Sugestii pentru referendum: nu una, ci trei întrebări!
Moise Guran
Cred că președintele Iohannis trebuie să pună nu una, ci trei întrebări la referendumul preconizat, fiecare cu un rol diferit, dar astfel încât împreună să obțină un efect cumulat. Oricum, formularea inițială, cea din ianuarie 2017, când președintele a cerut avizul parlamentului pentru “un referendum privind continuarea luptei împotriva corupției și integritatea funcție publice” sugerează o tematică dublă, adică cel puțin două întrebări. După doi ani în care am scris zeci de articole despre acest referendum și am purtat ore de discuții cu dumneavoastră, îmi aduc și eu aportul la consultarea națională pe care domnul Klaus Iohannis a anunțat că o va face cu societatea civilă.
Prima întrebare, capul de listă, cea care va stârni cu adevărat pasiuni și care chiar va aduce lumea la vot ar trebui să fie următoarea:
1. Sunteți de acord cu înăsprirea politicii penale a statului, inclusiv prin creșterea pedepselor pentru faptele de corupție și cele asimilate acestora?
În cazul unui eșec sau al unui răspuns majoritar NU, lucrurile rămân așa cum sunt. Puterea a interpretat oricum votul din 2016 ca pe un mandat de la popor pentru dezincriminarea sau incriminarea mai ușoară a faptelor de corupție. Deci, dacă lumea răspunde NU, ce-am avut și ce-am pierdut. Invers, dacă lumea răspunde DA la referendum, asta nu înseamnă că parlamentarii vor și crește pedepsele, dar cel puțin nu vor mai putea să le scadă, căci ar contrazice votul popular iar CCR a decis deja că acest lucru ar fi neconstituțional. Așadar prima întrebare ar avea rostul de a opri transformarea Codului Penal în Codul Penalilor, proces deja demarat dar încă nefinalizat.
A doua întrebare aș formula-o așa:
2. Sunteți de acord cu selecția și numirea pe funcții a procurorului șef și a șefilor de parchete EXCLUSIV prin concurs de competență, fără niciun fel de ingerință a vreunui factor politic?
Această a doua întrebare este puțin mai tehnică, dar, să ne amintim că lumea vine oricum să voteze pentru prima, stimulată de creșterea pedepselor pentru corupție. La fel ca în primul caz, răul este deja făcut prin decizia CCR prin care a fost demisă Codruța Kovesi și prin care Curtea a proclamat deja subordonarea procurorilor față de ministrul Justiției. Am unele dubii că președintele Iohannis va accepta o astfel de întrebare, în primul rând pentru că s-ar exclude și pe sine din procedura de numire (deși e de facto exclus). În al doilea rând, CSM-ul rămâne inevitabil factorul decisiv. Acest CSM este însă dominat de oamenii lui Liviu Dragnea. Dar problema CSM-ului nu o pot rezolva decât magistrații și eu sunt sigur că ei vor reuși să-și facă curățenie în curtea proprie.
În fine, cea de-a treia întrebare, trebuie să fie aproximartiv cea pentru care USR a strâns deja un milionde semnături:
3. Sunteți de acord ca toate demnitățile publice, alese sau numite, ale administrației centrale și locale să nu poată fi ocupate de persoane condamnate definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării?
E cam lungă nu? Adevărata problemă a acestei a treia întrebări este că o situație care înlătură consecințele condamnării este inclusiv amnistia. Asta o știu și useriștii, dar reveniți la prima întrebare! N-ați înțeles ce e cu înăsprirea politicii penale? Păi creșterea pedepselor, deși ușor de înțeles de toată lumea tot nu anulează utilizarea amnistiei. În mod cert însă înăsprirea politicii penale da, exclude pentru o perioadă amnistia, ceea ce completează a treia întrebare, pe cea cu excluderea penalilor în funcții publice într-un mod pe care nici chiar useriștii nu au avut cum să-l rezolve la vremea strângerii de semnături.
Bonus, preluarea de către președintele Iohannis la un referendum național a inițiativei USR ar deschide o poartă de dialog între acesta și alianța USR-Plus într-un mod ce chiar poate duce la unificarea opoziției și la scoaterea națiunii dintr-un moment dificil, dintr-un „accident al democrației” cum a spus chiar Klaus Iohannis. Pe final vă rog pe dvs, cititorii mei, să vă implicați în această dezbatere, să comentați aceste trei propuneri sau să veniți cu altele pe care dvs le considerați mai potrivite. Mulțumesc!