16.092 afișări

Se mai poate alege ceva din PNL?

Moise Guran

S-au străduit atât cât au putut ei să-și tragă pumni pe întuneric, să nu vadă lumea ce e acolo, ce s-a ales de marele partid istoric, de urmașii Brătienilor, ai întemeietorilor României Mari… Și totuși, realitatea rămâne asta – într-un moment în care Dragnea își forța ordonanțele de urgență, ei, marii liberali, se cafteau pe influență și pe sinecuri (ce altceva sunt listele europarlamentare dacă nu sinecuri?) parțial complici, fie prin indiferență, fie prin beneficiu direct. Adevărata dramă a PNL este însă alta – trebuie să ai mult umor ca să poți lua în serios acest partid. PNL este într-o criză majoră de seriozitate.

N-a fost un conflict între pedeliști și peneliști, așa cum s-a spus. Mai degrabă foștii pedeliști au simțit un moment de vulnerabilitate al actualului președinte, Ludovic Orban, și au obținut de la acesta atât cât puteau obține. Iar Orban se folosește de ei pentru a subzista. Acesta este verbul ce îl caracterizează, cred, cel mai bine, atât pe Orban ca lider, cât și pe partidul său – a subzista politic.

În PNL pot fi identificate acum patru tabere. De fapt sunt trei, plus un rest ce le întrepătrunde pe acestea. Un grup îl fac, în mod evident, pedeliștii. Încă traumatizați de experiența cu Băsescu pentru a putea face un pas decisiv, ei știu că adevăratul lider al PNL nu este Orban, ci Iohannis. Care nici nu este Băsescu, dar nici ignorat nu poate fi. Asta deși grupul al doilea, Iohaniștii, nu a fost și nici acum nu este suficient de puternic pentru a putea prelua puterea în partid. De fapt, Orban a ajuns președinte grație coalizării tuturor celorlalți împotriva unei tentative evidente a lui Klaus Iohannis de a prelua PNL prin Cristian Bușoi. Imediat după aceea, Orban a înțeles însă că poate fi cel mult autonom față de Iohannis, dar nimic mai mult. Iar Iohannis a obținut ceea ce a vrut (sau poate n-a vrut, dar sigur îi convine) – un partid cu personlități atât de șterse, de neserioase, încât niciunul dintre lideri nu îi amenință influența.

Al treilea grup, format atât din foști peneliști, cât și din unii pedeliști, ar putea fi numit pur și simplu Pesediștii. Sau Penaliștii. Sunt cei aflați poate deja cu un picior în ALDE, cei care se bucură mai mult sau mai puțin secret de politica anti-DNA a lui Dragnea. Sigur că PNL are nevoie de un alt lider și de o altă tracțiune înaintea a doi ani cu patru runde consecutive de alegeri, dar, la fel de sigur, șutul în fund n-ar trebui să-i vină de la cei care încă suspină după USL-ul de la Grivco! 

Aceste grupări se întrepătrund pe alocuri și înoată, așa cum spuneam, într-o mulțime lichidă a unui rest ce încearcă să păstreze niște aparențe – de loialitate pentru un partid istoric, de alternativă la PSD, de ideologie liberală. Adevărații liberali (un Bolojan retras la Oradea, un Cîțu retras în critica execuției bugetare, etc) nu se amestecă nici în lupta pentru subzistență a lui Șică Orban, nici în caftul pentru posturi al foștilor pedeliști, nici în revoluția de placaj corfit a Iohaniștilor și Penaliștilor.

Și rău fac! PNL nu trăiește o tragedie a stingerii, ci o dramoletă a sinuciderii accidentale, haotice. Cât va mai dura până când marele electorat liberal va înțelege că PNL are nevoie (și e confirmat) de PSD ca adversar căci aceasta este singura opoziție pe care Dragnea o înțelege și o vrea – a unora ca el? Referendumul pentru familie a fost și o pasă pentru reinventarea unui PNiL (iliberal), un partid mai degrabă anacronic decât istoric, cu tendințe extremiste (vom înțelege cât de curând că Marian Munteanu n-a fost un accident), gata să intre în competiție de populisme cu PSD, în așteptarea unui vot util, din erodarea acestuia. Păi n-a zis Orban că PSD-ul se duce și singur în jos? O fi fost ideea lui sau i-o fi transmis-o Iohannis? Că filozofia politică este aceeași. Dar NU, asta NU este schimbarea clasei politice pe care oamenii au cerut-o în stradă! Deci, ce se mai poate alege din PNL? Între neseriozitate și golănie politică, mă tem că nimic.