28.608 afișări

Al doilea „atac de operetă” în Siria. Doi golani provoacă restul lumii (II)

Moise Guran

Dezbaterile de pe net între fanii lui Trump și cei ai lui Putin sunt pur și simplu amuzante. Primii, deși sunt impresionați de avioanele americane invizibile B-1 și de rachetele JASSM (new and smart, cum le-a și zis pe Twitter marele om), ei recunosc faptul că atacul din Siria a fost cam coregrafic. Alții, fie stângiști antirăzboi (Stalin îi numea idioți utili), fie admiratori pe față ai lui Putin, încă se întreabă ce interes avea Bashar să folosească arme chimice, căci dacă voia 70 de civili morți era suficientă o ghiulea, două. Într-adevăr, armele de distrugere în masă sunt folosite cel mai des, nu pentru a obține avantaj tactic, ci fie pentru a anihila un dezavantaj tactic (le ai că le are și inamicul și trebuie să arăți că le ai și că ești gata să le folosești), fie pentru a provoca o reacție. Cum Bashar e bine controlat de ruși, iar armele chimice le-a mai folosit, singura concluzie simplă și logică ce se poate trage din cele de mai sus este că dacă rușii n-au urmărit decât reacția, iar singura obținută a fost coregrafia americană, poate că exact coregrafia era cea urmărită. Deocamdată.

Să vă spun din capul locului că eu cred în modelele istorice, dar acestea nu sunt infailibile și e foarte important profilul personajelor. Îmi cer scuze de la fanii lui Trump (și nici nu o să polemizez cu ei pe această temă), dar pentru a-i putea înțelege acțiunile (haotice, dar deja previzibile într-o anumită măsură) eu trebuie să plec de la premisa că președintele american este un imbecil. De partea cealaltă, Vladimir Putin este calculat, agresiv și periculos. Orice face, face cu un scop, se poziționează ca la șah, cu mai multe mutări înainte, pe care adversarii săi le pricep de regulă prea târziu.

Acum haideți să intrăm puțin în logica celor doi, pornind de la aceste premise simple – este improbabil ca Bashar să folosească arme chimice fără știrea rușilor, iar singura reacție obținută a fost coregrafică. Sigur, rușii puteau pur și simplu să-și dorească o testare a propriilor sisteme de detecție ca să înțeleagă cât de invizibile sunt noile rachetele JASSM (și probabil chiar au făcut-o) dar mă îndoiesc că acesta a fost mai mult decât un obiectiv secundar.

Dacă am făcut profilul personajelor principale, acum foarte important este contextul. Mie mi-au atras atenția câteva detalii, ale unor evenimente petrecute săptămâna trecută, înainte și după atacul de operetă din Siria:

  1. Sigur, cel mai ciudat a fost a fost tweetul lui Donald Trump, care nu numai că dădea indicații destul de precise despre ce fel de armament urma să fie folosit (“new and smart” arăta destul de clar că nu vor fi folosite doar rachete de croazieră, ci vor fi implicate și bombardiere), dar tonul șăgalnic provocator al acestuia (Hai Rusia, doboară-le dacă poți!) putea avea consecințe juridice, căci interceptarea unei rachete (care este o aeronavă americană) de către un terț echivalează cu un act de război. Mesajul lui Trump (o provocare golănească la o joacă cu rachetele, omul încă nu înțelege că e președintele Statelor Unite) se înțelege că și dacă ne caftim, nu-i cu supărare. În ciuda declarațiilor belicoase, rușii au retras totuși navele din Tarsus (înarmate cu antiaeriană performantă S400), semn că deși reacția lui Trump (un atac de operetă) fusese anticipat, scopul rușilor nu a fost nicio secundă implicarea Rusiei direct împotriva Statelor Unite. Sau poate, după tweetul lui Trump, navele rusești doar s-au poziționat mai bine în larg, căci a devenit clar că lovirea țintelor cu rachete JASSM (cu o rază de aproape 400 km) nu necesită intrarea avioanelor în spațiul aerian sirian.
  2. Săptămâna a fost marcată de mari tensiuni între Donald Trump și James Mattis, șeful Pentagonului. Probabil foarte enervat de tweetul lui Trump, acesta l-a întrebat pur și simplu ce doresc Statele Unite să obțină în Siria. Adică treaba politicianului este să formuleze obiective (de exemplu: să-l omorâm pe Bashar, sau să distrugem locațiile X, Y și Z unde CIA zice că-s arme chimice, sau să-i umilim pe ruși, sau etc) iar treaba militarului este să stabilească cum va face asta, nu? Nu e treaba lui Trump să spună câte rachete trag submarinele, câte distrugătoarele sau câte avioanele. Sigur, Trump e informat, dar pare că Mattis (pentru care am mult respect) a înțeles și jocul lui Putin, dar și cât de periculoase sunt prostiile lui Trump, mai ales după Coreea de Nord. L-a avertizat pe președinte că atacul de exact acum un an n-a avut niciun efect, devreme ce Bashar iar a folosit arme chimice.
  3. Ei, n-a avut… ba a avut… Să ne amintim contextul de atunci – audierile din Congres și dezvăluirile (aflate abia la început) despre legăturile cu rușii puneau o mare presiune pe Donald Trump. La ce i-a folosit atunci bombardarea unei baze evacuate din Siria? Wag the dog! În aceeași perioadă l-a concediat pe șeful FBI. Ei bine, săptămâna aceasta secretarul de presă al Casei Albe a recunoscut (aparent din greșeală) că echipa lui Trump s-a documentat dacă, juridic, acesta îl poate concedia sau nu pe Robert Mueller, cel care conduce investigația referitoare la interferența Rusiei în alegerile din 2016. Și care este tot mai aproape de Trump. De fapt, în SUA s-a vorbit în această săptămână mult mai mult despre efectele unei eventuale concedieri a lui Mueller decât de atacarea Siriei. (Jeez, scandalul chiar seamănă cu revocarea Codruței Kovesi de la noi… America, în ce hal ai ajuns!)

