18.978 afișări

Donald, dacă rămâi cumva fără personal la Casa Albă…

Moise Guran

Când Donald Trump a câștigat alegerile (nici un an jumate n-a trecut! pare că a fost acum o veșnicie) mai toată lumea a fost de acord că, deși momentul e periculos, birocrația democratică a Statelor Unite va putea ține totuși cea mai importantă țară a lumii pe un curs rezonabil, separând cumva acțiunile “nebunului” de politica internațională. Pe care, da, Statele Unite o conduc. Pare că nu mai e așa. Pare că America însăși începe să semene cu o uriașă arcă de pe care tot echipajul a sărit, iar maimuța a rămas singură la cârmă, în țipetele disperate ale pasagerilor. Înainte să vedem însă lucrurile rele, să vedem partea bună… dacă Trump tot a rămas fără personal, poate cineva dorește să depună un CV la Casa Albă…

Înainte de toate, să ne amintim că weekendul ăsta sunt alegeri prezidențiale în Rusia. La popularitatea lui, Putin n-ar trebui să aibă emoții, dar, cumva, instinctul îmi spune că ultimele evenimente de pe scena internațională ar putea avea o legătură, nu neapărat cu momentul alegerilor, pe care este evident că Putin le va câștiga, ci cu ceva ce se va întâmpla după.

Brief, în ultimele săptămâni s-a întâmplat așa:

  • Donald Trump a anunțat, aparent fără să se consulte cu nimeni, că vrea să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un. Secretarul de stat Rex Tillerson (care, la americani nu e doar un ministru de externe, e mult mai mult decât atât, în arhitectura de putere a Statelor Unite) a precizat că nu era nimic aranjat și că habar n-a avut de intenția lui Trump. Care ignoră, în mod evident, faptul că domnul Kim nu putea ajunge nici la Bomba H, nici la rachetele alea puternice (ridiculizând SUA) fără ajutor rusesc. Prima întrebare logică este dacă nu cumva exact Rusia este brokerul unei eventuale întâlniri între cei doi, sau al unui eșec ce ar ridiculiza și mai mult SUA.
  • Un fost spion occidental (ofițer GRU, serviciul militar rusesc de spionaj, dar care fusese prins și cerut într-un schimb de americani) este atacat în Marea Britanie cu o armă chimică ce pune în pericol și securitatea cetățenilor britanici. Bănuiesc că viața de spion presupune astfel de riscuri, dar aici a fost vorba nu neapărat de un gest de răzbunare, cât mai ales de o provocare la adresa Marii Britanii. Care nu e chiar Siria să dai cu gaze toxice când ai tu chef. De unde și reacția dură a premierului britanic. Urmată de… reacția la fel de dură a secretarului de stat al SUA, Rex Tillerson. Urmată de… concedierea sa. Ostentativă. La câteva ore distanță. Practic, cum s-a trezit, Trump a intrat pe Twitter și l-a demis. Haidi pa! Tillerson a recunoscut că a aflat și el tot de pe Twitter ca noi toți, fără o consultare prealabilă. Întrebare legitimă – nu s-a gândit Trump că toată lumea va face legătură cu declarația de susținere a britanicilor, împotriva Rusiei? Sau a vrut ca lumea să facă această legătură? Murea dacă-l dădea afară poimâine?
  • Tillerson este doar ultimul dintr-o lungă serie de apropiați ai lui Trump care fie au demisionat, fie au fost dați afară. Aproximativ în același timp cu concedierea lui Tillerson, reporterii acreditați la Casa Albă erau informați că Johnny McEntee, asistentul personal al lui Donald Trump (deci o persoană care știe și ce pastă de dinți folosește marele om) a fost concediat și escortat în afara Casei Albe. Escortat! Motivul – probleme de securitate. Ce fel de probleme de securitate? De felul problemelor lui Mike Flynn? Genul acela de probleme care frizează trădarea? Sau era prea frumușel și apropiat ca vârstă de doamna Trump? Ca să nu fie discuții, s-a dat pe surse că McEntee era implicat într-o fraudă gravă.

