Capcana prostului de la Rahova. Cum reparăm România… (I)

Moise Guran

Mă întorceam zilele trecute de la pescuit, de la o baltă din Teleorman. Nu, nu Belina, o baltă oarecare (dar foarte mișto) de pe lângă Videle. Oricum, tot pe Șoseaua Alexandriei am intrat în București. Pe când treceam prin dreptul Penitenciarului Rahova mi-a venit să scot capul pe geam și să strig “Prostule! În democrație, hoții stau la pușcărie, pe când oamenii cinstiți își văd de viețile lor, uite, merg la pescuit, muncesc, își fac concedii și planuri de viitor.” Și deși n-am dat geamul jos și n-am strigat, mi s-a părut că de peste gard aud o voce: “Prost ești tu! Stai să vezi ce ți-am lăsat de plată! Mâine e 1 septembrie!” Mai târziu m-a sunat mama (care nu stă toată ziua la televizor) să mă întrebe cu cât îi crește ei pensia de la 1 septembrie.

E un model istoric ce se tot repetă. Deja îl știm cu toții, dar puțini realizează dimensiunile la care s-a ajuns. De doi ani tot repet că trăim într-o beție bugetară din care ne vom trezi goi pușcă și cu dureri de cap, că programul din scoarță-n scoarță e o girafă, ea nu există în realitate, sau când avertizam că vom munci zece ani ca să reparăm ce au stricat pesediștii, împrumutând țara pentru cheltuieli uriașe.

Că așa fac ei de fiecare dată când li se apropie funia de par. În ‘96 au lăsat amorsată o recesiune colosală, după patru ani în care au mâncat rezervele valutare și au îndatorat țara ca să plătească salariile unor fabrici ce produceau pe stoc. În 2004 au mărit salariile în Educație înainte de alegeri, dar mărirea efectivă urma să intre în vigoare după alegeri. În 2008 Parlamentul (dominat de alianța dintre Tăriceanu și pesediști, dar toți au votat) a produs celebra majorare a salariilor din Educație, anulată după 1 ianuarie 2009 de guvernul Boc, dar acordată apoi corect de instanțe. Încă mai plătim efectele acelei măsuri electoraliste care au depășit 7 miliarde de euro.

Acum modelul se repetă. Aflat pe făraș, Guvernul Dăncilă lasă de plată, pe lângă o factură uriașă pentru salariile unui stat care nu funcționează, o majorare de pensii al cărui impact este numai anul acesta de peste 8 miliarde de lei. Și deși Consiliul Fiscal arată negru pe alb că lipsesc 9 miliarde din buget (în mod evident, cea mai mare parte sunt cele 8 miliarde de la pensii) ăl de Budăi ăla de la Ministerul (ne)Muncii spune că-s banii acolo, să stea lumea liniștită. Evident că nu sunt și nici nu prea au de unde să vină. Mai ales că astea 8 miliarde pe patru luni se vor transforma în 25 de miliarde impact suplimentar în 2020.

Cât despre anii următori, totul devine un soi de comedie neagră, o șaradă pe care ăl de a intrat cu hârtia igienică fluturând după el la Rahova, pare că ne-a jucat-o tuturor. Tabelul de mai jos este luat din raportul Consiliului Fiscal, iar ca să vă dați seama cât înseamnă 81 de miliarde impact, să spunem că suma suplimentară e cam cât dăm anul acesta pe toate salariile bugetarilor, iar creșterea asta ar însemna cam o dublare a pensiilor în 2021 față de 2018-2019.

Acesta e contextul în care vine FMI și zice cam ce mi-a zis și mie prostul de la Rahova, în dialogul imaginar pe care l-am avut cu el pre când mă întorcea de la pescuit – Legea Pensiilor nu se poate! 

Ei, nu se poate? Cum să nu se poată! Cei de la FMI greșesc, iar noi toți riscăm să intrăm în capcana lui Dragnea refuzându-le părinților noștri plata recompensei de eliberare pe care PSD o cere, după ce i-a ținut atât amar de vreme ostatici. Sub nicio formă nu poate fi o soluție să nu le dăm creșterile de pensii aprobate deja. Mai ales că de la 871 de lei punctul de pensie la 1 ianuarie 2016 și până la 1200 de lei azi, creșterea (de 38%) este cred mai mică decât ar fi fost pe vechea lege (inflația anuală +½ din creșterea salariului mediu), pentru că între 2016 și 2018 salariul mediu aproape că s-a dublat. Sigur, el a crescut în special în sectorul public, neproductiv, dar adevărul mai simplu este că inflația resimțită de pensionari (creșterea de prețuri a produselor de bază și a serviciilor, adică a lucrurilor pe care se duc cei mai mulți bani din pensii) este probabil mai mare decât creșterea nominală a punctului de pensie. Cum ar veni, în relația pensionari-Dragnea, ai noștri au ieșit și bătuți și cu banii luați, dar sunt gata asmuțiți împotriva noastră. Adică ei l-au votat, iar el le-a luat banii, i-a sărăcit de fapt în acești ani, vrăjindu-i științific, cu burtiere mari galbene pe televiziunile lui, cu desene pe flipchart din care ei nu înțelegeau decât atât – că donleoncio le va mări și lor pensia și că noi copiii lor care ieșeam în stradă eram fie nebuni insensibili, fie securiști plătiți de soroș. În realitate trucul lui era clasic – un azi cu bani, mâine fără bani, dar inversat, că azi era el, mâine poate nu mai era. Abia de acum e cu bani, sumele sunt imense și e rândul nostru, că el a intrat la pușcărie.

Ar fi o greșeală imensă a celor care se pregătesc să vină la guvernare să zică, așa cum sugerează FMI – N-avem, Nu există, Dragnea și-a bătut joc de voi! De aici intervenim noi, copiii lor. Dar soluțiile trebuie să fie mai deștepte decât tăiem tot, anulăm ce au dat ceilalți. Pot veni acești bani din tăierea pensiilor speciale? Prea puțin și, oricum, e ușor să zici că vei tăia pensiile speciale, greu e să spui cum o să o faci în mod legal, constituțional.

Când le cer programe de guvernare celor care se pregătesc să vină la guvernare, asta le cer. Nu lozinci, că de strigăte și lozinci sunt sătul. Pot veni acești bani din reducerea cheltuielilor cu salariile bugetarilor? Răspunsul scurt este NU (creșterea pensiilor de anul viitor este cam cât ⅓ din cheltuielile statului cu salariile anul acesta), chiar dacă e clar că și acolo trebuie făcută o reformă. La fel, program de guvernare e să spui cum o faci, nu doar să o proclami. Gândiți-vă la lucrurile astea! Eu mă gândesc de mult timp. Soluții simple nu există, ceea ce nu înseamnă că nu există soluții. Sunt complicate, mulți nu le vor înțelege, deci nu poți să-ți faci campanie electorală cu ele. Este însă (și) de datoria mea să scriu despre ele, în anticiparea unei campanii electorale haotice, care riscă să alunece într-un alt tip de populism. Voi continua așadar acest articol mâine.