21.152 afișări

Floarea de mucigai a sectarismului de partid

Moise Guran

Întâmplarea cu Dăncilă de la aeroport nu e deloc întâmplare. E o rezultantă și era inevitabilă. La fel cum a fost și cu premierul japonez, venit la Tudose în ianuarie. Premier al Partidului, iar nu al țării sale, Tudose a demisionat, n-a mai putut să aștepte o zi ca să-l primească pe japonez. Ori uitase complet de japonez, ori i-a cerut Partidul într-un mod în care nimic nu mai conta. Că Tudose și Partidul căruia i se închină umil și-i pupă moaștele, la fel cum și Viorica o face, n-au niciun gram de considerație pentru Țară, asta e o treabă mai veche decât v-ați imagina. Și explică, pe de o parte nevoia de dictatori a pesediștilor, iar pe de alta de ce tot ajung prim-miniștri ai României cei mai tâmpiți dintre semenii noștri. Dezastrele devin astfel consecințe inevitabile, iar Viorica e tot ce poate înflori din acest tip de mentalitate.

Ați observat cu cât sectarism vorbesc pesediștii despre Partid? Nu numai la monumentele prostiei din PSD, atât de evidente pe la televizor în fiecare seară, mă refer. Chiar și pesediști mai luminați în cap, gen Andronescu, Firea, până și Ponta sau Năstase, la fel vorbesc despre Partid. Zici că pentru ei Partidul e undeva între Sfântul Duh și Amin, o adevărată religie ce le permite de exemplu să-i ierte pe cei căzuți în ispita corupției, dar îi face nemiloși când pică vreunul în păcatul hulei de partid. Îl exclud și-l bat cu pietre până îl omoară politic, căci Partidul te-a făcut om, Partidul te omoară!

Ei bine, religia asta a lor împlinește curând o sută de ani (în România) și ar trebui să fie azi profund anacronică. Vine de la comuniștii interbelici cărora li s-a inoculat util conceptul că un tovarăș mai poate greși, dar Partidul niciodată. Asta pentru că PCdR (Partidul Comunist din România) nu era o entitate națională de sine stătătoare, era o secție a Cominternului de la Moscova, iar membrii săi, în cele mai multe cazuri niște putori ratate, plătite de Partid să facă o politică anti-națională (revoluționari de profesie), nu aveau voie să aibă prea multe opinii și inițiative. Erau nevoiți să accepte săracii concepte imposibile, să susțină de exemplu dezmembrarea României, sau să nu crâcnească la întoarceri de 180 de grade, așa cum s-a întâmplat atunci când Stalin și Hitler au anunțat pactul Ribbentrop-Molotov. Partidul NU greșește niciodată!

Treizeci de ani mai târziu, atunci când comuniștii români deveniseră naționaliști și chiar ostili Moscovei, chestia asta cu Partidul-Dumnezeu supraviețuise, dar era o ipocrizie. Religia era acum înscrisă în Constituție, negru pe alb – PCR este forța conducătoare a țării. Dar Partidul era acum de fapt un zeu util pentru preotul-dictator (Dej, apoi Ceaușescu) cu putere de viață și de moarte (literalmente de moarte), nu numai asupra membrilor sectei, dar asupra tuturor oamenilor țării. Nu vă imaginați că Ceaușescu a fost privit altfel decât o marionetă proastă, atunci când apostolii lui Dej l-au pus la conducere.

Paradoxul situației de astăzi este că, deși a supraviețuit ca zeu golit de conținut și foarte util marelui preot, Partidul nu mai are cine știe ce rol constituțional. Constituția din 1991 impune chiar un principiu de indisciplinare (Art 69, Mandatul reprezentativ) care spune că nimeni, nici chiar partidul, nu-i poate dicta unui parlamentar ce să facă. Or noi știm că partidul le dictează tot timpul parlamentarilor ce să facă, dacă nu fac sunt excluși. Apoi, tot Constituția acordă atât de multe responsabilități prim-ministrului încât acesta n-are cum să nu devină cel mai important om în partid. Ceea ce a intrat și continuă să intre în conflict cu sectarismul tradiționalist al pesediștilor – Petre Roman și Năstase au intrat în conflict cu marele preot Iliescu, Geoană n-a devenit premier, dar Ponta a devenit într-un moment în care Dragnea era deja cu un picior în altar și știm cu toții ce a pățit.

Cum Dragnea n-a putut să devină mare preot, Partidul a dat naștere unei serii de prim-miniștri dogmatici până la bigotism, analfabeți funcțional care pot citi un text dar nu-l pot înțelege, nici chiar cel mai simplu și mai clar text de lege din România care se numește Constituția. Rostul evident al acestor sectanți este acela de a fi oameni de paie, camuflaj imbecil pentru o dictatură personală, autocrația fiind singurul mod de conducere pe care o sectă îl înțelege. De aia vă spun – nenorocirile astea cu prim-miniștri idioți vin dintr-o religie de partid, inventată de un nebun pe nume Lenin acum o sută de ani, apostolată în România din 1921 și perpetuată apoi util până în zilele noastre de PMR, PCR, FSN, PSD. Sper să dispară odată că numai nenorociri ne-a adus. Dacă scăpăm de Dragnea și de tendința tot mai evidentă a acestuia de a deveni dictator, cred că religia aceasta se va stinge în câțiva ani, odată cu ultimii terenți și vasilici dogmatici, incapabili să înțeleagă democrația, opinia liberă, meritocrația de dincolo de granițele sectei de partid. Până atunci, chiar dacă Viorica pleacă de la Palatul Victoria, așteptați-vă ca pesediștii să caute o altă marionetă pentru postul de prim-ministru.