15.183 afișări

Fifi, fii bărbată și desființează organizat RADET-ul

Moise Guran

Pocnesc conductele în București precum șampaniile de revelion. Da, la București avem bani de șampanii, nu suntem ca săracii din orașul Calafat, unde lumea se încălzește cu lemne, că a dat faliment sistemul centralizat, gaze n-au și mai au și politicieni tâmpiți (urmăriți aici un excelent reportaj despre apele termale de sub Calafat, despre care consilierii locali zic că-s ozeneuri). La București un milion de locuitori sunt legați la cea mai mare și mai ineficientă rețea de termoficare din Europa, rețeaua RADET. E în faliment și o administrează celebrul Piperea cu firma lui de insolvență. Și, deși milionul ăla de bucureșteni plătește cel mai mic tarif din România, asta se datorează nu genialului administrator, ci uriașei subvenții care mănâncă un sfert din uriașul buget al doamnei Fifi.

De când sunt reporter, adică de mult timp, am asistat la tot felul de scandaluri legate de RADET. Șpăgi, contracte dubioase, arestări, pile politice… ca pe orice gaură neagră a statului, lumea politică s-a bătut întotdeauna să pună mâna pe falimentarul RADET. Dacă nu înțelegeți de ce, pierdeți vremea citind acest text. Este evident de ce. Dincolo de colcăiala tenebroasă a acestei regii locale, mai sunt câteva chestii care țin și de curaj politic, dar și de viziune – nimeni nu are curaj să le spună celor un milion de bucureșteni că nu poți da pe căldura dintr-o lună de iarnă mai puțin decât pe o sticlă de șampanie mai procopsită, adică o sută și ceva de lei. De mai bine de două decenii, toată lumea abordează problema RADET ca fiind una financiară (rău-platnici, datorii, insolvențe) evitând problema de fond – uriașa rețea de conducte pe care se pierde cam o treime din agentul termic și pe care nu o poate repara (sau înlocui) nimeni atât de repede precât se strică.

Pe cale de consecință, soluțiile propuse (aveți aici o paletă de opinii despre soluții), toate, inclusiv cele ale opoziției, sunt financiare – facem o altă firmă fără datorii, asta preia RADET, o unim cu Elcen și hai noroc! Hai noroc, ce? Nu vor mai rămâne școlile fără căldură în plină iarnă? Nu, că asta nouă va putea trage bani pentru investiții și înlocuit conducte. Pe bune? Cam câți bani? Oricâți! Și în cât timp? Într-un timp suficient de scurt cât să nu îmbătrânească altele și tot așa? Mă îndoiesc! Dar, hai să presupunem că într-un timp scurt… vă imaginați cum ar arăta Bucureștiul cu mari bulevarde, străzi și străduțe brăzdate de gropi și lucrări de înlocuire rapidă a 4000 de kilometri de țevi, din care s-au reabilitat în 30 de ani doar 10%? Orașul s-ar bloca, efectiv, și dacă s-ar reabilita 10% (400 de kilometri) pe an. Și s-ar bloca pentru un deceniu.

Ca multe alte soluții de industrializare și centralizare comunistă (rețeaua centralizată a RADET s-a construit după 1960) și aceasta este una aberantă, pentru că n-a prevăzut nimeni costuri și durate de înlocuire a conductelor. Ah și CET-urile Elcen (termocentralele din jurul Bucureștiului) au nevoie de un miliard de euro pentru că nu mai respectă normele de poluare, o chestiune care azi se pune altfel decât în 1960. Deci, ce ar rezolva fuziunea RADET cu ELCEN? 

Știind toate acestea, pe bune, vă mai întrebați dar ce se poate face? Nu este destul de evident?

Sigur că o parte a rețelei trebuie păstrată și alocată unor CET-uri mai mici și mai eficente, deservind blocuri sau cvartale (cel mult). Costul nesubvenționat al încălzirii într-un bloc nou cu centrală proprie (de bloc, nu de apartament) este comparativ cu cel al încălzirii dintr-un bloc legat la RADET, dar fără subvenția de la Primărie care acoperă cam 60% din tarif în acest moment. Primăria poate folosi banii respectivi pentru a subvenționa înlocuirea conductelor mici, de deservire a trei-cinci blocuri, dar în sistem privat, după ce le va fi cedat cetățenilor care locuiesc în blocurile respective, sau unei societăți de administrare a căldurii pe un astfel de cvartal, în care cetățenii respectivi să știe de unde se încălzesc, ce plătesc, ce-și repară și cât îi costă (incluisv disconfortul spargerii unor alei) să-și repare sistemul de încălzire. Conductele magistrale, astea care se sparg când vedeți știri la televizor că au rămas zeci sau sute de blocuri fără căldură, sunt istorie, indiferent că au curaj să recunoască asta Firea, Piperea, sau alți politicieni de la putere și din opoziție.  

În acești ani am vorbit și am scris numeroase articole referitoare la pretenția aberantă a Primăriei Capitalei de a înghiți Elcen, compania de termocentrale care aparține României, nu Bucureștiului. Prin neplata datoriilor către Elcen, bucureștenii au ajuns să fie subvenționați de ceilalți români, inclusiv de cei din Calafat, care nici n-au salariile bucureștenilor și mai dau și 3500 de lei pe lemnele pentru o iarnă. O strategie energetică, la nivel național, care ar trebui să prevadă de la extinderea distribuțiilor de gaze, corelat cu exploatările de resurse pe care România le are, incluisv de apă termală, cum e cazul la Calafat sau în alte părți, asta necesită desigur viziune și o mai mare responsabilitate din parte clasei politice, de la Primăria Capitalei și până în parlament, de la Cotroceni și până la Victoria.