21.925 afișări

Privește cerul!

Moise Guran

Acum vreo câțiva ani cineva umpluse Bucureștiul cu inscripția asta – “Privește cerul!”. Aveam tot timpul senzația că acel cineva vorbește cu mine și doar frânele de siguranță ale bunului simț, alea ce ne împiedică (sau nu) să zburăm de pe șinele sănătății mintale, mă făceau să zâmbesc, să realizez că fiecare dintre noi are Cerul lui, modul propriu de apărare la ananghie, un Personal Jesus, demarorul mai firav sau mai voinic ce te scoate din mocirla disperării. Privind cerul, privești înainte. Și asta e cel mai greu în momentele de cumpănă.

Poza asta este de pe strada Nicu Cernăianu din Drobeta Turnu Severin. M-a izbit acum câteva zile, căci ea a rămas activă în memoria mea (cu mai puține cabluri în cadru, desigur). Pe aici mă întorceam de la școală, în copilărie. Și era un punct în care strada Cernăianu face o mică vale, acesta din poză, în care cerul te izbește, efectiv. Fără să privești în sus. N-ai cum să nu-l vezi, dar interesant este că în copilărie nu-l vedeam decât atunci când eram supărat. Poate luasem o notă proastă și știam că mă va certa tata, poate pierdusem un meci important în campionatul școlii la fotbal, poate îmi spărsese nasul vreun coleg în frecventele încăierări ale copilăriei… Cert este că, ajuns în acest punct, în care o luam la stânga de pe strada Independenței pe Nicu Cernăianu, imensitatea asta, a cerului invadând 75% din câmpul meu vizual, începea să îmi vorbească – Nu e mare lucru. Poate pare important acum, dar într-o zi vei râde de un patru la Fizică pe care l-ai luat în clasa a șaptea. Poate ai ratat azi un penalty, dar anul viitor veți câștiga campionatul și vei zâmbi amintindu-ți momentul ăsta de supărare. Privește Cerul! Ai totul înainte, atâta timp cât poți depăși un prezent dificil, transformându-l în trecut util. Nu te da bătut!

Ajung de două-trei ori pe an la Severin. Îmi place să merg pe străzile rectangulare ale orașului vechi și ajung aproape de fiecare dată reflex, fără să vreau, la intersecția dintre Independenței și Nicu Cernăianu. Și abia atunci îmi amintesc, căci cerul mă izbește la fel, iar acum îl văd și dacă nu-s supărat… Zâmbesc. Am luat cândva un patru la fizică, pentru că am încurcat Q mare (căldura) cu q mic. Atunci mi s-a părut nedrept și am suferit, dar mi-am promis că într-o zi voi zâmbi la această amintire, iar asta m-a ajutat atunci să merg mai departe. Au trecut 30 de ani și, în tot acest timp, am privit cerul de multe ori. Dacă reușești să privești Înainte când ți-e greu, nimic nu te poate învinge cu adevărat.