279.174 afișări

Niciodată nu a fost mai clară diferența dintre un lider și un șef

Moise Guran

Omenirea n-a fost niciodată atât de alienată (literalmente alienată, înstrăinată) ca în această perioadă de “încuiere” (lockdown) prin case. Locuințele ne-au devenit pușcării fără gratii, iar fiecare dintre noi își caută puterea (voința) de a respecta restricțiile asupra libertății noastre fie în propria educație, fie în conștiință, pentru a nu face rău altora, fie în spaima proprie și personală de moarte. Fie în credință. Da, în credința în Dumnezeu, care este doar o altă formă a speranței că cineva te va apăra pe tine, ca individ, sau pe tine ca familie, în fața unui rău mai mic sau mai mare. Ca orice speranță, Dumnezeu este, așadar, pentru mulți oameni, un apărător de ultimă instanță. Și, ca de multe ori în istorie, în numele Său se găsesc mulți eroi eliberatori.

Președintele este și el un apărător de ultimă instanță, dar al societății pe ansamblu, și a acționat exact în limita pe care Constituția i-o dă. Cel mai important drept pe care fiecare dintre noi îl avem și care nu poate fi suspendat nici prin voință proprie, nici prin ordonanță militară, este dreptul la viață. În fața unei înțelegeri mânate de interes politicianist pur, și din partea BOR și din partea Guvernului Orban, Klaus Iohannis a pus piciorul în prag și a spus NU, protejându-ne astfel dreptul la viață. 

Despre Preafericit nu pot spune sigur dacă e mai mult victimă, sau mai mult agresor. Tropăielile unor înalți ierarhi din BOR s-au făcut auzite încă din săptămânile trecute. L-au avertizat într-un mod agresiv, chiar amenințător, pe Iohannis că e președintele unui popor ortodox care trebuie lăsat la slujba de Înviere. Erau aceste voci mesaje prin proxies date de însuși Daniel, sau erau expresia unui început de revoltă în complicatul aparat de putere al Bisericii Ortodoxe, pe care Daniel a încercat să îl țină sub control prin protocolul cu MAI? Nu știu, nu am suficiente informații, dar conducătorul Bisericii ar fi ieșit prost și dacă s-ar fi confruntat cu o revoltă a episcopilor, a ieșit prost și acum, că firma Bisericii Ortodoxe s-a prăbușit zgomots. Lose-lose situation.

Însă exact astfel de situații fac diferența dintre un lider și un șef.

Ca lider informal al PNL și formal al națiunii, președintele Iohannis era într-o situație similară. Cu un guvern care îi subminează constant (aproape schematic) autoritatea, Iohannis risca fie o revoltă în PNL, dacă intervenea preventiv să nu se facă acordul MAI-BOR, fie o descărcare de ură/revoltă în societate, dacă “relaxarea de Paște” ar fi dus la scăparea de sub control a epidemiei.

Pe de altă parte, cred că președintele n-avea cum să nu fi aflat anterior semnării acordului de negocierile dintre BOR și MAI, că doar primește rapoarte de la SRI, nu? Îndrăznesc să sper că respectiva instituție încă face mai mult decât monitorizare de presă și de viralizări pe facebook. Cum acordul respectiv chiar este o chestiune de securitate națională, pentru că el punea (încă mai pune?) în pericol viața a mii de români, nu accept ipoteza că Iohannis a decis să îl denunțe a doua zi, oportun, ca urmare a câtorva cârcoteli din societatea civilă. Dar nici că n-a știut nimic înainte nu e credibil, din contră, atacurile cu adresă la Iohannis din ultima perioadă ale episcopilor ortodocși sugerează mai degrabă fie că Iohannis a încercat să oprească negocierile dintre BOR și MAI, fie că Vela/Orban le-au transmis preasfinților parteneri de negociere că ei ar vrea dar nu-i lasă Iohannis. Cert este că până la urmă au făcut acordul, indiferent că intervenția anterioară a lui Iohannis a fost una soft sau n-a fost deloc. E sigur doar că președintele nu s-a pus de-a curmezișul.

