48.119 afișări

Cum se va termina toată treaba asta?

Moise Guran

Nimeni nu știe și, de fapt, asta e partea cea mai apăsătoare. Și, pentru că nu vedem finalul, nu știm nici cât va dura. Săptămâni, luni, ani? Sentimentul că trăim într-o fucking dystopia cred că l-am avut cu toții. Scenariile de prăbușire economică, de izolaționsim, de final al globalizării și al lumii deschise ce părea să aducă pacea și un final al istoriei politice, cum spunea prin anii 90 Fukuyama, toate astea ne apasă probabil, dar, hei! nu-i momentul acum. Oarecum inspirat de un articol publicat acum câteva zile în Time de Yuval Harari, am decis (eu pentru mine, că na! ce să fac și eu pe acasă?) că nebunia asta se va termina în câteva săptămâni. Și că nu, globalizarea nu va fi fost făcută vinovată pentru această pandemie, ci, din contră, ei îi vom datora oprirea ei.

Două lucruri sunt clare: 1. Până în toamnă nu vom putea avea un vaccin. 2. Și dacă vom avea un vaccin împotriva coronavirusului, perioada de vaccinare efectivă tot mai durează cel puțin jumătate de an, iar riscul de mutație a virusului de la un sezon la altul poate face primul vaccin cam ineficient.

Așadar slabe speranțe că vaccinul este cel care ne poate scoate pe termen scurt din situația fără orizont de acum. Pe termen mediu și lung, da, dar pe termen scurt, nu prea e realist.

În același timp, o știre venită acum câteva zile și confirmată oficial ieri, arată că din cooperarea unor laboratoare din Belgia, Germania și SUA, omenirea e mult mai aproape de un tratament pentru Covid 19 (așa se numește boala), decât de un vaccin împotriva virusului ce o produce.

Altfel spus, nu vom fi prea curând imuni, dar cel puțin ne vom teme mai puțin de infectare. Este aceasta luminița de la capătul tunelului? Sincer să vă spun, eu alta nu văd în acest moment. Spre deosebire de China, lumea occidentală nu-și permite o înghețare a activității mai lungă de două-trei luni, fără riscuri majore legate de prăbușirea lanțurilor de aprovizionare, de creșterea infracționalității sau chiar de lucruri mai grave. 

Cât despre noi românii, trebuie să știți în primul rând că suntem una dintre țările cele mai capabile să se autosusțină alimentar. Eu nu înțeleg acum, de exemplu, de ce făina și drojdia sunt cele mai cumpărate produse, când România face anual de trei-patru ori mai mult grâu decât necesarul de pâine al locuitorilor săi. Despre hârtia igienică ce să mai vorbim, că ți-e și jenă să mai cumperi la câte glume se fac pe această temă. Totuși, ca orice hârtie, și aceasta tot din celuloză, deci din lemn se face. Hellău! Păi ați uitat că avem păduri de ne permitem să furăm anual cam dublu decât se taie oficial? Pică codru pe noi, vorba câtecului, cum să-ți imaginezi o criză de hârtie igienică în România?

Închei și eu în nota lui Harari – până la urmă acum dăm o bătălie cu noi înșine și de ea depinde și rezultatul celei cu virusul. Nu suntem încă zei, cum tot el anticipa acum câțiva ani, suntem oameni, cu toate slăbiciunile noastre. Dar și cu toată forța speranței, izvorâtă chiar din limitele noastre și din dorința de a ni le depăși. Hai să fim optimiști! Stăm acasă, ne enervăm, ne calmăm, ne imaginăm că asta e o vacanță mai tristă așa, dar vacanță, și recuperăm la vară partea cu munca. Doar aparatele de aer condiționat vin cam toate din China, nu? 🙂

Ilustrație https://www.dommckenzie.com/Covid-19