În concluzie, la fel ca la atacul chimic de acum un an, Donald Trump este cel mai fericitul câștigător al unei diversiuni belice. Singurul lucru de care sunt aproape sigur este tocmai apropiata concediere a lui Robert Mueller, pentru a întârzia cumva investigația. (E o întreagă dezbatere dacă poate sau nu Curtea Supremă a SUA să împiedice această concediere sau dacă un astfel de gest al lui Trump ar putea atrage sau nu procedura de suspendare a președintelui Statelor Unite. Belea, nu alta!)

Aș mai remarca și faptul că, spre deosebire de anul trecut, anul acesta au participat la loviturile aeriene și Franța și UK, dar acest detaliu nu poate fi separat de tensiunile provocate de cazul Skripal (interesant că deși pentru englezi a fost relativ simplu să trimită avioane Tornado de la baza din Cipru, Rafalele franțuzești au decolat tocmai de acasă, din Franța, ceea ce nu numai că e o întreagă durere de cap cu realimentare în aer și etcetera, dar au traversat continentul, ceea ce înseamnă că le-a văzut cam toată lumea și deci cam toată lumea a știut când începe atacul).

În fine, adevărata întrebare este ce mai e acum în mintea lui Vladimir Putin? Am observat o concesie incredibilă făcută lui Trump, prin ambasadorul rus din SUA, care după atac a scris pe Facebook că “este o insultă inacceptabilă adusă chiar președintelui Putin”. Golanii s-au caftit, iar unul dintre ei zice că a fost umilit… Asta nu prea se face, decât dacă vrei să-ți umfli cu importanță inamicul. Adică pe Trump. Sau dacă chiar plănuiești o ripostă. Observați? Ambasadorul rus mai că nu le-a zis americanilor că au cel mai tare președinte de pe pământ, de vreme ce și-a permis să-l insulte pe însuși Putin! Sigur, sunt tentat să cred că Putin își protejează astfel avantajul, indiferent că acesta constă în faptul că îl controlează cumva pe Donald Trump, sau în faptul că pur și simplu America are un președinte imbecil.

Totuși, de data asta cred că e mai mult decât atât.

Așa cum ne-a obișnuit, Putin mută în anticipație și e foarte posibil ca și cazul Skripal (provocat tot de ruși) și atacul chimic din Siria să fie poziționări de șah pentru cine știe ce. O să înțelegem mai târziu. Deocamdată, Putin pare că vrea și poate chiar a obținut un drept de ripostă. Sigur, e gălăgie mare, pe la ONU, pe internet, la televizor… Unii văd că Rusia nu și-a putut apăra aliatul pe care îl garantase, alții văd faptul că Trump a pedepsit (pe bune? la fel ca anul trecut? cu același efect?) un dictator care folosește arme de distrugere în masă, iar alții văd o paradă militaristică cinică și ipocrită. Probabil că e puțin din fiecare, dar în timpul ăsta Pentagonul pare să creadă că Rusia dorește să provoace NATO, dar nu direct, ci prin interpuși, iar atacul de operetă (care a lovit doar niște ținte foarte punctuale, dar și foarte evacuate) pare a fi un compromis care să-l mulțumească și pe Trump, dar să nici nu-i permită lui Putin următoarea mutare. Din profilul personajului rezultă că o va face oricum.