Acum să analizăm puțin și opțiunile președintelui. Dacă nu intervenea și lăsa acordul BOR-MAI să curgă, devenea posibil un al doilea val al pandemiei, undeva la jumătatea lunii mai, urmat de prelungirea restricțiilor până târziu în iunie, cu pierderi nu numai de vieți omenești, dar și cu o derivă economică imposibil de redresat.  Îmi place să cred că nici nu și-a dat seama de aceste opțiuni, iar gestul domniei sale a fost pur și simplu unul de conștiință.

Iohannis nu este un om prost, chiar dacă structura sa psihică de decizie este una oarecum simplă și chiar intempestivă, uneori. Și-a luat de multe ori prin surprindere sfătuitorii, fie așteptând prea mult în situații în care trebuia să acționeze repede, fie hotărându-se dintr-o dată, când ar fi trebuit să mai stea. Cum ar veni, și eu o spun cu simpatie, președintele ilustrează aproape perfect tipologia ardeleanului, despre care nu poți să spui cu certitudine nici că ar fi mai încet, cum zic oamenii răi, nici că ar cujeta mai mult, cum susține el însuși.

În opinia mea, chiar dacă a știut de negocierile BOR-MAI pentru protocolul de Înviere, președintele nu poate fi suspectat că i-a tras pe Vela/Orban și pe Daniel într-o capcană, pentru a-i zdrobi apoi cu fraza așa-zisul acord. Pur și simplu așa e Iohannis. Bine că a fost așa, iar nu altfel! Fie și numai pentru acest moment, în care președintele a salvat probabil sute de vieți (dar nu vom ști niciodată sigur asta) a meritat să îl votăm și să-i iertăm toate vacanțele, neimplicările, întârzierile și păcatele de până acum.

Președintele este pe bună-dreptate eroul societății civile, în primul rând pentru că a știut să fie lider și să ia decizia potrivită într-un moment crucial, așa cum Patriarhul Daniel nu a putut sau n-a vrut. Așa e lumea, are nevoie de eroi pozitivi și negativi deopotrivă, cu singura condiție ca aceste obiecte ale urii și admirației să fie cert identificate, chiar dacă  nu întotdeauna și corect identificate. Nu sunt chiar Dumnezeu și Diavolul ilustrări simpliste ale nevoii noastre de certitudine? Dar nu explică însăși religia astfel de ironii divine prin “necunoscute sunt căile Domnului?” Dar nu este oare gestul de a interzice mersul la biserică de Înviere al președintelui Iohannis în primul rând unul foarte creștinesc? Nu este Învierea victoria vieții și esența creștinismului?

Întreaga situație de acum este un paradox. Nu cred că Iohannis a pierdut simpatia creștinilor ortodocși, ba din contră. Pe de altă parte, trebuie să o spun și pe asta, cine ia în derâdere credința altora își dovedește în primul rând propria malformație, intelectuală sau umană. Nu contează dacă tu crezi sau nu în Dumnezeu, dar dacă îi tratezi cu superioritate pe cei care au nevoie acum de El, fie ești incapabil de o minimă empatie față de vulnerabilitatea ființei, fie nu poți face diferența dintre credință și religie, așa cum nici tropăitorii extremiști ai BOR nu o fac. Extremele tind să se apropie și nimeni n-ar trebui să facă diferență între ele. Firește, noi oamenii suntem vulnerabili, iar acum, în această criză mondială, suntem mai vulnerabili ca oricând. Și față de un virus pentru care încă nu există leac iar oamenii de știință încă îi caută modelul după care își alege victimele, dar suntem vulnerabili și în fața unor eliberatori de tot felul, care ne pot juca viețile într-o ruletă rusească, testâdu-ne exact gratiile alea autoimpuse.