Cinci greșeli capitale ale celui mai antisocial ministru al Justiției Sociale

Moise Guran

Te uiți la doamna Olguța și nu înțelegi. Te face prost în față. Spune cum a făcut ea legea salarizării și cât de bună e, în ciuda erorilor evidente, încât ai putea înțelege că cel care a greșit ești tu, cel căruia i se taie veniturile (și nu la bugetari mă refer), tu cel discriminat, cel abuzat de stat, într-un scop politic străveziu, despre care o să vă spun la final. Acum haideți să luăm cinci situații particulare, strigătoare la cer, care necesită bineînțeles cârpeli legislative sau o intervenție a Curții Constituționale (să-l trezească cineva pe Ciorbea!!) ce le va anula. Din capul locului, însă, vă avertizez, NU cădeți în capcana de a considera Legea salarizării, Legea Pensiilor și Codul Fiscal ca acte normative separate, cum vrea doamna Olguța. Au fost gândite împreună și au produs efecte majore în același timp (1 ianuarie 2018), se justifică și se motivează una pe cealaltă. Acum au făcut o ordonanță de cârpire, care rezolvă puțin, dar complică și mai mult. Datele de mai jos le-am adunat după ore și zile de documentare, simulări făcute cu experți în legislația muncii, experți în HR, discuții cu sindicaliști, etc. Am încercat să mă refer doar la situațiile despre care nu prea s-a mai vorbit până acum, generate de dezastrul produs în economie de această catastrofă ce, teoretic, doar transferă niște costuri, de la angajator la angajat.

După transferul contribuțiilor pe salariat, situația celor care lucrează pe un salariu minim de 1900 de lei a devenit pur și simplu imposibilă, la un timp de lucru mai mic de opt ore. Asta pentru că patronul îți dă o fracție din 1900 de lei ăia, brut, și îți reține contribuțiile, pentru stat. Dacă nu beneficiază de excepțiile prevăzute de lege (student, angajat în altă parte, etc, ajungem și la ele), de la o normă de șase ore pe zi în jos, contribuțiile și impozitele plătite devin mai mari decât salariul net. Situația aberantă în care, dacă ai o normă de două ore pe zi, trebuie să vii de acasă cu 190 de lei pe lună, căci netul este mai mic decât dările, s-a încercat a fi corectată prin ultima ordonanță, încă neaprobată, căci n-au vrut sindicatele să o discute în CES. Bine că n-au vrut!
Doamna Vasilescu spune că a scos la suprafață 180 de mii de contracte care erau cu normă întreagă, dar erau înregistrate în part-time. În realitate, statistica Ministerului Muncii arată că, deși, într-adevăr, a dispărut un astfel de număr de contracte, numărul contractelor cu normă întreagă nu a crescut cu aceeași cifră. Deci, ce s-a întâmplat cu oamenii respectivi? Au fost concediați sau lucrează integral la negru? Nu știm, dar haideți să studiem pe cazuri concrete.

Situația 1

Să zicem că ești student, dar și muncești patru ore, pe salariul minim, ceea ce te pune în situația de a beneficia de excepția legală de la plata întreagă a contribuțiilor. Ai un coleg care și el muncește tot patru ore, căci și el studiază, dar nu este student, este la master. Deci nu beneficiază de excepția de la plata contribuțiilor la nivelul salariului minim brut pe economie. La același brut de 950 de lei, studentul ia, bani în mână, 607 lei, dar masterandul ia doar 285 de lei. Muncă egală, salarii egale, nu?

Ce a făcut patronul? Păi a transferat contribuțiile, fix cum zice legea. A! Nu știau în vară, când au dat ordonanța asta că vor schimba Codul Fiscal și vor transfera contribuțiile pe angajat? Păi și cine e de vină? Pur și simplu au vrut să ia mai mult din banii acestor oameni, obligându-i la dublarea contribuțiilor! Ordonanța de urgență, încă neadoptată, dar publicată pe site-ul Ministerului de Finanțe, corectează această situație, dar parțial și numai pentru bugetari (profesori cu part-time, doamne care fac curațenie, etc), mărindu-le brutul cu diferența astfel încât salariile nete să fie egale. Da, dar bruturile nu mai sunt egale. Ceea ce dă naștere altor aberații. Încercând să cârpească corabia, gaura pe care intră apă se lărgește!

