69.526 afișări

Purtarea măștii, un prim exercițiu pentru repornirea economică

Moise Guran

Italia dă semne că va reporni treptat activitatea economică după Paștele catolic (peste o săptămână) și, mă gândesc eu fără să am dovezi, probabil și răsucirea bruscă a oficialilor români (Orban, Arafat) în privința purtării pe stradă a măștilor, e tot un ping de antrenament. Chiar dacă starea de urgență, care expiră pe 16 aprilie, se va prelungi până după 1 mai, e foarte probabil ca și autoritățile noastre să dorească repornirea treptată a unor sectorare, în special a celor industriale, care sunt mari generatoare de venituri la buget. În opinia mea, tentația unor țări de a fura startul repornirii ar putea fi o greșeală, la fel cum foarte greșită a fost și întârzierea opririi. Dincolo de riscurile de sănătate publică, cred că repornirea trebuie bine organizată și atent gestionată pe tot continentul.

Am văzut un studiu care arată că mai mult de jumătate dintre români abia așteaptă să plece în vacanță după toată povestea asta. La mare, la munte, undeva, oriunde, dar să nu mai stau acasă. Relevant este doar faptul că oamenii își imaginează că viața va continua fix în același fel, că ne vom întoarce la serviciu după 1 Mai, numărând zilele până la concediul de vară, când ne vom călca iar pe picioare pe litoral, prin cluburi, mall-uri și alte locuri de spart bani.

Dar nu va fi deloc așa, iar faptul că ne vom holba unii la alții de după măștile alea care ne vor acoperi 75% din față va fi cea mai mică dintre probleme. De fapt, cei mai fericiți vor fi probabil cei care nu vor avea deloc concediu la vară, căci asta va însemna că au loc de muncă.

În probabil cea mai clară analiză a situației, Ionuț Dumitru explică ciclurile în spirală ale șocurilor economice în care deja am intrat. Primul este un șoc pe partea de ofertă, generat de oprirea producției. S-a întâmplat deja. Iar dacă jumătate dintre români vor la mare sau la munte, cealaltă jumătate deja și-a schimbat comportamentul de consum, pentru că are perspectiva șomajului, ceea ce le va influența viața și celor care vor la mare sau la munte. Altfel spus, cel mai important efect al acestei întreruperi de activitate nu este absența unor bunuri de pe piață, nici faptul că un număr de oameni (probabil câteva sute de mii, în primă fază) vor rămâne fără loc de muncă, ci faptul că mult mai mulți (poate un milion, poate mai mulți) vor conștientiza treptat, în lunile ce vor veni, că lumea e altfel. Vor începe să se teamă de faptul că-și pot pierde jobul, își vor reduce așadar planurile de cheltuieli, ceea ce va produce al doilea șoc, cel pe partea de cerere. Scăderea cererii va produce apoi alt șoc pe partea de ofertă, alt val de concedieri… și tot așa, într-o spirală despre care nu știm exact când sau cum se va termina.

Situația este și mai mult complicată de faptul că nu suntem doar noi în această stare de oprire, tot mapamondul este, așadar nu poți să produci nici pentru nemți sau francezi, cu atât mai puțin pentru britanici sau americani, națiuni ai căror lideri au ignorat inițial pericolul pandemiei, deci îi vor atinge vârful cam cu o lună în urma celor mai lovite țări. Și, dacă producția de export (industria prelucrătoare) va avea clar de suferit, cel mai afectat sector economic va fi totuși cel al serviciilor de piață – hoteluri, restaurante, agenții de tot felul, intermedieri (mai puțin serviciile profesionale). 

Se pune deci următoarea întrebare – dacă nu ai pentru cine să produci, are sens să te grăbești să repornești activitatea economică?

Răspunsul este da și nu, în același timp. 

Dincolo de riscurile de sănătate publică, repornirea activității se face treptat, la fel cum se repornește sistemul energetic în cazul unei pene generale de curent. Nu poți reporni toate hidrocentralele și termocentralele odată, se pornesc una câte una și se introduc consumatorii în sistem treptat, astfel încât să poată fi menținut echilibrul acestuia. La fel și în economie, dacă repornești brusc toată activitatea, în două-trei luni vei avea un milion de șomeri, căci producția pe stoc este mai greu de gestionat decât o perioadă de șomaj tehnic, iar managerii știu asta. 

Uniunea Europeană ar trebui poate să programeze cu mai mare atenție această repornire, decât a reușit să gestioneze oprirea. Este greșit ca o țară sau alta să fure startul, să pornească mai repede, fie doar și pentru că paștele catolic e mai devreme decât cel ortodox. E mai logic ca anumite tipuri de activități să fie repornite concomitent în toate țările UE, mai ales că Uniunea nu e concepută să funcționeze separat. De exemplu, Germania caută acum cu disperare lucrători agricoli, căci cei mai mulți dintre ei, migranți din est, au fugit pe la casele lor din calea pandemiei și sunt sub restricții de călătorie. Deși poate părea paradoxal, în condițiile în care ne așteptăm la un șomaj în creștere și în România, pentru noi ar fi bine să reușim să îi păstrăm acasă pe cei care au venit din vest. Dar acest subiect chiar merită o discuție separată.