133.202 afișări

Dragnea a trecut linia roșie. PSD poate fi dizolvat

Moise Guran

Puțini înțeleg cu adevărat sensul unei constituții sau de ce are nevoie o națiune de o lege fundamentală. La un moment dat Președintele Iohannis a derutat poporul acuzând o “dictatură a majorității”. Cel care i-a scris nefericitul text n-avea probabil nici cea mai vagă idee despre cât de puțin a înțeles lumea din el, chiar dacă acest concept filozofic i-a preocupat și pe vechii greci, inventatorii democrației pure, dar și pe gânditorii epocii moderne, cea în care au apărut constituțiile liberale. Butada clasică ce ilustrează cel mai bine conceptul de “dictatură a majorității” este aceasta – patru naufragiați, pe o barcă mor de foame, iar trei dintre ei votează să îl omoare și să îl mănânce pe al patrulea. Este aceasta democrație? Nu, evident că nu. Iar sensul apariției constituțiilor moderne este exact acesta – protejarea unor drepturi fundamentale împotriva unei majorități parlamentare. De aceea partidele care ies în afara unui astfel de cadru constituțional sunt interzise de lege.

Vorbim strict pe Constituția României și pe faptele și declarațiile liderilor PSD.

Articolul 2 proclamă suveranitatea poporului român, exercitată prin organele reprezentative, dar și faptul că niciun grup nu o poate exercita în nume propriu.

Dar ce este suveranitatea? Și ce înseamnă în “nume propriu”.

Ei bine, suveranitatea este calitatea cuiva de a dispune de soarta sa, de a nu avea un stăpân. Sigur, suveranitatea se exercită de către popor prin parlament, dar, subliniază Constituția, nu de către un grup care să o confiște și să o exercite “în nume propriu”. Sintagma “în nume propriu” este folosită în drept (mai mult în cel civil) cu semnificația “pentru sine”, “în interes propriu” la fel cum sintagma “în numele altuia” semnifică încheierea unui act de către cineva “pentru altul”, sau “în interesul altuia”.

Așadar Constituția României proclamă dreptul poporului român de a-și exercita suveranitatea printr-o majoritate parlamentară reprezentativă care să-i facă legi, dar interzice unei persoane sau unui grup (fie el și constituind o majoritate parlamentară) să exercite majoritatea (să facă legi) pentru sine, în interesul propriu al unei persoane sau al grupului respectiv.

Bun, păi și de la OUG 13 încoace PSD-ul a mai făcut și altceva decât să legifereze în interesul unui grup aflat la vârful acestui partid? Probabil că nu, dar în ultimele zile nici nu se mai ascund, iar declarațiile și acțiunile acestui partid sunt fățișe. De exemplu Liviu Dragnea mărturisea acum două zile că i-a cerut ministrului Justiției “un demers prin Guvern”, adică o ordonanță de urgență, care să oblige Înalta Curte să desemneze alt complet de judecată care să-i judece apelul. O acțiune concretă de legiferare în interes propriu, personal, foarte personal.

Desigur, toate acestea se adaugă declarațiilor deschise despre intenția de a amnistia sau de a dezincrimina fapte penale cercetate sau deja condamnate, la care se adaugă un război pe față, fără jenă, cu parchetele, cu procurorii, cu Înalta Curte. Beneficiarii primi ai acestor acte de legiferare (exercitarea suveranității) sunt tot ei, lideri mai mici sau mai mari ai PSD. Concomitent este tăiat bugetul Ministerului Public în paralel cu modificarea statutului magistraților, pentru a-i forța pe aceștia să plece din sistem, să lase dosarele.

Așadar PSD încalcă suveranitatea României, exercitând-o în interesul unei persoane, Liviu Dragnea, și al unui grup condus de acesta. Ce e de făcut?

Păi să mergem la legea partidelor politice și să citim așa:

Dar mai exact ce anume nu au voie să facă partidele politice? Pentru care fapte de încălcare a Constituției pot fi trecute în afara legii? Să citim Articolul 40 alin. (2) din Constituție.

Așadar prin activitatea sa de a legifera în interesul unei persoane sau al unui grup, PSD încalcă suveranitatea României (prin exercitarea în nume propriu), activitate interzisă explicit de Articolul 40 din Constituție și sancționată de Legea partidelor politice prin interzicerea partidului respectiv. 

M-am uitat și pe jurisprudența CEDO și am constat că judecătorii europeni, deși se opun de regulă dizolvării unor partide politice, n-au avut nimic împotriva unei astfel de acțiuni atunci când partidele respective au adus în mod concret atingere democrației. CEDO a admis dizolvarea unui partid ce avea legături cu ETA, în Spania, a unei asociații parapolitice care voia exterminarea țiganilor, în Ungaria și a respins plângerea NPD, partid nazist german, căruia autoritățile nu i-au permis deschiderea unui cont bancar și nici înscrierea reprezentanților în alegeri. Cu un partid al hoților, care, ajuns la putere, schimbă legile în favoarea membrilor săi, nu s-a mai confruntat. De fapt, în niciunul dintre cazuri nu era vorba de un partid aflat la putere.

Acum, interzicerea unui partid este un gest extrem, de nedorit, în urma căruia democrația rămâne oricum șubredă. Dar acesta este un mecanism de protecție instituit chiar de Constituție. Pur și simplu, trei naufragiați pe o barcă nu-l pot mânca pe al patrulea. Politica penală are limite constituționale. Infractorii au drepturi, dar și ceilalți, neifractorii, au, iar aceștia din urmă se bucură de protecția generală a persoanelor și averilor, menționată la Articolul 18 din Constituție. Democrația înseamnă dialog, dezbatere, respectarea drepturilor fundamentale și, bineînțeles, respectarea Constituției și a legilor. Nu schimbarea lor de către infractori ajunși în fruntea unui grup majoritar.

În continuare NU cred că soluția este dizolvarea PSD, dar consider că societatea noastră are nevoie de această dezbatere. Au nevoie în primul rând ei, pesediștii. Pentru că au virat România pe un curs inevitabil de coliziune cu UE și pentru că lui Dragnea nu îi pasă dacă va fi activat Articolul 7. De aceea cred că Parchetul General ar trebui să ia în considerare această alternativă, indiferent că instanțele sau CCR ar respinge dizolvarea PSD.