33.970 afișări

Șîdvs, domnule președinte? Pi buni?

Moise Guran

Știu că mulți sunteți nemulțumiți de rolul critic pe care mi-l asum la adresa președintelui Iohannis. Dar e important să înțelegem ce roluri îi dă Constituția celui mai votat român, tocmai pentru că acesta primește odată cu milioanele de voturi și o mare responsabilitate. Texte de tipul “n-are atribuții”, “n-a avut ce face”, “nu e treaba lui”, vădesc doar o lipsă a cunoașterii și înțelegerii textelor constituționale și, mai ales în cazul președintelui republicii, a subtextelor. Desigur, este doar interpretarea mea, mă puteți contrazice, suport bine dezbaterea argumentată.

Din cele aproximativ douăzeci de articole pe care Constituția i le dedică președintelui, aproape jumătate se referă la alegerea acestuia, suspendarea, demiterea incompatibilitățile și interimatul funcției. Cam multă atenție pentru o funcție decorativă, nu credeți? Se poate implica președintele în construcția de autostrăzi, sau aceasta este strict competența guvernului? Un răspuns simplu la această întrebare ar fi – dar ce, scrie undeva că se poate implica în reforma Educației? Nu! Și totuși, Iohannis este al doilea președinte care încearcă o strategie în acest domeniu, după Traian Băsescu (care a avut un eșec parțial – deși evaluarea comisiei sale a fost foarte corectă, s-a reușit un pact de doar un an pentru alocarea a 6% din PIB). De ce ar sta lucrurile altfel în privința Infrastructurii, a Sănătății, sau a strategiei spațiale (dacă națiunea ar avea un astfel de interes)?

În realitate, deși funcția “executivă” a președintelui este recunoscută de toți constituționaliștii, e mai greu să determini întinderea acesteia și, mai ales, responsabilitățile ei. Are sau n-are președintele responsabilitate pentru eșecurile unui premier inept, pe care el l-a desemnat? Sigur că are. Chiar și în situația în care acesta este alegerea unui partid care a câștigat singur alegerile (din mai 1990 în România n-a mai existat un astfel de caz) președintele tot face un control de responsabilitate, probitate morală și competență. Există o rațiune pentru care, deși șeful statului poate proveni dintr-un partid, Constituția îl exclude de la a fi membru-partizan după ce devine președinte – pentru că el reprezintă statul român și, pe cale de consecință, trebuie să lucreze împreună cu guvernul. Altfel, despre ce vorbim?

Acum, următoarea întrebare, cui i-au cerut ieri românii autostrăzi? Lui Dăncilă? Guvernelor anterioare? Partidelor? Parlamentului? Justiției? Cui i-am strigat noi că România vrea autostrăzi? Nu cumva chiar statului, pe ansamblul său, Executiv-Legislativ-Justiție? Da, guvernul le licitează și le execută, dar Parlamentul votează de exemplu legea Bugetului, prin care se alocă banii, iar Justiția este cea responsabilă ca banii respectivi să devină efectiv autostrăzi, nu țepe, nu SF-uri fără finalitate, etc. Toți au un rol, la fel cum și în Educație și în Sănătate și în alte domenii au.

Care e cel al președintelui? De ce are acesta la Cotroceni un aparat de consilieri (cu rang de miniștri, un adevărat cabinet paralel cu guvernul) și de ce s-a solidarizat însuși reprezentantul statului, cu un protest-avertisment adresat chiar statului? Dar putea face altceva? Ei bine, eu zic că da (iar de aici începe partea care îi va face nefericiți pe fanii președintelui Iohannis).

Gestul președintelui Iohannis de a se solidariza cu mișcarea #Șîeu a fost utilă protestului, dar a fost unul la fel de populist ca cel al lui Dan Voiculescu sau al altor lipitori politice. Asta deși Klaus Iohannis NU este un populist. Nu unul genetic. Este doar cel mai prost sfătuit președinte din istorie, un politician mignon, incapabil să-și depășească condiția de primar, să înțeleagă Constituția și jobul pentru care a primit 6,2 milioane de voturi. Și pe care niște consilieri (cu rang de miniștri, încă o dată!) aplică modele deja exersate, depășite, populiste uneori, că așa știu ei că au câștigat alții alegerile, lăsându-i pe ailalți să-și dea singuri cu dăncila-n glezne, pe ideea că românii tot de foame și tot de ură vor vota.

