34.902 afișări

Dincolo de foamea de bani… De la prostiile lui Ceaușescu la taxele lui Dragnea

Moise Guran

Se vorbește mult în aceste zile de Ceaușescu, dar puțini știu și chiar mai puțini înțeleg cât de prezent este spiritul său printre noi. Ceaușescu, greșelile lui de oltean suficient de șiret cât să priceapă unele mecanisme economice, dar care nu avea o inteligență acumulată (citită), cât să anticipeze mecanismele sociale ale economiei, pare că s-a reîncarnat în acest Vâlcov și în codul lui fiscal. În acest articol voi încerca să demonstrez de ce măsurile adoptate urmăresc, pe lângă scopul imediat al adăpării unui buget secătuit de populismul pesedist, alungarea capitalului european și preluarea pe termen mediu a controlului asupra unor bănci, fonduri de pensii, dar și companii energetice și de comunicații. Nu știu de către cine, dar nu e greu de ghicit. Paralela cu Ceaușescu și tâmpeniile lui o să o fac la final, dar până atunci ar trebui să reamintesc faptul că bruma de bunăstare din ultimul deceniu este indisolubil legată de intrările de capital occidental de după 2004. Fără ele am fi astăzi, ca nivel de trai dar și ca securitate națională, la fel ca Moldova sau Ucraina. Au trecut 15 ani și puțini mai pricep asta.

Atacurile la pensiile private

În varianta inițială, fondurile de pensii private Pilon II erau pur și simplu desființate, prin invitarea populației de a-și lua banii, ceea ce ar fi adus statului nu 3 lei ci aproximativ 8 miliarde de lei pe an, din contribuțiile noi. S-a renunțat la asta, iar invitația de a face transfer la Pilonul I nu cred că va produce efecte semnificative. Dar cererea de capitalizare suplimentară, prin care administratorii trebuie să aducă aproape un miliard de euro drept garanții, ca să mai poată face acest tip de afaceri în România (dar cu 60% din profit tăiat) este de fapt o invitație la exit. Nu știu, nu pot evalua acum câți dintre administratorii de fond vor pleca și câți vor rămâne, dar diabolismul acestui plan nu cred că constă în mutarea banilor la fondul public de pensii. Cred că ceea ce se urmărește cu adevărat este preluarea administrării fondurilor respective de către alții. Pesediști, ruși, israelieni, unguri? Nu știu. Condițiile (comisioane, capitalizare obligatorie, procentul de transfer din contribuții) se pot schimba tot din pix, după aceea. E doar o posibilitate și o opinie bazată pe experiențele altora.

Efecte asupra băncilor și a populației

Aberația cu taxarea activelor (creditelor) băncilor este rudimentară, neconstituțională și prost-făcută. Să observăm, în primul rând, că un ROBOR impus de 2% e mai mic decât referința BNR de 2,5%. Ce să înțelegem de aici? Că BNR e lacomă, sau că băncile ar trebui să se finanțeze de la BNR cu 2,5% și să plaseze bani cu 2%? Dar această prevedere, atât de imbecilă, încalcă flagrant Articolul 135 din Constituție, potrivit căruia economia este una de piață. Prețurile se stabilesc liber, iar dobânda este un preț al banilor.

Să presupunem că băncile pot duce ROBOR la 2%, dar în acest caz vor mări comisioanele într-un hal în care nu cred că se vor mai da prea multe credite noi, nici pentru populație, nici pentru firme. Diferența (spreadul) dintre depozite și credite este acum într-adevăr mare, dar asta la creditele de consum. Pentru creditele de investiții, acolo unde dobânzile se negociază, diferențele sunt semnificativ mai mici. De aceea cred că primul efect ar fi mai puține credite, pentru firme în primul rând, și cu dobânzi reale (DAE) mai mari. E de presupus că vor fi mai greu de modificat comisioanele pentru creditele aflate în desfășurare, dar asta va însemna doar că cei care se vor împrumuta de acum vor subvenționa creditele celor care deja plătesc rate. Devreme ce taxează creditarea (activele) măsura este o adevărată frână de finanțare, iar consecințele asupra economiei pot fi grave. Nu zic mai mult.

