187.260 afișări

Care este dimensiunea reală a epidemiei în România? Cifre, comparații, ipoteze.

Moise Guran

Vă spun din start că la întrebarea din titlu un răspuns, și acela aproximativ, îl vor da, cel mai probabil, istoricii, la o perioadă de timp după ce se va fi încheiat ceea ce trăim acum. Am desigur și eu îngrijorări similare cu ale voastre, dar eu nu mă bag unde nu mă pricep. Pot aduna însă cifre, pe care să le judecați singuri. Sunt multe comentarii și chiar contestații legate de numărul mic de teste, de tipul testelor și de relevanța cifrelor comunicate oficial. Nu numai la noi, și în SUA și în UK și cam peste tot în lume modul în care autoritățile au confruntat pandemia este comentat, întors pe toate fețele, criticat. În acest articol mi-am propus să vă arăt câteva statistici pe care le-am extras și le-am desenat (scuzați calitatea grafică, sunt făcute în excel), încercând să pun cât mai bine în contextul fiecărei țări modul în care s-a răspândit coronavirusul, dar și relevanța reacției autorităților.

Sute de mii de cazuri, milioane de teste, cifrele deja nu mai spun mare lucru atunci când te referi la țări cu populații și experiență epidemiologică diferită, dar, mai ales, nu spun mare lucru când în ecuație mai pui și o testare sensibil diferită. Oamenii mor tot timpul, n-ai de unde ști că au murit contaminați sau necontaminați de Covid-19, decât dacă testezi. Așa că am preferat să iau raportările pe milion de persoane-populație. Datele sunt de aici, sunt date de uz academic, le puteți vedea cu ochii voștri și puteți reface acest exercițiu al meu sau altele, căci baza de informații este solidă.

Face România suficiente teste?

Raportată la populația sa, România face cam tot atâtea teste câte fac și Ungaria și Polonia. Haideți să ne uităm puțin pe graficul comparat al Europei de est. Am exclus Bulgaria, pentru că această țară nu raportează numărul de teste făcute.

Și Polonia și Serbia au o emigrație masivă, la fel ca noi. Și să nu credeți că polonezii sau sârbii n-au luat-o la fugă spre casă atunci când a izbucnit violent epidemia în țările lor de adopție. Atâta doar că polonezi nu-s la fel de mulți în Italia ca românii, iar atmosfera în UK unde sunt ei mai mulți a fost destul de relaxată. Suspectez că s-au luat după deșteptul de Boris Johnson și n-au luat treaba foarte în serios de la început. Așa s-ar putea explica faptul că la un număr similar de teste/milion, polonezii au de două ori mai puține decese în țară decât avem noi.

Serbia în schimb are, la fel ca și România, o emigrație masivă și în Italia și în Germania și în Austria. Observați că, deși face semnificativ mai puține teste raportat la populația sa față de România, Serbia are un număr semnificativ mai mare de cazuri, dar și un număr sensibil mai mic de decese la un milion de locuitori. Așadar, aceste cifre indică, pe de o parte, că e mai probabil ca Serbia să aibă mult mai multe cazuri decât România, dar și că, implicit, numărul celor care mor de Covid-19 nedetectați este mai mare la sârbi decât la noi.

De ce este important numărul de teste?

Statistica se bazează pe Teoria numerelor mari. Dacă din trei români doi beau bere și unul vin, nu poți trage concluzia că 33% din populația României preferă vinul. Dacă proporția se păstrează pe 1500 de oameni din 15 milioane, statistica devine relevantă. La fel este și cu numărul de teste efectuate. Dacă testezi 0,3% din populație tabloul va fi incomparabil mai puțin complet decât dacă testezi 1,5%, așa cum a făcut Germania. Problema cu testele astea este că nu se găsesc, iar fiecare țară și-a făcut propria strategie de utilizare a lor.

Nu știu ce informații au avut nemții, dar ei au fost cam singurii din Europa care la jumătatea lunii ianuarie aveau suficiente teste (din cele rapide, contestate la noi), așa că la început de martie ei testaseră deja peste unu la mie din populație. La noi s-a ales varianta unor teste mai sigure, dar ale căror rezultate vin mult prea târziu ca să mai faci ceva util în termeni epidemiologici. Mai ales dacă ai zeci de aparate RT-PCR răspândite prin țară dar nu te-ai pregătit cu nuștiuce minuni care nu te-ar mai fi obligat să trimiți testele cu poștalionul spre marile centre de sănătate. 

