Prăbușirea prețurilor petrolului tot o criză semnalează. Poate asta e ultima.

Moise Guran

În ultima sută de ani crizele petrolului și cele ale omenirii s-au cam legat. Mai exact, după Primul Război Mondial (ultima conflagrație din era colonială), petrolul, ca sursă de energie a omenirii, a avut legătură cu mai toate crizele majore ale acesteia, inclusiv în Al Doilea Război Mondial (în 1940 URSS a livrat Germaniei peste 600 de mii de tone de combustibili). În anii 70 cele două crize din Orientul Mijlociu au dus la o devalorizare istorică a dolarului, urmată de creșterea dobânzilor și o criză „a datoriilor suverane” care a contribuit semnificativ la falimentul comunismului. În anii 90 și 2000 războaiele din Golf, dar și ascensiunea economică a Chinei au urcat la cer prețul petrolului (între 2001 și 2008), ceea ce a finanțat și relansat ambițiile militariste ale Rusiei, dar și investițiile în petrolul de șist, ce a dus SUA pe primul loc în producția mondială. Și totuși, Criza Coronavirus poate avea o particularitate față de precedentele crize ale omenirii, pe relația cu petrolul. S-ar putea să o fi generat pe ultima.

Nu insist pe prețurile negative ale petrolului înregistrate la bursa de la New York. Puteți citi aici detalii și asculta explicațiile unui specialist de la Goldman Sachs. Un singur lucru vreau să subliniez. Deși contextul a fost unul particular, n-a fost vorba de un accident ci de un fenomen previzibil și, într-o oarecare măsură chiar așteptat, de vreme ce analiștii americani observau încă de la începutul lunii martie că din așa-numitul război al prețurilor dintre Rusia și Arabia Saudită cea mai lovită s-ar putea să iasă America.

Dar ce este războiul prețurilor dintre Rusia și Arabia Saudită? Și de la ce s-au luat?

Uitați-vă puțin pe graficul de mai sus! Observați că vârful vârfului, cel din vara 2008 a coincis și cu pornirea crizei financiare mondiale, dar și cu invadarea Georgiei de către Rusia (în august 2008). La căderea din 2014 n-a mai fost o criză economică mondială, dar a fost una politică – invadarea Crimeei de către Rusia, urmată, mai prin toamnă, de o creștere a producției în Arabia Saudită. Și, deși de fiecare dată după un astfel de eveniment oficialii ruși dau declarații belicoase că ei au rezistat la Stalingrad și sunt pregătiți să reziste și la un preț al țițeiului de 15-20 de dolari barilul, este de acum secretul lui Polichinele că sub 40 de dolari barilul Putin lăcrămează, iar sub 30 de dolari plânge în hohote. Dap, Rusia aia mare și rea, Rusia care nu crede în lacrimi, are și ea un călcâi dureros – prețul țițeiului, implicit și al gazelor naturale. Cum acestea fac cam jumătatea din veniturile bugetului federal, o scădere la jumătate a prețului țițeiului produce un deficit de… cât? 25? Oaw! Ei bine, în 2019 deja veniturile Rusiei din țiței și gaze scăzuseră cam cu 10%, iar în februarie, când a început războiul prețurilor rubla a pierdut 25% față de dolar.Ei bine, în ultimii ani, bugetul Federației Ruse a fost protejat de o înțelegere din 2017 cu statele exportatoare de petrol (OPEC), așa cum foarte bine explică această infografie de la CNBC.

Atâta doar că înțelegerea era pe trei ani și expira la finalul lunii martie 2020. Încercând să-și forțeze reciproc mâna pentru o nouă înțelegere, de la începutul acestui an Arabia Saudită (liderul de facto al OPEC) și Rusia s-au întrecut în declarații privind discounturi de preț și creșteri de producție. S-au înțeles acum 10 zile, târziu, și s-au înțeles pe o reducere a producției cam de trei ori mai mică decât estimau analiștii că ar fi fost nevoie pentru stabilizarea prețurilor. Asta fie pentru că estimările lor arată că la nivel mondial consmumul de carburant va reveni la nivelul normal până la finalul anului 2020, fie pentru că estimările lor (și toată înțelegerea) îi afectează, așa cum s-a dovedit, în primul rând pe americani. 

Acesta este contextul în care a intervenit criza coronavirus. Mai întâi cu o scădere semnificativă a activității, implicit și a cererii energetice, din China, apoi cu introducerea restricțiilor de călătorie care au redus cam cu 70-80% consumului de cherosen (pentru avioane), apoi cu reducerea restricțiilor individuale și, în fine, cu oprirea unei bune părți a economiei mondiale. Una peste alta, potrivit estimării Agenției pentru energie a SUA, în martie 2020 cam 40% din populația planetei a stat acasă, iar consumul mondial de carburanți a căzut cu cel puțin 15%

Cum este afectată România?

