12.741 afișări

Nu mai vreau președinți care „n-au avut ce face!” Un gest necesar al candidatului Iohannis…

Moise Guran

Probabil cel mai dificil de înțeles din Constituția noastră este rolul președintelui. Personaj politic forte, cu milioane de voturi în spate, face în mod clar parte din executiv alături de guvern, fără a avea însă și responsabilitățile la fel de bine conturate. Asta deși președintele răspunde numai în fața poporului, cu excepția cazului de înaltă trădare, când răspunde și penal. De aceea am și spus de mai multe ori că la noi Constituția îl lasă pe fiecare ocupant temporar al Cotroceniului să aleagă cât de președinte vrea să fie. Răspunde președintele pentru actele guvernului? Răspunde pentru lenea de a nu construi infrastructură, pentru pomenile electorale făcute pe îndatorarea țării, răspunde pentru ce se întâmplă în Justiție sau pentru alunecarea unei majorități parlamentare într-o extremă sau în alta? Eu zic că da, dar o singură propoziție dacă am putea să mai adăugăm la constituție, atunci această responsabilitate ar fi mai clară.

Constituția și practica constituțională permit parlamentului să îl suspende din funcție pe președinte practic pentru orice. Litera spune că pentru fapte grave de încălcare a Constituției dar practica a arătat că decizia CCR privind aceste fapte e consultativă, deci președintele poate fi suspendat oricum și oricând. Și deși Klaus Iohannis a reușit performanța de a nu fi suspendat din funcție, venită de la PSD aceasta este mai degrabă o contraperformanță. Președintele a cam acceptat toți premierii PSD (cu excepția lui Sevil Shhaideh) oameni șterși, puțin competenți sau chiar puțin vorbitori ai limbii române, dar, mai grav, oameni marionetă ai unui lider cu tendințe vădite spre dictatură. Constituția nu spune că președintele e obligat să îi numească decât dacă propunerea vine de la un partid care are peste 50% în parlament. Iar PSD n-avea. Implicit Constituția îi permite președintelui să respingă nu o dată, nu de două ori ci de câte ori vrea astfel de candidați. Tot implicit, el președintele, fiind cel care îi acceptă, este responsabil și de guvernarea lor. 

Nu mai comentăm faptul că domnia sa, președintele Iohannis, a acceptat masacrarea Justiției pe care o putea opri prin convocarea unui referendum consultativ, dar probabil cea mai gravă greșeală a mandatului său a fost demiterea Codruței Kovesi, simbolul luptei anticorupție, un profesionist confirmat apoi de Comisia Europeană și de Parlamentul European. Vă mai amintiți poate că asta s-a petrecut ca urmare a unei decizii a CCR, care nu era totuși o decizie de interpretare a constituției ci era un arbitraj între puterile statului, așadar o decizie diferită ca natură și putere juridică. Domnul Iohannis a ales să îi ceară doamnei Kovesi să demisioneze, iar pentru că aceasta a refuzat, a demis-o el, anunțându-și gestul prin purtătorul de cuvânt.

În cel mai rău caz (dar și cel mai improbabil) dacă Iohannis ar fi refuzat să o demită tot ce i se putea întâmpla era o suspendare din funcție. Urmată de un referendum la care Dragnea și PSD-ul ar fi primit un pumn în nas de la populație. Asta arătau și atunci sondajele și din această cauză nici nu l-au suspendat. Dacă sondajele ar fi arătat altceva, l-ar fi suspendat și cu și fără motiv, și cu și fără decizia de a o demite pe Kovesi.

Suspendarea e singura sancțiune prevăzută de Constituție pentru președinte și ea îl aduce în fața poporului. De aceea și spun că fiecare președinte alege cât de președinte vrea să fie, cât de implicat și de responsabil pentru deciziile executive, căci pentru el instanța ultimă și imediată este poporul, nu CCR.

