Autoritățile n-au habar câți oameni au murit în ultimele trei luni. O fi lene? O fi prostie? O fi altceva?

Moise Guran

Ploaia de bâlbe și contradicții între factorii de decizie, în legătură cu ce vom avea și ce nu vom avea voie să facem după 15 mai, arată un singur lucru – aceștia nu au o idee foarte clară cam care va fi starea epidemiei în România la momentul respectiv. Presiunea publică de eliberare din carantină este însă atât de mare, încât evadarea se va produce (se produce deja) indiferent de consecințe, pentru că pur și simplu politicienii nu își mai permit acest stres. Însă odată risipiți aburii conspirațiilor de tot felul, precum și energia negativă acumulată de noi toți și, pe ansamblu, de noi ca societate, după două luni de stat în case, tot ei, cei care iau decizii, vor fi făcuți răspunzători pentru eventualele consecințe dramatice ale acestora. Până una-alta, să observăm că România evită cu grijă cea mai importantă statistică a acestei perioade – câți oameni au murit în plus în martie și aprilie, față de alți ani. Observați, în graficul de mai jos că Moartea are și ea o anumită sezonalitate în România – crește de prin octombrie, atinge vârful în ianuarie, iar apoi scade treptat până în august-septembrie. Și, cu excepția lunii martie din 2018, când (nu mi-e clar de ce) numărul deceselor a depășit 25 de mii, modelul se cam păstrează – puțin peste 22 de mii în martie, puțin sub sau puțin peste 21 de mii de decese, în aprilie. Asta an de an. Acum, poate vă întrebați de ce lipsesc datele din 2020 din graficul de mai jos… Pentru că NU le avem, de aia! De fapt, le avem, dar nu le știm!

Într-un articol de la jumătatea lunii aprilie avertizam că dimensiunile pandemiei nu vor putea fi cunoscute fără comparația numărului total (nu numai COVID) al morților, față de mediile ultimilor ani. Pe internet tot felul de pricepuți bat toba că oamenii mor oricum tot timpul și că se raportează mai mulți morți de COVID-19 pentru ca o putere ocultă să bage spaima în populațiile planetei ca să… nuștiuce. 

Între timp, țările cu apă caldă permanentă și cu o administrație cât de cât digitalizată, au început să raporteze exact aceste comparații, între câți oameni mor în mod obișnuit în martie și aprilie și câte morți au fost înregistrate în acest an. Ultima informare de acest fel a venit din Italia, țară în care statistica oficială a reușit să determine că în perioada 20 februarie-30 martie s-au înregistrat cu 39% mai mulți morți decât în alți ani.

Mai șmecheri decât italienii, francezii centralizează numărul zilnic de decese, pe total și pe departamente (județe), iar acesta confirmă mai clar decât orice testare că epidemia s-a redus semnificativ. După un vârf al deceselor atins la final de martie, e clar că acum, când acest număr tinde spre mediile zilnice ale anilor trecuți și rata de infectare trebuie să fi scăzut foarte mult, luând în calcul și o perioadă de două-trei săptămâni în care o persoană infectată cu coronavirus trebuie să ducă lupta cu boala până la imunizare sau deces. 

La englezi e o situație aparte, căci ei înregistrează ca fiind decese cauzate de coronavirus doar pe cele consemnate în unitățile medicale, dar statistica oficială a venit și a clarificat situația – sunt semnificativ mai mulți morți de COVID decât rata oficială.

De altfel, procentul a fost confirmat de o analiză a Financial Times, probabil cea mai bună și cea mai completă făcută în această perioadă, cu precizarea că în Londra numărul morților înregistrat în această perioadă este dublu față de media ultimilor cinci ani.

Dați click pe poză, merită!, analiza FT este de acum două săptămâni, pe 14 țări printre care România NU este.

De ce nu este? Păi pentru că statistica noastră anunță cu două luni întârziere datele de mișcare a populației (așa se cheamă) adică numărul morților și nașterilor înregistrate la primărie. După ce că le anunță cu două luni întârziere, după ce că are un site copiat unu la unu (până și grafica și numele) după INSEE-ul franțuzesc, după ce că pe prima pagină te întâmpină un disclaimer (care zice că e greu la pandemie cu statisticile) care nici nu se scalează bine și trebuie să faci zoom-out ca să poți să treci de el, după toate astea, Institutul de Statistică al României (INSSE) a dat un anunț la început de aprilie prin care a spus că nu mai poate furniza datele de mișcare a populației (deci nici numărul morților), din aceleași motive precum cele din Disclaimer – că e pandemie, ce, noi nu știm! 

Așa că ultimele date privind numărul deceselor înregistrate de primăriile celor 3228 de UAT-uri din România, sunt din ianuarie 2020. Următoarea comunicare se va face, dacă se va face, în 11 mai, dar da, ați înțeles bine, e vorba de un număr înregistrat oricum la toate primăriile din țară, foarte simplu de centralizat, pe județ, iar apoi pe țară, prin câteva adunări simple. Ideal ar fi ca această informație să fie disponibilă on-line și în timp real, căci nimeni nu poate fi înmormântat fără certificatul de deces emis de primărie, dar ea poate fi colectată și prin telefon, chiar SMS… 

Situația s-ar fi putut rezolva foarte simplu, indiferent că angajații de la INSSE stau sau nu acasă – dacă ministrul de Interne dă un ordin, în 30 de minute, hai o oră, el poate ști câți oameni mor în fiecare zi în România. Cu o abatere de cinci pe zi (150 pe lună, da!) rata accidentelor rutiere mortale în anii trecuți (iar anul ăsta pace), autoritățile pot extrage din statistica morților înregistrate, raportat la cele oficial înregsitrate de COVID, ponderat apoi cu raportul vindecări/decese, un important indiciu privind evoluția epidemiei în România. Până acum au murit 832 de oameni de COVID-19 în România, dar în martie abia se înregistraseră 122 de decese. În mod normal, statistica deceselor totale pe martie ar trebui să nu fie foarte diferită de cea din anii trecuți. Cât despre aprilie, dacă vor fi peste 23 de mii de decese, semnalul de alarmă ar trebui să fie serios. Vă întreb, n-ar trebui ca autoritățile să aibă aceste date (existente la primării) acum, înainte de relexarea restricțiilor, iar nu la jumătatea lunii iunie, când le vor da bălăneii de la statistica românească?

Văd că azi s-au raportat mai puține cazuri față de ieri și alatăieri, când numerele se duseseră iar pe la 400 și peste. Bun, bine, ok! Să fie bine, toți vrem! Dar, așa cum am mai spus, nu trebuie să existe nici măcar o suspiciune de coafare a acestor cifre. Nu cumva la fel s-a petrecut și la Spitalul din Suceava, la începutul epidemiei, “ca să nu se interpreteze”? În ultimii cinci ani, numărul total al deceselor înregistrate în România în lunile martie și aprilie a fost între 21 și 22 de mii de persoane. El scade, pentru că și populația României scade, dar nu în același ritm. O eventuală creștere a numărului total de decese înregistrate în această perioadă de carantină nu ar oferi certitudini, dar ar da indicii puternice, pe care nici autoritățile, nici cei mai conspiraționiști dintre români nu le-ar putea ignora. Ceea ce contează de acum sunt măsurile de protejare a populației pe care România le va lua în viitor. Din 15 mai, dar și după aceea, în toamnă, sau în primăvara viitoare. Hai să fie bine, dar să fim și pregătiți de rău, că altfel e mai greu să fie bine!