e nedemocratică prin definiție, dar definiția și regimul ei sunt democratice, de vreme ce chiar Constituția le prevede, ca excepții.

CCR a declarat neconstituțional Articolul 28 din OUG 1 din 1999, pentru că, zice Curtea, e neclar și lasă polițistului puterea de a aprecia gravitatea încălcării restricțiilor instaurate prin ordonanțele militare date în virtutea stării de urgență. E neclar, în sensul că nu prevede concret fapta, ci doar încălcarea restricțiilor, oricare ar fi fost acelea.

Putea în 1999 legiuitorul să prevadă restricțiile acestei stări de urgență de acum, ca să le enumere și să le explice gravitatea? Putea adică în 1999 să zică – domnule, în caz de pandemie n-ai voie să ieși din casă decât cu declarație, dacă ieși până în pragul ușii amenda e de la 10 la 20 de lei, dacă ieși în stradă de la 20 la 30, iar dacă caftești un jandarm de la 30 la 50? Dar câte situații de urgență se pot imagina printr-o lege? Observați, măsurile sunt specifice fiecăreia și ele trebuie adoptate atunci de autorități, ca să fie și aplicabile și de actualitate. Dar dacă ne invadau extratereștrii? Dacă venea un meteorit spre pământ, dacă venea potopul lui Noe, sau dacă venea un cutremur, după care, să zicem, autoritățile ne-ar fi obligat să ieșim din case ca să nu se dărâme pe noi, iar nu să stăm în case ca acum? Toate aceste situații ar fi trebuit prevăzute în OUG 1 din 1999, pentru ca amenzile aplicate pentru încălcarea diferitelor restricții să fie clar explicate în legislația primară?

Apreciați și dumneavoastră asta! Rețineți că acesta este singurul articol pe care toți cei nouă judecători ai CCR l-au declarat neconstituțional.

Așadar CCR ar fi vrut o lege în care să fie specificate măsurile ce se iau pentru această stare de urgență, asta cauzată de COVID, ceea ce s-a și făcut prin legea privind starea de alertă, adoptată săptămâna trecută de parlament și intrată în vigoare azi. 

Bun, păi și atunci care mai e diferența între starea de urgență și starea de alertă, de vreme ce, uite, nici CCR nu o face, iar publicul nu mai vorbim?

De aceea vă și spun, sincer, eu, personal n-am văzut lovitura CCR venind, nu mi-am imaginat că pot desființa de facto conceptul de stare de urgență, considerând că legislația primară (legea cadru) trebuie să detalieze toate restricțiile și toate sancțiunile ce pot fi acordate pentru încălcarea lor, într-o situație anume. Cum poți detalia sancțiunile altfel? Dar cum să detaliezi restricțiile dacă nu știi exact starea de urgență?

Ceea ce am văzut însă venind și, probabil, toți juriștii au văzut-o, a fost neconstituționalitatea ordonanței date de Guvernul Orban imediat după weekendul de pomină 20-22 martie ( e vorba OUG 34/26 martie 2020), prin care, în esență, cuantumul amenzilor a fost majorat de la 100 – 500 de lei, cât era pe ordonanța din 1999, la 2000-20.000 de lei.

Da, Constituția noastră spune explicit că niciun drept și nicio obligație constituțională nu pot fi afectate de o ordonanță de urgență, iar eu am scris în ultimii ani zeci de articole despre acel afectate. Și de câte ori au modificat Codul Fiscal și de câte ori a mai vrut Dragnea să dea amnistie prin OUG, eu am tot scris și CCR nimic… Părea că Art. 115, aliniatul VI din Constituție îl văd doar eu, pentru ei nici nu exista. Ei bine, uite că există! Nota Bene, Avocatul poporului a refuzat să sesizeze CCR pe modificarea Codului Fiscal prin OUG, chiar dacă și acela afectează îndatoriri fundamentale. Acum a sesizat imediat Curtea. Bravo Avocatule!

Revenind… Deci ce ar fi trebuit să facă guvernul atunci, în plină pandemie, când polițiștii și jandarmii se rugau de oameni să stea prin case iar epidemiologii spuneau că am intrat în faza de contaminare comunitară? Putea face desigur un proiect de lege, pe care să-l trimită în parlament, în procedură de urgență, cum a făcut acum cu starea de alertă. Presupunând că parlamentarii ar fi fost de acord, lucru greu de crezut, noile amenzi ar fi putut intra în vigoare undeva între 7 și 15 aprilie, adică la două, trei săptămâni de la declanșarea contaminării comunitare. Ar fi fost mai bine așa? Mă îndoiesc!