Pe de altă parte, confiscarea a 70% din profit (aici analiza detaliată Profit.ro) este tot o invitație la exit, la fel ca în cazul fondurilor de pensii. Există un plan de preluare și în cazul băncilor? Păi în Ungaria așa a fost. Viktor Orban a declanșat un război total împotriva băncilor străine (acesta a fost principalul său driver electoral) iar după ce a pus mâna pe jumătate din sistemul bancar, a îndulcit mult pastila.

Fondurile de pensii și băncile formează ceea ce numim infrastructura financiară a unei țări. Chiar dacă nu se vede, ca șoselele și căile ferate, această infrastructură este critică pentru controlul economiei (vezi ce s-a întâmplat în Republica Moldova, unde infrastructura financiară este deținută de Rusia).

Stoparea investițiilor în comunicații și energie

Nu mă pricep la Telecom și nu știu cât de mari sunt sumele cerute pentru licențele 5G (1 miliard de euro), dar mă tot întreb de ce vrea statul de două ori mai mulți bani pentru prelungirea celor 3G. Ca orice utilizator, văd și eu că rețeaua 3G este cea care acoperă toată țara deocamdată, e mai prezentă în orașele mici decât rețeaua 4G. Or investițiile noi în extinderea rețelelor 4G și implementarea rețelelor 5G sunt susținute din vânzările de  trafic pe 3G. Ai taxat 3G, ai scumpit investițiile în rețelele de generație următoare ale internetului mobil (4G și 5G). Nu mă avânt în mai multe speculații pe această temă.

Constat doar cât de ipocrită este afirmația lui Vâlcov că e oligopol în domeniul producției de gaze, când Romgaz, unul dintre cei doi producători reglementați, este controlat de stat. Păi cine îl pune pe stat să vândă gazul cu 90 de dolari/megawatt, dacă el vrea să îl vândă cu 68? Haideți să vă explic…

Retorica asta cu profiturile mari ale companiilor de petrol și gaze se bazează pe faptul că românii (nici chiar cei cu o educație mai mare) nu fac diferența între profit și dividende. Dividendul îl iei acasă, profitul poți să-l reinvestești. Infrastructura de petrol și gaze are mari nevoi de investiții și cine are profit, poate face și investiții. Secătuite de foamea bugetului de stat, companiile din energie ale acestuia nu prea mai au și bani de investiții, așa că ce-au avut și ce-au pierdut dacă statul le ia banii printr-o taxă de 2% pe cifra de afaceri, în loc să le ia dividende (impozitate cu 5%) după ce a repartizat profitul (impozitat cu 16%)? Companiile private rămân însă exact fără profitul din care planificaseră investiții și aici efectul este similar celui din domeniul infrastructurii financiare și a celei de comunicații.

Pe de o parte zăcămintele de gaze mai bătrâne și mai puțin profitabile vor fi închise, mărind cota de import de gaz rusesc (al cărui preț nu poate fi plafonat de statul român) iar pe de altă parte sunt descurajate (probabil vor fi înghețate) investițiile în noi zăcăminte. Inclusiv în cele din Marea Neagră (dacă ați urmărit conferința de presă, poate ați observat o ușoară tresărire a lui Vâlcov, atunci când a fost întrebat; reporterul nimerise cu întrebarea foarte aproape de țintă, iar el a devenit atent, nefiind sigur dacă va fi prins sau nu cu adevăratul scop al acestei măsuri).

Asistăm așadar la actele preparatorii ale preluării unor infrastructuri critice – cea financiară, cea energetică și cea de comunicații. Când lucrurile vor fi mai clare, Dragnea ne va spune probabil că e vorba de o naționalizare sau de o intrare a capitalului autohton împotriva celui străin, iar românii vor aplauda. Moarte străinilor, bă! Să plece la ei în țară, nu să fure țărișoara noastră! Îhîm! Atâta doar că noi n-avem capitaliști cu atâtea miliarde, care să preia așa ceva, și nici chiar statul nu poate face asta că e prea sărac. Dacă vor apărea miliardari români la preluare, vor fi alții în spatele lor, dar nu vor fi străini din vest ci străini din est. Nu am dovezi, dar avem cu toții indicii – refuzarea banilor europeni gratuiți pentru favorizarea parteneriatelor cu chinezi, israelieni și ruși. Ați uitat cearta lui Grindeanu cu Vâlcov, după ce evaluarea acestuia critica prea puținii pași făcuți de guvern spre Rusia?