Surprinzător, pe 24 februarie Marea Btritanie făcea deja aproape 100 de teste la milion, mai multe decât Italia, dar ritmul nu a fost crescut, cel mai probabil din cauza înfiorătoarei strategii a guvernului britanic, care a zis ceva de genul asta e, unii vor mai și muri, alții nu.

Similar, în SUA testarea a început abia pe 4 martie și încă e departe de ritmul din Germania.

Observați, și asta e informația relevantă pe graficul de mai sus, chiar dacă Italia a ajuns azi la peste 17 mii de teste la milion, viteza cu care s-a mișcat față de Germania este cea care a făcut diferența – un număr de 20 de ori mai mic de morți la milion-populație.

Cum stăm noi, față de occidentali? În termeni comparabili, uite așa…

Avem cam de zece ori mai puțini morți de coronavirus față de Marea Britanie, la un număr comparabil de teste pe milion-populație. Spune asta ceva despre noi? Nu, încă nu, căci la noi s-au testat doar suspiciunile. Spune însă ceva foarte nasol despre prietenii noștri britanici. Când ai testat de patru ori (în termeni comparabili) mai puțin decât Italia și ai un sfert din teste pozitive, faptul că ai o rată a mortalității la jumătate față de ei îți indică doar că în insulă lucrurile vor fi semnificativ mai urâte decât în peninsulă. 

Situația nu este deloc roz nici la prietenii americani. Care au reacționat destul de similar cu britanicii, dar na! sunt americani, observați că rata aceea mult mai mică a mortalității sugerează că, chiar dacă și în SUA tabloul pandemiei este mult mai puțin complet decât în Germania sau Italia, ei au totuși o altă capacitate de mobiliza resurse. Vor avea probabil mai multe aparate de respirație mecanică raportat la numărul de cazuri grave, iar acelea fac în final diferența între viață și moarte în această criză. Am un interes personal față de UK și o admirație sinceră față de acest popor. Am mari emoții că nu America ci ei, britanicii, vor fi the first.

Cât contează raportul dintre vindecați și decedați?

Azi, 14 aprilie, avem 1051 de vindecați și 351 de decese. Altfel spus, 1400 de cazuri închise de coronavirus, unele detectate la timp, altele confirmate după moarte. Nu știm exact care e dinamica bolii (după cât timp te vindeci sau mori) iar despre dinamica epidemiei putem presupune că s-a schimbat după 21 martie, dată de la care am avut mai clar faptul că vorbim de transmisie comunitară iar epidemia scăpase de sub control.

Da, a fost ziua aia cu soare frumos, mici, bere și grătare, iar eu m-am enervat pe o scurgere de presă care a amânat restricțiile, care apoi au devenit restricții-recomandare prin ordonanță militară.


Ce măsurăm acum nu prea are cum să nu aibă legătură cu weekendul ăla de atunci! Vestea proastă este că, deși azi avem un număr comparabil de teste cu cele din Polonia și Ungaria, specificul migrației din țara noastră ne arată că la noi încă e mic numărul de teste. Vestea și mai proastă e că pe 21 martie numărul de teste era de zece ori mai mic în raport cu populația totală decât este azi. Experiența Italiei (care a testat târziu) ne arată că cu cât mai distorsionată ai avut imaginea la un moment dat, cu atât mai proastă va deveni situația la un moment ulterior. Vestea bună este că, oficial, autoritățile spun că au reușit să amenajeze 1700 de locuri ATI cu ventilație mecanică. Important este ca numărul de cazuri grave (iar acum sunt 241 de pacienți la ATI) să rămână constant sub cel al aparatelor. Bătălia autorităților asta va fi, la asta se referă când spun că trebuie aplatizată curba (de mai sus) iar eu sper să nu limiteze nimeni numărul de teste pe măsură ce se ocupă paturile la ATI.

Revenind la întrebarea din titlu, în ultimii trei ani în România au murit în fiecare dintre lunile februarie, martie și aprilie, între 22 de mii și 23 de mii de oameni. Statisticile pe acest an vor fi disponibile mai prin vară. Abia de atunci va putea investiga cineva câte victime a făcut în mod real Pandemia Covid-19 în România. Asta presupunând că reușim să o oprim până în vară și nici nu reizbucnește la toamnă.