După 30 de ani, noi și bulgarii… șanse și neșanse de imagine

George Damian

Dracula, Ceaușescu, Hagi și Nadia – cam asta se știe tradițional despre România în lumea largă. Tirani însetați de sânge și sportivi talentați. Europa are o imagine ceva mai largă despre țara noastră: orfelinatele groazei, mineriadele, oprimarea minorității maghiare, clasa politică profund coruptă, țara cu cei mai mulți țigani. Privită de la o perspectivă regională, imaginea României de după 1989 a avut parte și de neșansă, pe lângă deciziile neinspirate. Să luăm drept exemplu cazul Bulgariei din acea vreme, de multe ori trecut cu vederea. Cine mai știe cum s-a produs căderea regimului comunist în Bulgaria?

Bulgaria anilor 1984-1989 a prefigurat războaiele din fosta Yugoslavie și purificările etnice din regiune. Guvernul comunist de la Sofia a decis lansarea unei campanii intitulate ”Procesul de renaștere națională” prin care au fost bulgarizate numele a 900.000 de turci cetățeni ai Bulgariei. Schimbarea actelor de identitate pentru membrii minorității turce s-a făcut cu armata: unități militare ocupau satele turcești, confiscau actele locuitorilor cărora le erau restituite mai apoi cu numele schimbate.

Rezistența turcilor în fața acestui proces de bulgarizare forțată a ajuns la un moment dat să semene cu un război civil. A fost redeschis lagărul de concentrare de pe Insula Belene de pe Dunăre, care funcționase pentru oponenții instalării comunismului în anii 50. Bulgaria a fost singura țară comunistă din Europa care a redeschis lagăre de concentrare pentru proprii cetățeni, unde au fost internați cam 3.000 de turci ce s-au opus bulgarizării forțate. În a doua jumătate a anilor 80 în Bulgaria au avut loc mai multe atentate cu bombă asupra trenurilor soldate cu zeci de morți și răniți – atentate organizate de membri ai comunității turce.

Totul a culminat cu ”Marea Excursie” organizată de autoritățile Bulgariei comuniste: 360.000 de etnici turci au fost expulzați din Bulgaria în vara anului 1989. În luna mai 1989 minoritatea turcă a organizat o serie de proteste reprimate dur de armata și miliția bulgară, soldate cu circa 50 de morți din rândurile civililor. Pe 29 mai liderul comunist bulgar Todor Jivkov a ținut un discurs în care în esență a spus că cei cărora nu le place în Bulgaria nu au decât să plece. A fost deschisă granița cu Turcia și a început deportarea organizată a etnicilor turci din Bulgaria.

Purificarea etnică din Bulgaria a atras o serie de proteste internaționale, iar în toamna anului 1989 premierul Gheorghi Atanasov, ministrul de Externe Petar Mladenov și cel de Finanțe Andrei Lukanov au reușit să-l atragă într-o conjurație pe ministrul Apărării Dobri Djurov – și așa a fost debarcat Todor Jivkov de la conducerea Bulgariei pe 9 noiembrie 1989. În primăvara anului 1990 arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist din Bulgaria a luat foc și pompierilor le-au trebuit 7 ore să ajungă la locul incendiului – astfel că istoria deciziilor de la Sofia rămâne oarecum neclară.

Nici nu poate fi vorba de o comparație între modul în care au fost tratați etnicii turci în Bulgaria anilor 1980 și cum au fost tratați etnicii maghiari în România aceleiași perioade. Cum spuneam, purificarea etnică din Bulgaria a prefigurat evenimentele din fost Yugoslavie – doar că la Belgrad nu s-a găsit o conjurație care să oprească măcelurile înainte de a fi prea târziu. În ciuda diferențelor evidente, România a avut parte multă vreme de o faimă extrem de proastă în ceea ce privește tratamentele aplicate minorităților naționale.

Imediat după decembrie 1989 România a beneficiat de o imagine eroică în mass-media internațională în urma răsturnării sângeroase a regimului Ceaușescu. Eroism șters repede după ciocnirile interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 care au primit o acoperire mediatică mult mai amplă față de purificările etnice din Bulgaria, după dezvăluirile din orfelinatele groazei și mai ales după mineriada din iunie 1990 care a consfințit reinstaurarea la putere a nomenclaturii fostului Partid Comunist Român.

După 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 România are o șansă la o nouă imagine. Problemele României sunt probleme regionale, care se regăsesc (în proporții diferite) în toate statele foste comuniste care au aderat la Uniunea Europeană. Corupția clasei politice provenite din fosta nomenclatură comunistă, dezindustrializarea, dezechilibrele demografice – pe toate le împărtășim cu vecinii noștri. Doar că în România tentația unei atitudini anti-UE nu s-a dovedit la fel de populară ca prin alte părți. Iar combaterea corupției în rândurile clasei politice reușită (mai mult sau mai puțin) în România a atras invidia vecinilor. România s-ar putea redefini ca un stat care dacă nu a reușit să scape de corupție cel puțin încearcă să facă asta.

O privire regională asupra evenimentelor din anul 1989 a fost prezentată de istoricul austriac Oliver Jens Schmitt explorate în cadrul conferinței ”Thirty Years After – Post Communism, Democracy and Illiberalism in Central and Eastern Europe” organizată de Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.