Situația 2

Să zicem că patronul celor doi înțelege că statul român a luat-o razna, că principiul așezării echitabile a contribuțiilor și taxelor s-a dus dracu și vrea să le dea ambilor, și studentului, și masterandului același salariu în mână. Asta înseamnă că studentul va avea un brut de 950 de lei, iar masternadul va avea un brut de 1.283 de lei.

Nu-i corect, dar asta e situația. Ceea ce generează totuși altă aberație, căci modificarea brutului și aplicarea contribuțiilor uriașe pe diferență rezultă într-o dublare a acumulării masterandului la fondurile private de pensii (pilonul II) ca și la o dublare față de student a contribuției la Pilonul I (pensia de stat). De data asta, studentul este cel dezavantajat. Au muncit la fel, nu? Vax albina!

Situația 3

Studentul și masterandul lucrează în aceeași firmă, deci dacă se îmbolnăvesc amândoi de gripă, stau amândoi în concediu medical. Se întâmplă frecvent, gripa se ia și nu ține cont de cât ai brutul sau ce contribuții plătești. Totuși, având brut diferit, ar fi avut indemnizații de boală diferite. Noua ordonanță, încă neaprobată, corectează această situație. Dar asta numai pentru a da naștere altor aberații. Iată!

Să luăm cazul aceluiași salariat, în part-time (doar ca să nu-mi omor graficianul cu 100 de exemple) și să zicem că acesta răcește și are nevoie de concediu medical, dar la intervale diferite de timp. Dacă răcea la defilarea de 1 Decembrie 2017 și stătea acasă toată luna decembrie, ar fi primit o indemnizație de boală de 380 de lei. Dacă a răcit însă de Revelion, la concertul doamnei Firea, ar fi stat acasă același număr de zile, dar în ianuarie, ar fi primit o indemnizație de boală de numai 146 de lei. De ce? Pur și simplu sunt alte contribuții pe indemnizație! Doamna Olguța nu s-a gândit să coreleze legislația muncii, cea legată de salariul brut și aplicarea contribuțiilor pe angajat. Este incompetență asta? Nu știu, dar constat faptul că statul (banii de la stat vin, nu de la patron) tocmai i-a tăiat omului nostru indemnizația de boală cu 61,7%! Deci cine e cu mâna în buzunarul omului? Îi trebuiau Olguței banii respectivi? O să vedem la final dacă da sau nu.
Aceasta este situația unei boli obișnuite. La celelalte, situațiile devin dramatice.

Situația 4

Am zis să nu luăm situația unei boli grave, cu perioade de concediu foarte lungi de 6 luni, un an, sau mai mult. Hai să luăm cazul unei sarcini cu risc. E un caz frecvent. Pur și simplu, dacă doctorul consideră că o doamnă însărcinată riscă să nască prematur, sau că nu e suficient dezvoltată pentru a duce o sarcină prea mare (sau, sau, sau… sunt foarte multe situații!), îi recomandă concediul medical din luna a cincea, sau a șaptea, sau a treia.

Am ieșit din zona muncii part-time, am luat un salariu brut de 3000 de lei și am constatat așa – dacă doamnei respective i-ar fi început contracțiile (sau alte lucruri, nu mă pricep) în decembrie, ar fi primit o indemnizație medicală de 2045 de lei. Dacă o apucau în ianuarie, ar fi primit doar 1796 de lei. E doar un transfer de contribuții, nu? Ghici ce! Și cei aflați în concediul medical plătesc contribuții.

Pentru ce-ți trebuie cei 250 de lei ai doamnei care riscă să nască prematur, Olguța?

Situația 5

Dar hai să trecem la sarcina care, cu sau fără risc, ajunge la termen. Doamna naște, soțul se îmbată de bucurie, după care amândoi își fac calcule de viață, căci viața se schimbă prea repede în România.

Hai să luăm trei cazuri, nașteri în trei perioade diferite, ale unor trei doamne care au toate același salariu. Să zicem un salariu apropiat de cel mediu net (5300 de lei, ca medie brută pe ultimele șase luni, corespunde unui venit net lunar de 3700 de lei).
Prima naște în decembrie, pe legislația de atunci, și primește o indemnizație de 4385 de lei. În ianuarie, pe noul cod, se schimbă modul de calcul al brutului, se schimbă și contribuțiile plătite, indemnizația scade la 4136 de lei. Vine însă acum, în februarie, noua ordonanță, încă neaprobată, recalculează indemnizații pentru concediile de creștere a copilului și netul rămas doamnei respective coboară la 3375 de lei.

