22.743 afișări

Bineînțeles că judecătorii se tem de el. Dar nu toți.

Moise Guran

Părerile sunt foarte împărțite față de decizia Înaltei Curți de a da o sentință în Dosarul Bombonica după alegeri. Unii spun că e mai bine, căci Dragnea s-ar fi victimizat, dacă ar fi fost condamnat, iar asta ar fi mobilizat poporul pesedist la vot. Alții spun că judecătorii sunt lași, se tem de Dragnea și așteaptă să-l frăgezească întâi poporul, la vot, înainte de a îndrăzni și ei o sentință. Adevăruri incontestabile sunt doar două: 1. Că ÎCCJ n-avea cum să dea o sentință mai devreme de 5 zile lucrătoare, în condițiile în care a cerut concluzii scrise avocaților (eu însumi am pierdut acest aspect din vedere și am greșit sperând că sentința va veni foarte repede) și 2. Că procesul (apelul) a durat un an și că indiferent că Dragnea s-a folosit de obedienta CCR, umilirea Înaltei Curți, cea mai importantă instituție a Justiției din România, este un fapt. Iar pronunțarea sentinței după alegeri, oricât de obiectiv și justificat ar fi termenul de 27 mai, nu poate schimba această percepție în ochii unei largi majorități a românilor.

Da, bineînțeles, oamenii își pierd (și-au pierdut deja?) încrederea în Justiție, dar acest lucru este deopotrivă și nedrept și explicabil (dacă nu chiar justificat). Este nedrept față de miile de procurori și judecători care se opun cu încăpățânare îngenuncherii, oameni curajoși care nu se sperie de umflarea unei caracatițe ce devine și mai mare și mai puternică după fiecare eșec sau ezitare al unui parchet, al unei instanțe, dar mai ales al Înaltei Curți. Iar ei știu asta, căci ei respiră acest aer din ce în ce mai îmbâcsit din Justiție, văd colegi (de cele mai multe ori mai în vârstă, superiori în grad care ar trebui să le fie modele) pitindu-se speriați de acest curent ce se transformă în uragan, amenințându-ne democrația și libertatea.

În iunie 2018, atunci când Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate, 10 august părea o imposibilitate logică. Azi se închid orașe pentru el, iar oamenii care nu sunt de acord cu el sunt ridicați de pe stradă, fără alt motiv. Din septembrie și până în decembrie și-a bătut joc de Curtea Supremă, desfințând prin CCR completurile de cinci judecători, reorganizând instanțele până îi pică judecătorii pe care îi vrea el, eliberând fugiți de prin Costa Rica și până în Rahova, eliberând, în general, criminali, violatori, orice. Credeți că acei oameni nu știu că toate aceste prăpădenii au avut drept scop evitarea acestui moment, în care el, Dragnea, va ajunge în fața sentinței definitive? Bineînțeles că știu, bineînțeles că se tem pentru ei și familiile lor, pentru cariera și pentru țara în care își cresc copiii, la fel ca noi toți. Dar pun deasupra de orice principiile pentru care au ales să facă această meserie de magistrat. De aceea spun că e nedrept față de ei ca noi, cetățenii, să ne pierdem încrederea în Justiție în general.

Pe de altă parte, da, ea, Justiția, a dat chix încă de la condamnarea cu suspendare (la doi ani) din dosarul Referendumul. Era în 2016, aveam și atunci alegeri, iar Înalta Curte poate s-a gândit atunci că poporul îl va sancționa la vot, eliminând un infractor condamnat de pe scena politică. Dacă așa a gândit acel complet, a greșit, căci mesajul pe care l-a transmis încă de atunci a fost același cu cel de acum – că lor, judecătorilor supremi, le este teamă de Liviu Dragnea. Greșeala de acum n-a fost așadar aceea că Înalta Curte a decis amânarea sentinței până a doua zi după alegeri, ci amânarea sentinței până după alegeri a fost suma (cumulul) unei serii de greșeli (bâlbe, amânări și o timiditate nepermisă în fața bullyingului politic) ce subminează însăși ideea de Dreptate în ochii cetățenilor români.

Nu știu, nimeni nu știe, care va fi, dacă va fi efectul acestei decizii asupra mobilizării alegătorilor la urne pe 26 mai. La fel cum e contrafactual și deci inutil să mai judecăm acum ce s-ar fi întâmplat dacă o sentință ar fi venit înainte de alegeri. La fel cum, după alegeri, orice sentință s-ar da, va fi interpretată în corelație cu rezultatul acestora. Un singur lucru sper să nu mai fie la fel – prezența la vot trebuie să o depășească pe cea din 2016 (39%). Știu, sunt naiv, idealist, uneori prea optimist. Dar nici nu mă dau bătut, sper ca nici voi să nu vă dați, așa cum nici acei tineri magistrați nu se dau, în ciuda lașității evidente a colegilor lor „mai supremi”.