Europa e doar pentru democrații. Mai avem doi ani, ca să dăm timpul 13 ani înapoi

Moise Guran

Financial Times scoate la iveală variantele de răspuns ale Uniunii Europene la rebeliunea Estului Sălbatic – acordarea fondurilor europene va fi condiționată, într-un fel sau altul, de respectarea independenței justiției. Nu este chiar o noutate, despre asta se vorbește de aproape un an, dar acum lucrurile intră în linie dreaptă. Și, deși acest sistem se va aplica cel mai probabil din 2020, să vă spun de ce România are deja 11 ani de întârziere…

Nici nu se poate altfel, căci nerespectarea independenței justiției este un pilon de neiertat al statului de drept. Practic, odată ce ai scos acest lucru, sub o formă sau alta, nu mai ești democrație și, deci, nu ai ce căuta în Uniunea Europeană. 

Cei de la Financial Times spun că la Comisia Europeană se mai dezbate doar modul în care acordarea banilor europeni va fi legată de independența justiției. Varianta dură și, zic eu, cea mai probabilă, este suspendarea pură și simplă a finanțărilor în țările în care se va stabili că această independență nu există sau nu MAI există. Pe lista neagră pot intra până atunci Polonia, Ungaria, România și Bulgaria.

A doua variantă ar fi aceea de a direcționa resurse financiare prioritar către statele în care Justiția funcționează. Observați o nuanță – nu li se taie celor care au subordonat Justiția, dar se alocă mai mult celor care nu au subordonat-o politic. Altă viață, îți vine să zici! De fapt, nu e, căci următorul exercițiu bugetar european va fi mai sărac după retragerea Marii Britanii, deci, din mai puținul rămas, alocarea prioritară și cu o primă de bună purtare statelor vestice va lăsa oricum modice resursele rămase pentru cele estice.

Pentru România (și Bulgaria, dar pe mine România mă interesează), ambele variante sunt aproape la fel de proaste, iar termenul 2020 este de fapt, ieri. Asta pentru că, spre deosebire de țările admise în 2004, la valul nostru, europenii au acceptat intrarea în ciuda faptului că evaluările lor arătau că independența justiției în România e o formalitate, o pauză, o stare de lucruri ce poate fi oricând întoarsă. Și, să o recunoaștem, evenimentele ultimului an le demonstrează și lor, și nouă că au avut dreptate. Justiția independentă a fost tolerată ca atare până a intrat la modul serios în politicieni și afacerile lor murdare. De prin 2013, politicul s-a răsculat și, uite, e gata să accepte și scoaterea de facto a României din UE (căci ce relevanță am mai avea fără finanțări) doar ca să omoare independența Justiției.

Dar, mare atenție… Dacă Ungaria sau Polonia pot avea un răstimp de doi ani, până în 2020, să-și demonstreze buna credință sau să-și repare greșelile, în cazul României și al Bulgariei, inconsistența reformelor din 2005-2007 și reversibilitatea lor a fost deja demonstrată. Aceste țări au demonstrat că nu aveau ce căuta în UE în 2007. Teoretic li se pot aplica imediat aceste sancțiuni și, mai important, fără o procedură în fața Curții Europene, ca în cazul Poloniei. E suficientă o decizie a Comisiei Europene. Suntem puși deja în întârziere. De 11 ani. Oare ce se mai poate face în doi ani, câți mai sunt până în 2020, astfel încât să ajungă europenii la concluzia că meritam să intrăm în 2007? Ce șanse mai avem, la cum merg lucrurile în țara noastră, să ne întoarcem măcar la o prezumție de țară care nu va răsturna regulile democratice? Ce șanse mai avem să demonstrăm că Justiția este independentă în România și că uite, a rezistat asaltului politic asupra ei? Evaluați și singuri aceste șanse.

Mie mi se pare că vorbim mai mult de speranță decât de șanse. O speranță plăpândă, călcată brutal în picioare în fiecare zi de politicieni, reaprinsă din când în când, cu încăpățânare, de câteva zeci de mii de oameni, în stradă. Răspund astfel și eu întrebării adresate azi ascultătorilor Europa FM – dacă după 2020 rămânem stat membru UE cu drepturi depline și cu fonduri europene întregi, acela va fi meritul celor care au înghețat în stradă în aceste zile.