Trei femei am zis? NU! E vorba de veniturile aceleiași doamne, care a născut în decembrie. Am încercat să-i dau vestea treptat, ca să nu aibă un șoc. Vestea bună (ah!) e că deocamdată ordonanța nu e aprobată și i-a scăzut indemnizația doar cu 250 de lei. 
Ce ați corectat domnul Teodorovici? Sau tot Olguța a făcut corecțiile?

Cum poate fi cineva atât de rău, atât de antisocial, atât de incompetent?

Olguța, mai ții minte când ți-am calculat cum l-ai fi distrus pe Messi dacă ar fi avut copii în România? Doamna Vasilescu, acum e groasă! Nu mai facem mișto pe cazuri ipotetice cu fotbaliști scumpi, e vorba de familii, zeci de mii, care și-au facut planuri și cărora le furați banii, măi! Aveți o problemă cu gravidele de le tot atacați așa, doamna ministru al Justiției Sociale? Sau vă trebuie banii lor? Pentru ce vă trebuie? N-ați trăit vremurile în care Boc a tăiat banii mămicilor aflate în concediul de creștere a copilului? Sigur că le-ați trăit!
Ați trăit desigur și tăierea salariilor bugetarilor, din 2010. Trebuie să vă aduceți aminte, doar ați atacat la Curtea Constituțională tâmpenia lui Băsescu. Și totuși, nu vă mai amintiți faptul că, la sesizarea PSD, Curtea Constituțională a României a stabilit atunci că salariul este un drept ce nu poate fi tăiat, decât cu caracter temporar.

Și totuși, de câteva zile repetați prostia asta, cum că patronii puteau tăia și anul trecut salariile dacă voiau. NU! În România, patronul nu poate tăia cum vrea și când vrea mușchiul său salariul, căci, derivat din dreptul la muncă, un drept fundamental, dreptul la salariu este la rândul său un drept fundamental și, deci, nu poate fi restrâns nici chiar prin contracte private! Curtea Constituțională a stabilit că salariile pot fi reduse doar temporar!
Cum poate cineva care nu știe aceste lucruri fundamentale, lucruri pe care ar trebui să le știe toți cetățenii țării noastre, lucruri ce s-au dezbătut și pe care s-a încrâncenat toată clasa politică, cum poate un astfel de om să ajungă Ministru al Muncii și Justiției Sociale, ba, mai mult decât atât, cum e posibil ca un astfel de politician să dea totul peste cap în România, iar apoi când lucrurile ies complet razna, să mai și susțină țâfnos că vina este a patronilor care fură de la angajați?

Așadar, cine n-a mărit salariile angajaților cu transferul contribuțiilor este un hoț, spune Vasilescu. Și tot domnia sa arată că, uite, suntem spre jumătatea lunii februarie, și doar 48% dintre contractele de muncă ce trebuiau modificate la 1 ianuarie s-au înregistrat cu modificări în Revisal. Dacă scoatem angajații statului dintre ăia înregistrați, presupunând că la stat, desigur, n-au avut astfel de probleme, căci la ei contribuțiile și taxele reprezintă bani fictivi, masă monetară inexistentă, ce se stinge prin compensare între instituțiile publice și trezoreria statului, rezultă că 75% dintre angajații de la privat nu au avut încă o modificare a contractului cu transferul contribuțiilor. Deci, în accepțiunea doamnei ministru, au fost furați de patron, care n-are cheltuieli mai mari.
Bine, dar atunci, de ce încasează nevinovatul stat 800 de milioane de lei în plus din acest transfer? De unde vin acești bani, dacă nimeni nu prierde, nimeni nu câștigă? Cumva din faptul că transferul contribuțiilor, concomitent cu o creștere de 30% a salariului minim pe economie, va urca undeva între 2 și 2,5 milioane numărul angajaților pe care i-a ajuns din urmă salariul minim pe economie?
Deci 2,5 din 3,5 milioane de angajați la privat în România sunt pe salariul minim, iar doamna Vasilescu se întrebă de ce patronii reclamă creșteri de costuri?
Da, sunt semnale că în numeroase companii, pe ianuarie, patronii au preferat să dea angajaților prime, ca să le mențină salariul net, dar nu le-au modificat contractele de muncă. Pentru că nu crede nimeni că această nebunie va dura, mai ales în condițiile în care nimeni nu înțelege de ce acest transfer.