În opinia mea, președintele republicii este executiv mai mult pe partea de responsabilitate, dar mediator ca acțiune. Instrumentele sale sunt influența uriașă dată de numărul de voturi, clar-viziunea și capacitatea de a da direcții națiunii, echilibrul, imparțialitatea și, deloc în ultimul rând, mandatul de cinci ani (X2=10 ani) mai lung decât al guvernelor și parlamentelor, ceea ce îi poate permite să facă trecerea marilor obiective naționale de la o guvernare la alta, de la un partid la altul. Fără sincope de câte doi ani în care anulăm licitațiile ălorlalți ca să ne luăm și noi șpăgile noastre (rolul CSAT în combaterea corupției nu trebuie subestimat, chiar dacă a fost subminat de PSD în ultimii ani) dar mai ales prin dialog constant cu toate părțile, prin așezarea la negocieri a Puterii (executivul de acum) cu Opoziția (executivul viitor posibil). Eu cred că un președinte responsabil ar trebui să ia masa (gest de încredere) săptămânal cu liderii partidelor importante, pe rând, și cel puțin o dată pe lună cu toți odată. Să vorbească, da, și despre autostrăzi. Să comunice cu nația, dacă lucrurile nu merg bine, dacă e greșită direcția. Să se adreseze parlamentului. Credeți că e puțin? Nu, de fapt Iohannis a utilizat aceste instrumente cu mare efect la începutul anului 2017, iar apoi s-a oprit neașteptat și inexplicabil.

În opinia mea, Constituția României desenează un președinte menit să asigure coerența drumului unei națiuni în antagonismul politic firesc într-o democrație. Dacă ar fi fost asta, domnul Iohannis ar fi putut spune #șîeu! Și eu i-am convocat pe pesediști de o mie de ori în cei cinci ani de mandat, am vorbit cu ei despre autostrăzi, iar ei sunt doar niște hoți ordinari care folosesc resursele națiunii pentru a o mitui să închidă ochii la furăciunile lor.

Sigur, președintele Iohannis are scuza că șeful partidului aflat acum la guvernare e Liviu Dragnea, un infractor dovedit și condamnat, care urmărește aproape deschis instaurarea unei dictaturi personale. Cum să iei masa cu Dragnea? Poate fi grețos, într-adevăr, dar sunteți siguri că între cei doi nu au existat contacte? Cum se explică faptul că președintele a amânat doi ani bătuți pe muchie un referendum pe Justiție (chiar și unul “fără penali” l-ar fi pus la respect pe Dragnea) dacă nu dublul interes electoralist? O dată pentru că Dragnea e atât de rău încât îi face pe peneliști să pară îngeri pe lângă el, și a doua oară pentru că un referendum e mai util în anul electoral. Așa l-au învățat consilierii? Că poporul e prost și că nu înțelege astfel de scheme? Păi și rolul președintelui care e, dacă poporul nu are exercițiul democratic și nici nu mai vrea să vină la vot? Oare domnului Iohannis n-ar trebui să-i fie rușine, alături de pesediști, peneliști și alții care au mai fost la guvernare, după această știre BBC, în care se vorbește de o națiune făcută de rușine? Pentru că mie, ca cetățean, îmi este.

Să nu mă înțelegeți greșit, aș merge (și voi merge) în viteză la un referendum acum, de alegeri sau oricând. Ceea ce mă doare este statul nostru și reprezentantul său! Critica mea la adresa președintelui Iohannis nu urmărește decât îmbunătățirea performanțelor acestuia, ca președinte. Are mari șanse la un nou mandat. L-am votat, ca mulți alții în turul doi. Dar l-am votat (probabil îl voi vota din nou, dacă intră cu Tăriceanu sau Ponta în turul doi) și aș fi vrut mai mult. Ce ne-a învățat suceveanul Mandachi, dacă nu asta? Întotdeauna trebuie să vrem mai mult!