Oricum, nu poți scoate Rusia din niciunul dintre aceste tablouri. Nu poți face abstracție de faptul că FBI derulează o ditamai investigația menită să stabilească, nu dacă, ci de ce, au vrut rușii să-l facă pe Donald Trump președinte. Este președintele Statelor Unite o marionetă a maleficului lider de la Kremlin?

Cert este faptul că, de luni bune, atât Pentagonul cât și Departamentul de Stat par a fi pierdut cumva legătura cu Casa Albă. Nu zic faptul că urmăresc obiective diferite, dar episodul cu Kim este și el doar unul dintr-un șir în care Trump pare să ia prin surprindere politica mondială a Statelor Unite, iar alții se străduiesc în urma lui să repare. E atât de ciudat, doar ca să dau un exemplu, două, ca Pentagonul ceară investiții suplimentare (un upgrade) în scutul antirachetă din România, Casa Albă să se opună, iar apoi să vină Putin și să se laude cu o rachetă hipersonică ce face inutil orice scut. Sau să meargă Trump în Germania cu intenția vădită de a o umili pe Merkel, să refuze să spună fraza magică a NATO – toți pentru unul, iar apoi să vină James Mattis și să dea asigurări că Statele Unite își vor apăra aliații. Nu mai vorbim de Siria, de complicățeniile de acolo, unde Bashar e tot mai agresiv și mai provocator cu americanii în aceste zile, poate, sau mai ales, după episodul în care rușii (teoretic erau o firmă privată de securitate, haida de!) au atacat pur și simplu o bază americană, iar americanii i-au făcut pilaf.

Să fim bine înțeleși, Rex Tillerson a fost departe de a fi vreun strălucit diplomat sau secretar de stat american. Ca fost șef al Exxon a fost suspectat de multe chestii, inclusiv de mine, inclusiv de interese comerciale legate de ruși, Marea Neagră, etc. Dar dacă dai afară cu un bobârnac din deștiul mic un secretar de stat al Statelor Unite, gestul tău va submina implicit autoritatea următorului secretar de stat, indiferent că ăsta a fost sau nu șeful CIA. Cine ești tu, îl va întreba restul lumii? Tipul ăla pe care îl zboară Trump după un somn agitat? 

Ca locuitor al unei țări minuscule, aflate pe frontiera lumii civilizate, mi-e teamă de americani, sincer să vă spun. Pentru că mi-e teamă de ruși, iar eu ar trebui să mă bazez pe americani. Dar mă tem de deal-urile lor, nu numai de legăturile dubioase ale lui Donald Trump cu Rusia, dar și de lipsa de scrupule a acestuia. Știu că, spre deosebire de britanici și de nemți, genul ăsta de afaceriști ajunși în vârful lumii sunt mai predispuși să tolereze microdictatori locali, dacă aceștia le fac jocurile. Nu reproșez nimic nici Departamentului de Stat, nici Pentagonului, slavă Domnului! acestea au păstrat linia civilizată de pe vremea lui Obama. Încă. Dar am ajuns să fac o mare diferență între Statele Unite și președintele lor, m-am temut de la început și mă tem acum și mai mult de impredictibilitatea acestui om. 

Apropo, în primă fază, după ce am aflat că noul șef al CIA e o doamnă, un gând sexist și nedrept mi-a trecut prin minte – nu poate fi Stormy Daniels, nu? De la Trump te aștepți la orice, la câți au plecat e clar understaffed, dar cu femeia aia e certat. Îmi cer scuze pentru acest gând doamnei Gina Haspel, spion de carieră. Numirea unui ofițer de informații în această funcție, dedicată unui civil, unui politician, arată că Trump a rămas foarte singur.  Nu-i nimic. Tot vrea Dragnea să ajungă la Casa Albă. Bun așa! Cred că Trump a rămas mai mult cu personalul administrativ pe acolo și poate nici acela nu mai e complet. Păstrează-l, Mister President, și suntem gata să te iertăm de multe chestii, indiferent ce înțelegeri faci cu rușii. Ne-au invadat doar de vreo doisprezece ori în ultimii 200 de ani. Fără Dragnea, simt cumva că a treisprezecea va fi cu ghinion pentru ei. Ne descurcăm noi cumva.