Ei bine, DE CE?

Păi explicația este pe cât de simplă, pe atât de meschină. Trebuie doar să ne întrebăm cui a folosit. Uitați-vă în urmă!
În administrația locală, salariile au crescut cu 55% în 2017 și cu încă 10% pe net în 2018. De această creștere pe net au beneficiat toți bugetarii și demnitarii care au salariul legat de minimul pe economie. Ați aflat deja că parlamentarii se află printre acești fericiți beneficiari ai noii legislații, dar eu cred că explicația, cheia problemei, este tot în administrația locală.

Dați timpul înapoi în mai anul trecut, atunci când asupra domnului Dragnea au venit presiuni monstruoase să permită celor din administrația locală să-și facă fiecare cât vrea salariul. Și domnul Dragnea le-a dat, căci avea nevoie de baronii locali pentru a-l trânti pe domnul Grindeanu fără să i se răscoale baronii, și tot de ei pentru a-l trânti mai târziu și pe Tudose.

Da, meschin, politic, acesta este mecanismul formării unor nevoi bugetare restrânse ce au determinat în final această uriașă bulversare din piața muncii. Baronii și-au fidelizat oamenii, cu salarii semnificativ mai mari decât în 2016, ceilalți bugetari (profesori, militari, polițiști) sunt fericiți cu acea creștere de 4% pe net, căci cel puțin nu e scădere ca la ăi 3%, în vreme ce firmele private dau din colț în colț să găsească soluții pentru păstrarea salariilor.

Conștientă că în curând (după 10 februarie) se va auzi un urlet peste România, Olguța îi face pe patroni hoți și îi asmute pe angajați împotriva lor, deși beneficiarul net al întregului circ este în final Partidul. Care nu s-a răsculat împotriva lui Dragnea, iar Dragnea i-a mituit pe baroni și pe angajații lor cu banii hoților de păgubiți.

Cam asta este situația, din punctul meu de vedere, o situație pe care ministrul Muncii încearcă să o maschează doar cu … tupeu. Foarte mult tupeu! Chiar prea mult, pentru cineva care nu știe că salariile în România reprezintă drepturi fundamentale care NU pot fi tăiate, decât cu caracter temporar.

Aș fi vrut să scriu un articol fără urmă de patimă politică, să arăt doar în ce pericol sunt oameni reali. Nu 30 de mii de bugetari cărora le-au scăzut salariile, deși nu e ok nici cu aceia, dar eu vorbesc de sute de mii, poate milioane de angajați la privat, loviți deja de o lună de acest cataclism de incompetență. Sunt un milion de contracte part-time în România, sunt 190 de mii de gravide, sunt mii de oameni care se îmbolnăvesc în fiecare zi. Aș fi vrut să nu existe o explicație politică pentru tot acest rău. Dar ea este atât de evidentă, e inevitabilă. Suntem în februarie. Toate astea au intrat în vigoare în ianuarie, o lună pierdută cu o inutilă schimbare de guvern. O lună în care am așteptat-o pe doamna Olguța Vasilescu să se întoarcă din Cuba, ca să tranșeze conflictul dintre Tudose și Dragnea, iar nu ca să plece în sfârșit urechea la ce o tot roagă din noiembrie și angajatori, și angajați, și sindicate să înțeleagă. N-avea cum să înțeleagă. Doamna e setată să mulgă bani. Fără banii respectivi, gașca ei pierdea puterea.

UPDATE: Pe siteul Ministerului de Finanțe, proiectul de OUG care a plecat azi spre ședința de Guvern a introdus o modificare –  diferențele de contribuții între ceea ce se aplică la brutul unui angajat part-time si ceea ce se aplica la brutul de 1.900 ron vor fi acoperite de către angajator. Fix scenariul pe care l-am luat în calcul la situație 2.

În linkul de aici e un word atașat. În metadate scrie că a fost creat azi noapte la ora 2.