24.949 afișări

Ce bucurii are România din prăbușirea PSD? Are?

Moise Guran

Poate ați observat dezinteresul meu cvasi-total față de congresul PSD din acest weekend. El poate semnaliza totuși o destul de apropiată reconfigurare a scenei politice, dar care ar fi venit, zic eu, și cu și fără acest congres. Cu adevărat importantă pentru societate nu este în acest moment sfârtecarea lupească din acest partid, chiar dacă el este cel de guvernare. Importante sunt soluțiile și mecanismele de apărare pe care societatea trebuie să le dezvolte, pentru că, dacă până acum vi s-a părut că anumite acțiuni ale liderilor PSD sunt pur și simplu anti-sociale, mă tem că provocările abia urmează. Ceea ce nu este în mod necesar un lucru rău, că ce nu te omoară te face mai puternic.

Reflexele dictatoriale ale liderului PSD, Liviu Dragnea, nu sunt de ieri de azi, nici n-au început odată cu candidatura unică a acestuia la funcția de președinte de partid, în toamna anului 2015, nici nu s-au terminat odată cu transformarea Guvernului României în marionetă a partidului, implicit  în transformarea partidului în forță conducătoare unică a societății, așa cum scria în Constituția din 1965 a României.

Și, dacă din punctul meu de vedere, este problema pesediștilor ce fac ei acolo în partidul lor, cu stăpânul lor, problema noastră a societății este să limităm influența catastrofală a acestor reflexe, asupra noastră a celorlalți și a perspectivei pe care România o mai poate avea.

Așa că, indiferent ce va rezulta din caftul intern al pesediștilor la acest congres, sfatul meu pentru dumneavoastră este să urmăriți o eventuală retrasare a liniei ideologice a acestuia. Ciuliți urechile dacă auziți ceva despre familii tradiționale sau conspirații mondiale, căci poate nu în acest weekend, dar pornind de la el, impresia mea este că linia partidului de guvernământ va face un salt spectaculos, ca să nu zic extrem(-ist).

Pe de altă parte, vă recomand să urmăriți cu atenție și îngrijorare, evenimentele de la Târgu Mureș din acest weekend. Sub influența evidentă a Budapestei, formațiunile maghiare strâng rândurile și, zic eu, se apropie momentul de la care UDMR se va distanța de PSD.

În altă ordine de idei, aș vrea să invit partidele de opoziție să bage capul în apă rece, să nu se lase adormite de ultimele sondaje care arată prăbușirea naturală a PSD și a lui Liviu Dragnea și să se uite în calendar. Ne mai desparte un an și jumătate de alegerile prezidențiale. Oricât de tentate ar fi (mai ales cele mai mici dintre ele) să meargă pe un candidat propriu la prezidențiale (indiferent că acela va fi sau nu Iohannis) pentru a ieși în evidență, pentru societate actuala Opoziție fărâmițată reprezintă în sine un risc major. Așa cum spuneam altă dată, Opoziția slabă e parte din problema noastră. În opinia mea, societatea are nevoie de o Opoziție unită, capabilă să propună soluții de reformare și a clasei politice, dar și a economiei sau a administrației. Prăbușirea PSD în sondaje nu aduce în mod necesar soluții. Acele soluții se gândesc, se negociază (iar negocierile durează) se comunică societății (și asta e o problemă, cu barajul mediatic pe care îl poate face PSD). Niciun partid care nu este în stare să pună interesul societății înaintea propriului scor electoral, pe mine nu mă va putea convinge că este un partid serios, util, benign.

La fel ca în ultimul an, perioada următoare ar putea fi una dureroasă pentru România. Cu toate încercările PSD de reinstaurare a unui regim autoritarist, trebuie să înțelegem că acesta este doar apogeul, forma acută și dureroasă, a unei crize de încredere în clasa politică, prin care societatea noastră trece deja de mai bine de aproape două decenii. Indiferent ce se întâmplă cu PSD, indiferent că forma acută trece, criza rămâne.

În același timp, această criză a activat însă și anticorpii naturali ai democrației, a stimulat conștiința civică și, o arată sondajele, a făcut mulțimile mai conștiente în legătură cu populismul și toxicitatea unor promisiuni. Acest val popular poate și trebuie folosit în interesul societății, nu al unor lideri micuți care se și visează poate, deja, pe cai mari. De aici necesitatea unei unificări a opoziției, nu atât sub un om, ci mai ales sub un program de reforme care să fie popularizat și la alegerile prezidențiale din 2019, dar mai ales la parlamentarele din 2020.