Și acum, paralela cu Ceaușescu…

După momentul 1968, România a primit numeroase transferuri tehnologice, în special din SUA, chiar dacă cele mai multe au fost mascate prin relațiile comerciale excelente cu RFG, mai exact prin contracte directe între firme din Germania și întreprinderile de stat din România. Și multe credite, cele mai multe directe, pe termen scurt, tot între firme. Așa se și explică faptul că România a fost foarte surprinsă și foarte descoperită la izbucnirea crizei datoriilor suverane, în 1980. Deși investițiile în cercetare fuseseră foarte mari, iar cercetarea românească (aproximativ 30 de mii de cercetători) ar fi trebuit deja să livreze la finalul anilor ‘70, rezultatele au fost modeste. Din 1984 incetează însă complet orice transfer de tehnologie, ba chiar și orice fel de comunicare/informare științifică. Era deja epoca PC-ului și a informației, așa că Revoluția și anii ‘90 găsesc fabricile românești semnificativ depășite tehnic, din acest punct de vedere. Nu, industria comunistă nu era un morman de fiare vechi, era un morman de fiare depășite, ce își dovediseră încă din anii ‘80 incapacitatea de a face față concurenței pe orice piață, inclusiv pe cele est-europene. Acela a fost momentul critic, în care cehii, ungurii și polonezii au ales să-și privatizeze întreprinderile, în primul rând pentru că investitorii occidentali veneau cu tehnologie la zi, salvând astfel o mai mare parte a locurilor de muncă. La noi, FSN-ul (PSD-ul de azi) a evitat asta, convingând populația să “nu ne vindem țara!”. Așa se face că până prin 1999 cam toată industria pusă pe roate în urmă cu 30-40 de ani se prăbușise și chiar fusese vândută pe active. Șomaj 15%, pensionări anticipate, inflație uriașă, sărăcie lucie. Generațiile de azi nu mai știu cât de cruntă a fost acea criză. Ea a durat 20 de ani și emigrarea masivă de după deschiderea granițelor nu are cum să nu aibă legătură cu acele vremuri.

Comunismul economic a supraviețuit în România până în 1999, când totul se făcuse praf. Recuperarea a fost anevoioasă, iar criza socială s-a mai prelungit câțiva ani după cea economică. Dar momentul de schimbare vizibil a fost în 2004, când, după invitarea de aderare la NATO și UE, intrările de capitalui occidentale au schimbat practic cursul acestei țări. Numai atunci, în 2004, economia a crescut cu 8%, și a crescut pe investiții, nu pe consum. Era însă târziu. Generația sacrificată în anii 90 prin trimiterea timpurie la pensie, ca să nu fie trimisă în șomaj, nu prea înțelege aceste lucruri. Cei care n-au mai putut să plece, dar le-au plecat copiii, au rămas agățați de iluzia de bunăstare a anilor 60-70 și de sloganurile cu care și Ceaușescu îi mințea, pentru că în realitate industria românească tot cu tehnologie și cu bani occidentali s-a construit. Și Dragnea îi minte.

Ceaușescu a închis ușa Occindentului din prostie, iar prostia lui și a urmașilor lui ne-a costat pierderea a un sfert din populație. Deși nivelul lui Dragnea și Vâlcov de înțelegere a fenomenelor economice este sub cel al dictatorului comunist (și pot dovedi asta), cel mai probabil ei premeditează prăbușirea investițiilor occidentale, printr-o taxare ostilă. Efectul e însă oarecum similar – Ceaușescu a dus economia la ruină prin izolarea de Occident, Dragnea scoate Europa din România printr-o agresare explicită a capitalului occidental. Sunt chestiuni de securitate națională, desigur, dar cine și ce să facă? Iohannis? Helvig? Sunteți siguri că înțeleg aceste lucruri? Iar dacă înțeleg, sunteți siguri că nu fac parte din filmul ăsta, sub o formă sau alta? Iar dacă nu fac parte, sunteți siguri că mai au cum să oprească ceea ce se întâmplă?