21.394 afișări

Suntem vinovați. Colectiv.

Era un an de la Colectiv. La televizor se dădeau tot felul de reportaje comemorative, lumea făcea marșuri uriașe în liniște, părea că națiunea își amintește, că e hotărâtă să nu uite, să remedieze ceva, eventual. Am avut atunci o revelație care m-a șocat. Am auzit pe cineva, o femeie oarecare, exprimându-și nemulțumirea față de faptul că la televizor se vorbea prea mult despre tragedia de la care trecuse abia un an: “Nu mai pot cu Colectiv”, a zis. Atât. Și în lehamitea aceea a ei, exprimată în câteva cuvinte, aproape șoptite, complice la ipocrizia generală, am înțeles imediat păguboasa emoție care a izbucnit și s-a și stins la fel de repede cum a izbucnit, în 2015.

Este ciudat, contradictoriu și paradoxal. După Colectiv, o parte a națiunii noastre a înțeles că nu incendiul îi omorâse pe acei oameni. Incendiul este totuși un accident, dar Sistemul era cel care transformase un accident într-o crimă uriașă. De la birocrația coruptă a autorizațiilor fără fond și până la sumele semnificative cheltuite de stat pe input-uri medicale (aparatură sofisticată, dezinfectanți diluați, etc) ce au îmbogățit aceeași birocrație, totul indica faptul că tragedia devenise inevitabilă. Focul doar a pus în evidență nepăsarea generală pentru viață, devreme ce copii nevinovați deveniseră sacrificiul, pe cât de inutil pe atât de consecutiv, al acestei birocrații politice corupte. Unii dintre noi, puțini, au înțeles asta și au cerut imediat “schimbarea clasei politice”.

Nu îmi este foarte clar dacă în cei trei ani care au urmat această parte conștientă și responsabilă a națiunii noastre a devenit mai numeroasă. Da, mitingurile și protestele de stradă au devenit tot mai ample, dar acel obiectiv clar și naiv, schimbarea clasei politice, s-a dovedit tot mai greu de înfăptuit. Iar dacă lupta anti-corupție era atunci, în 2015, la apogeu, azi e o amintire, ai zice o întâmplare, aproape o rătăcire de la parcursul conservator și retrograd al unei majorități prea speriate pentru a-și confrunta propria condiție.

În procesul în care DNA a cerut responsabilitatea sistemului prin statul care autorizase clubul respectiv, trei instanțe au respins acest lucru: Nu, nu suntem toți de vină, prin statul nostru pe care îl suportăm așa corupt cum e el, sunt de vină trei patroni și câțiva funcționari. Da, răspunderea penală este individuală, dar aici era vorba de altceva, iar acesta a fost primul semn că societatea nu-și asumă acea catastrofă. Tergiversarea procesului și rușinoasa pensionare a judecătorului care trebuia să dea un verdict final reprezintă doar detalii ale aceleiași spaime, cum că am fi toți vinovați.

N-a fost doar atât! Deși a crescut numărul celor care au cerut în stradă schimbarea clasei politice, în acești trei ani s-a produs mai degrabă o revenire, o resurecție a vechii clase politice, un undo general al reformelor anti-corupție și o schimbare a trendului societății. Alegerile din 2016, OUG 13, dezincriminarea faptelor de corupție, îngenunchierea Justiției și apogeul infractorilor ajunși să-și facă legi… toate acestea nu reprezintă totuși întâmplări, nici nu pot fi separate cauzal de tragedia de la Colectiv, indiferent că alegătorii au fost mituiți ca să aleagă într-un anume fel. Ei, cetățenii României, chiar voiau să uite. Nimeni nu dorește o astfel de responsabilitate, nici chiar disipată, împărțită cu alte milioane de semeni.

Trăim ceea ce trăim, azi, la trei ani de la Colectiv, pentru că statul român dar și societatea pe care acesta o reprezintă au respins vinovăția colectivă. Națiunea noastră nu-și suportă consecințele, nu-și asumă niciodată vinovăția, învață greu din propriile experiențe, chiar și din cele mai tragice. Probabil din această cauză este rezistentă nu numai la progres, dar chiar schimbarea în sine o sperie. Toți știm asta, iar istoria nu va reține un accident, un incendiu întâmplător ci o ștampilă pusă mare, sus și greu de evitat, mai ales pentru un popor care crede în semne divine – COLECTIV!