Dacă, în loc să dea OUG pe 26 martie, guvernul se apuca să facă un proiect de lege, CCR tot ar fi declarat pe 6 mai neconstituțional articolul din legislația din 1999. Am mai fi avut atunci legislație de aplicat amenzi pe 16 mai? Greu de spus! O altă situație comică – dacă parlamentul se învrednicea să ia în discuție în procedură de urgență OUG din 26 martie, atunci amenzile date între data OUG și cea a adoptării legii ar fi fost anulabile, iar apoi toate amenzile ar fi fost oricum anulabile, căci respectiva lege (de aprobare a ordonanței) mărea amenzile unui articol din 1999, declarat neconstituțional în 6 mai. Hilară întortochetură juridică, nu credeți?

Deci cam cum ar fi trebuit să procedeze guvernul? Să dea și ordonanță și să facă și proiect de lege, în același timp? Să nu dea ordonanță, ci să facă un proiect de lege care ar fi intrat în vigoare cel mai devreme în două săptămâni de la debutul contaminării comunitare din 22 martie? Care ar fi fost prețul plătit de societate, în morți?

Oricum parlamentul se putea implica dacă dorea, pentru că spiritul Constituției e acela că orice OUG ar trebui dezbatută în procedură de urgență, altfel de ce ar fi necesară convocarea parlamentului când e în vacanță? Sigur, articolul din Constituție care spune că doar parlamentul poate afecta drepturi și îndatoriri fundamentale este chiar OK, dar rețineți vă rog că este aberant să pretinzi că o lege poate prevede chiar toate urgențele unei stări de urgență. 

Ar mai putea fi imaginată situația în care guvernul ar fi anticipat că legislația din 1999 va fi declarată neconstituțională și ar fi dat o ordonanță de modificare a ei. În care să treacă ce? Că restrângeri de drepturi și libertăți nu putea? Vedeți, oricum o întorci, tot ca dracu iese!

Cât despre starea de alertă, să nu credeți că ea n-a mai fost instituită relativ recent (să fie 5-6 ani) în România. De câte ori se blochează Bărăganul de la viscol, cum credeți că achiziționează chestii fără licitație primarii roșii din sud? Se declară stare de alertă locală și gata achizițiile directe! Într-un an, îmi amintesc acum amuzat, s-a găsit Petrom să doneze motorină pentru utilajele din trei județe blocate de zăpadă, dar toți au refuzat-o că n-aveau nevoie de chestii gratis, mă-nțelegi? Sau când se închid drumurile și Poliția nu mai lasă pe nimeni să treacă dintr-o parte în alta nu se încalcă libertatea de mișcare? Ar trebui făcută o lege pentru fiecare viscol? 

Pentru că da, acest proiect al stării de alertă, votat săptămâna trecută de parlament, este de fapt aplicabil numai actualei pandemii. Așa și scrie în ea. Asta e legea pe care ar fi vrut-o CCR pentru starea de urgență, în locul ordonanței din 1999? Cum s-ar fi putut? Și ce facem la următoarea situație de urgență? Ne apucăm să facem o nouă lege? Păi, da, că, ce să vezi, asta de acum este despre COVID-19. Așa scrie în ea. Dar dacă vine alt COVID?

În concluzie, a fost eficientă Ordonanța 34, dată de Guvernul Orban pe 26 martie? Eu zic că da, chiar dacă mulți știam că amenzile alea mari vor fi oricum anulate, de CCR sau de altcineva. Logic ar fi fost ca CCR să facă asta după 15 mai. A făcut-o imediat ce a primit palma peste nas de la CEDO, ostentativ, deși e clar că guvernul n-avea cum să iasă din această situație și nici nu putea anticipa că Dorneanu va invalida o lege aprobată de Dorneanu (în 2003). Dar fără acea ordonanță din 26 martie probabil am fi avut încă două weekenduri-carambol, cel mai probabil și de paștele catolic, și de cel ortodox, iar cifrele epidemiei din România ar fi arătat altfel acum. Așa, am avut un al doilea weekend în care lumea a ieșit masiv, între starea de urgență și starea de alertă. Dar poate că totuși consecințele nu vor fi la fel de grave cum au fost atunci în 20 martie, poate mai mulți s-au protejat decât ar fi făcut-o acum o lună sau două. Dacă a fost așa sau nu, vom vedea în zilele și săptămânile următoare.