Acum să luăm lucrurile puțin invers și să ne imaginăm cum ar fi stat lucrurile dacă la articolul 95 din Constituție ar mai fi fost și propoziția următoare: “În cazul suspendării președintelui de către parlament, urmată de respingerea demiterii acestuia prin referendum, parlamentul este dizolvat și se organizează imediat alegeri parlamentare anticipate.”

Ar mai fi numit-o Iohannis pe Dăncilă în funcție, ar mai fi demis-o pe Kovesi, ar mai fi asistat impasibil la masacrarea Justiției sau la risipirea banilor publici prin îndatorarea țării dacă ar fi existat o astfel de prevedere în constituție? Nu știm răspunsul la aceste întrebări, probabil că da, dar în mod cert responsabilitatea sa ar fi fost mai clară. O prevedere de tipul ori/ori nu îl face pe președinte să fie mai bărbat, dar cel puțin alegătorii săi au mai clară responsabilitatea acestuia. Nu vor mai zice că „n-a avut ce face!” În continuare președintele poate alege să nu se bage decât în ce vrea, să plece în Tenerife când vrea, să fie ministru de Externe sau ministrul Apărării dacă atât îi place, dar cel puțin nu va mai putea spune că el a fost președinte. De fapt întreg peisajul politic s-ar schimba dacă vom reuși să introducem această prevedere în Constituția noastră, iar atunci am înțelege și noi sensul de a da câteva milioane de voturi unui personaj politic. Președintele ar rămâne în continuare cu posibilitatea de a accepta sau nu un premier sau un ministru, dar interesul său va fi ca aceia să performeze, nu să se facă de râs pentru a-l ajuta pe el să facă opoziție.

În acești cinci ani am fost un critic foarte punctual al domnului Iohannis. Comparația cu Traian Băsescu pe care chiar el a făcut-o mi s-a părut nepotrivită, căci domnul Iohannis a devenit aproape imediat președinte-jucător folosind sintagma “guvernul meu”. În același timp și-a refuzat atribuțiile de președinte parte din executiv, pe care totuși Traian Băsescu și le-a asumat. Măsurile guvernului Boc au fost proaste, dar Băsescu a preferat să le ia în spate, sacrificându-și practic cariera (și salvând-o pe cea a lui Emil Boc) riscând și o suspendare care a și venit în 2012. Nu-mi place și nu mi-a plăcut niciodată caracterul fostului președinte, pe care l-am votat totuși în 2004, nu și în 2009. Nu mi-a plăcut nici modul în care a condus prin Elena Udrea, așa cum Dragnea a încercat să conducă prin Shhaideh, Grindeanu, Tudose, Dăncilă. Klaus Iohannis este mult mai cizelat ca om dar a preferat să-și exercite mandatul și atribuțiile interne într-un singur an din patru, în timpul Guvernului Cioloș. Președintele are la Cotroceni un întreg cabinet, în oglindă cu cel de la Palatul Victoria, format din consilieri cu rang de secretar de stat, iar domnul Iohannis pare că a priceput exact rolul constituțional al președintelui, în 2016. Dar l-a respins în cele mai dificile situații, mizând pe faptul că alegătorii săi nu înțeleg că președintele trebuie să fie mai mult decât un excursionist pe 6 milioane de voturi. 

Aștept un program electoral prezidențial care să prevadă (între altele) introducerea propoziție de mai sus la articolul 95, dar mai aștept ceva… Domnul Klaus Iohannis a cerut demisia doamnei Dăncilă la câteva luni după ce a numit-o, recunoscând implicit că aceasta a fost o greșeală. Avea ce face, dacă n-ar fi trebuit să plece urgent în Tenerife. Ceea ce n-a recunoscut niciodată este greșeală uriașă făcută în cazul Kovesi. Aștept ca președintele Iohannis să își asume respectiva greșeală, implicit să îi ceară scuze doamnei Codruța Kovesi. Fără un astfel de gest nici nu poate cere un al doilea mandat de la alegătorii săi.