O centrare pentru cel ce veghează… poate o reformă, poate ceva demisii la CCR?

Moise Guran

Decizia CEDO în procesul intentat de Codruța Kovesi statului român are un potențial uriaș de reformă, și încă una de tip constituțional. Dincolo de palma devastatoare primită de Curtea Constituțională a României, dar și de clasa politică, pe ansamblul ei, CEDO tranșează clar o speță pentru care sute de mii de oamenii obișnuiți au stat în stradă și sute de magistrați au stat pe treptele tribunalelor – independența procurorilor e parte integrantă din independența justiției, iar politicul nu are voie să se bage acolo.

Dacă vă mai amintiți (căci am scris eu însumi zeci de articole despre asta) problema noastră fundamentală este Articolul 132 din Constituție, care spune într-un mod destul de scăldat și oarecum contradictoriu că procurorii sunt imparțiali, dar sunt sub autoritatea ministrului justiției. Care e om politic, e deci partinic. Pot fi procurorii imparțiali sub autoritatea unui băiat partinic? Mdaaa, dar nu prea mult, fiecare după posibilități! 

Exact acest 132 a fost arma de care s-a folosit CCR pentru a o demite pe doamna Kovesi. Ei bine, CEDO vine și spune, nu, nu! ceea ce ați făcut voi prin eliminarea doamnei Kovesi, nu e Justiție independentă, ba chiar e un mod de a-i ține sub papuc pe magistrați în ansamblul lor.

Sigur, asta era o problemă pe care a sesizat-o și Comisia Europeană, iar eu v-am explicat că atunci când am aderat la UE ni s-a introdus MCV-ul tocmai din cauza acestui Articol 132. Europenii au sesizat atunci, în 2007, că toată reforma din justiție făcută, era o vrăjeală reversibilă. Iar ei, politicienii, au lăsat Justiția în pace doar atâta vreme cât aceasta a zgârâiat la suprafață ineteresele lor. Când, prin DNA și Kovesi, Justiția a început să îi afecteze, au folosit acel Articol 132 ca pe un laț pe care i-l scurtezi unui cîine care părea că latră, dar a început să și muște.

Bun! Și? Acum ce facem, o să vă întrebați? Dacă în Constituție scrie una, iar CCR interpretează de capul ei Constituția, cu ce ne ajută pe noi Decizia CEDO? Nu va mai face Dorneanu tot ce îl taie capul? Nu vor mai fi LEGE în România deciziile CCR?  Ei bine, nu! Un alt articol din Constituție (Articolul 20) spune că acolo unde avem un conflict între legislația internațională privind drepturile omului și legislația internă (inclusiv deciziile CCR), tratatele internaționale sunt mai tari.

Iar acesta este un caz școală în care Decizia CEDO (cu putere de lege în materia Convenției Europene privind Drepturile Omului) desființează legislația internă, mai exact autoritatea ministrului Justiției asupra procurorilor, prevăzut în Articolul 132 din Constituție.

Sigur, trebuie să-i mulțumim doamnei Kovesi pentru un mod profesionist și foarte dibaci în care a transformat propria demitere într-o speță de drept internațional, menită să rezolve această uriașă și recurentă problemă a României – subordonarea Justiției de către politic. Kovesi știa că dreptul internațional bate reglementările interne când e vorba de drepturile omului, a și declarat ce urmărește prin acțiunea la CEDO, în care de altfel nici nu a cerut bani, despăgubiri. Ceea ce a obținut echivalează cu o modificare implicită a Constituției, căci nici ministrul Justiției și nici chiar președintele României nu vor mai putea să exercite de acum un control asupra magistraților. Rolul lor, cel puțin în revocarea procurorilor și judecătorilor, devine unul formal. 

Bineînțeles, trebuie revizuit și Articolul 132 din Constituție (trebuia de mult timp, dar a fost interpretat altfel, o vreme), dar și întreaga legislație moșită de PSD în acești ultimi ani, cu privire la organizarea Justiției. CEDO tocmai le-a băgat în fund legislația respectivă, și lor și lui Tudorel Toader, dar și onoratelor creiere de la CCR. Văd că Dorneanu zice că nu are nici sentimente, nici resentimente în legătură cu modul în care a interpretat Constituția României până a făcut-o praf și pulbere. Un ticălos, fără scrupule, am mai spus asta! Toader zice că e cumva și vina președintelui Iohannis. Mda, cumva… Constituția zice că președintele veghează la respectarea ei. CCR l-a obligat să o demită pe Kovesi, acum mi se pare mie că dacă președintele ar cere demisia unui șef al CCR rușinat de CEDO și a cărui prezență acolo subminează orice autoritate a CCR, s-ar putea spune că abia aceasta ar fi din partea domnului Iohannis o bună stare de veghe.