106.589 afișări

Dragneo, ție nu ți-e rușine? Mafiotule!

Moise Guran

Când a venit știrea despre moartea domnului Ilie Gâzea, mulți dintre colegii mei de breaslă nu au știut ce să facă cu ea. Fusese omorât de gaze? Probabil că nu. Era bătrân (dar nu foarte bătrân), avea suferințe fizice și decedase din cauza unor hemoragii gastrice care puteau avea multe cauze. Un alt Ilie, tot din Teleorman, cu care timpul nu a mai avut răbdare. Atâta doar că, atunci când a încheiat cu această propoziție primul volum din Moromeții, Marin Preda știa ce avea să se întâmple și cu tatăl său (Tudor Călărașu, numele real al lui Ilie Moromete) și cu țărănimea mijlocașă din care acesta făcea parte și cu România în timpul războiului și după. Ilie Gâzea nu știa, la fel cum nici noi nu știm exact ce ne așteaptă. Și a ieșit în stradă. A venit la București. O fi strigat împotriva mafiei politice, sau poate doar a stat pe acolo. Cert este că jandarmii l-au gazat și pe el, l-a îngrijit SMURD-ul, apoi a plecat acasă și a murit de ulcer. Era cât pe ce să nici nu aflăm de el. Și dacă am aflat, trebuie să uităm repede! Că-l caută volga neagră pe eroul ăsta de mai jos!

Este o insultă în sine modul în care opinia publică belește ochii la elucubrațiile lui Dragnea, fie chiar și pentru a râde de el, când este atât de evident faptul că martirizarea de operetă pe care acesta și-o construiește este o distragere a atenției de la evenimentele grave din 10 august pe care, cel mai probabil, chiar Dragnea le-a orchestrat. La două zile după ce a murit un om ce participase la miting, apare Dragnea și spune că și pe el a vrut să-l omoare Soros. Se cațără ca nesimțitul pe soclul unui erou (ce puțin a lipsit să rămână anonim), așezându-se ipocrit puțin mai jos – pe el, pe Dragnea, n-au reușit să-l omoare asasinii plătiți, dar e aproape același lucru, nu? Delir! La fel cum delir e să crezi că Ilie Gâzea din Teleorman a venit la București, n-a mai întrebat de Cheia Rosetti, ca Moromete, ci de Piața Victoriei, că acolo avea el de dat o lovitură de stat.

Nu ți-e puțin rușine, măi Dragneo?

Omul ăla era din Teleorman, Dragneo, un județ cu resurse de toate felurile și cu industrii, pe care nu ți-a ajuns că l-ai distrus și l-ai iobăgit, conducându-l aproape două decenii, l-ai mai făcut și de râs, la nivel național.

Pierdem timp, îmbătrânind dracu, așteptând să ne faceți voi autostrăzi și locuri decente de muncă și dezvoltare și educație, ca să nu ne mai plece copiii din țară. Iar, în loc de asta, voi furați ca nesimțiții! În puținele cazuri când mai sunteți și prinși, schimbați legile ca să scăpați și bateți cetățenii cu pulanele că de ce se opun. Veniți apoi cu tupeu să ne spuneți povești cu volga neagră și canalul Dunăre-București? Dacă te-a urmărit cineva, trebuia să chemi poliția, măi Dragneo, cum a făcut Kovesi când cu Black Cube și cum ar face orice cetățean decent. Dar tu nu ești cetățean decent, tu ești mafiot! Grup infracțional organizat este o denumire juridică pentru ceea ce popular numim mafie. Mafiotule!

Un țăran din Teleorman, ca și tine, a murit pentru că era prea bătrân și bolnav ca să mai ceară în stradă o țară mai bună și mai cinstită pentru el și pentru copiii lui? Când ești prea bătrân sau prea bolnav pentru asta și de când stabilește Jandarmeria aceste lucruri? Sau tu, Dragneo, sau Carmen Dan? Cu Ilie Gâzea timpul n-a mai avut răbdare, cu tine uite că are. Și era timpul lui și e și-al nostru, măi Dragneo! De aia a venit la București, de aia ieșim toți în stradă și îți strigăm să pleci. Că n-ai guvernat până acum, că tu și ai ca tine nu știți să construiți nimic, ci ai mituit ca mafioții, iar acum când îți dai seama că națiunea nu se lasă mituită, te răzbuni și bați oamenii, tot ca mafioții.

Lasă faptul că sfidezi inteligența unei națiuni considerându-ne pe toți atât de proști încât să luăm de bune toate elucubrațiile tale, dar la mitingul din 10 august o instituție a statului, plătită de cetățeni ca să apere cetățenii, politizată și mafiotizată (căci ce altceva este acoperirea indicativelor jandarmilor) de tine și de ciracii tăi, a atacat cetățenii, măi! Unii mai tineri, alții mai bătrâni, ca Ilie Gâzea, unii sănătoși, alții bolnavi ca Ilie Gâzea, unii fugiți din țară de tine și ai tăi, alții rămași, așa cum a rămas Ilie Gâzea, în aceleași  județe, lăsate fără de speranță tot de tine și de ai tăi. Repetă numele ăsta, Dragneo! Uită-te în oglindă și repetă „Ilie Gâzea” până când s-o sparge oglinda de rușine!