Grav, ca orice alt producător de hidrocarburi. Încă nu avem date (Petrom le va anunța la final de aprilie) dar estimarea mea este că, cel puțin pe retail (benzinării) vânzările de carburanți au scăzut în martie și aprilie cu cel puțin 35-40%. Implicațiile sunt majore în primul rând asupra bugetului statului român, care ia prin accize și TVA cam jumătate din banii pe care îi plătim noi la pompă. Deci nu plânge doar Putin, căci România este una dintre puținele țări UE care se susține în privința consumului de hidrocarburi. Desigur, logic ar fi ca în aceste condiții statul să reducă accizele, dar mă îndoiesc că va putea face asta. Cel puțin nu în 2020.

Consecutiv, ne putem aștepta și la o tăiere de cel puțin 30% a investițiilor din această industrie. Nu cred că la noi companiile petroliere vor anunța concedieri, nu în această fază. Ceea ce nu înseamnă că nu vor fi! După criza din 2008 companiile petroliere și-au externalizat masiv activitatea, iar 60-70% din personalul pe care îl avea altă dată Petrom este acum angajat în firme mai mici, partenere, prestatoare de diverse servicii. Bănuiala mea este că pe termen scurt acolo va fi jale. Cred însă că, pe termen mediu și lung, tendința de externalizare a personalului către companii de servicii specializate se va accentua în toate companiile, nu numai în cele petroliere, așa că fiecare depinde de propria capacitate de adaptare la noile condiții de piață.

Cât va fi benzina la pompă? Păi dacă numai taxele fac jumătate din preț (acciza e în cuantum fix pe tonă, iar nu procentual), rezultă că benzina ar fi cel puțin 2,5 lei și dacă țițeiul+rafinarea ar fi gratuite. Probabil în România prețul benzinei va coborî greu și poate doar episodic sub 4 lei/litru. 

Cât despre investițiile din Marea Neagră, acelea fuseseră oricum amânate din cauza jocului iresponsabil al politicienilor PSD din ultimii ani. Cum investițiile în petrol și gaze sunt stimulate de un preț mare al țițeiului și inhibate de un preț mic, este foarte probabil ca despre acele investiții să nici nu mai vină vorba câțiva ani de acum încolo, ba chiar să nu mai vină vorba niciodată, dacă noi energii, mai curate, vor face ca această criză a petrolului să fie ultima din istorie.

Cât de aproape suntem de finalul erei petrolului?

De fapt, aceasta este adevărata întrebare. Evident că planeta respiră altfel în această criză economică, iar asta are o mare legătură cu reducerea la jumătate a consumului de carburanți. Totuși, istoria ultimilor 50 de ani ne arată că aceste crize economice, corelate cauzal sau nu cu cele ale petrolului, au produs mai întâi crize politice, iar abia apoi revoluții tehnologice. N-ar fi trebuit ca petrolul să fie pensionat până acum de revoluția atomului? N-a fost. De ce? Păi Cernobîl, Fukushima… Energiile alternative cu adevărat curate (alea solare și eoliene, nu bateriile de mașină încărcate de la o termocentrală pe cărbune) sunt probabil la decenii distanță de a putea asigura necesarul energetic al planetei. Poate da coronavirusul un șut în fund omenirii pentru a ajunge mai repede la ele? Nu sunt sigur, poate că da, dar totul depinde de ricoșeul politic pe care această criză mondială îl va genera. Poate spune cu certitudine cineva dacă bâlbele incredibile ale administrației americane în criza coronavirusului vor duce la realegerea sau la pensionarea unui Donald Trump care crede că încălzirea globală e o farsă? Dar Rusia, va plânge în pumni, la fel cum după 1990 puterea și influența i s-au dus pe apa sâmbetei, privind cum prăbușirea prețului țițeiului o falimentează din nou? Dar China? Nu este ea în primul rând, responsabilă și de creșterea cererii de petrol și de poluarea implicit generată și de însăși criza coronavirusului? Cum ar putea grăbi investițiile în cercetarea de energii alternative prăbușirea în general a investițiilor, la nivel mondial?

Emmanuel Macron zicea, într-un interviu acorda FT acum câteva zile, că pandemia asta a făcut situația de neconceput, iar lumea s-ar putea să fie nevoită să inventeze altceva în locul capitalismului. Distanțarea socială nu se termină nici în mai, nici în septembrie, poate nici peste un an. Eu zic că nu capitalismul, dar consumul, așa cum îl știm, se va redefini. Nu pentru că vor Macron, sau Putin sau Xi Jinping, sau pentru că nu vrea Trump, ci pentru că mall-ul va fi altceva, pentru că vom cumpăra mult mai puține lucruri care în realitate nu ne trebuiau dar și pentru că state sau regiuni întregi, care n-au făcut saltul politic de la feudalism dar l-au făcut pe cel tehnologic la avioane F-15, vor fi împinse către o altfel de evoluție. Nu știm care, dar sigur alta. Iar atunci când vom ști, peste ani și ani, nimeni nu-și va mai aminti că totul a început cu o absurdă cădere sub zero a prețului petrolului pe bursa de la New York.