Cinci decizii majore, de luat în 2018

Moise Guran

Da, an centenar, mult tărăboi festivist se va face probabil pe chestia asta, ceea ce nu va face peste noapte România așa cum o visăm, că n-are cum. Nici măcar reîntregirea națională nu e un deziderat realist pentru 2018. În fapt, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire ne găsește pur și simplu fără perspectivă, ca națiune. Așa că, zic eu, prioritățile pe care ar trebui să le avem pe termen scurt, ar trebui să ne ofere măcar o perspectivă – să putem afirma, fiecare din noi, domnule, nu plec din România, îmi cresc copiii aici, căci România are o perspectivă democratică. Sau una europeană. Sau una prosperă. Sau că e o țară în care populația e din ce în ce mai educată. Sau, măcar atât, să putem spune cu mâna pe inimă, la 100 de ani de la înfăptuirea României Mari, frate, România NU este o țară de hoți! Vi se par acestea obiective facile? Haideți să vedeți cât de “simplu” sunt de realizat…

1Reforma electorală. E urgența zero, chiar dacă n-avem mâine alegeri. Dar, până nu vom schimba sistemul electoral, nici perspectiva unor politicieni adevărați nu vom avea. Putem să ne scoatem mult și bine ochii unii altora, că unii au stat acasă, când alții au mers la vot, că unii n-au avut pe cine să voteze, iar alții au votat, chiar și așa, împotriva hoților… Adevărata problemă e asta – sistemul electoral, schimbat de la un scrutin la altul, astfel încât să-i avantajeze pe cei care au făcut legea electorală. Așa că, prima decizie, una care ne-ar aduce o perspectivă, ar fi un sistem electoral ce ar convinge cât mai mulți oameni să vină la vot. Eu cred că acela nu poate fi decât sistemul uninominal, dar în două tururi de scrutin, pentru primari, președinți de județ, dar mai ales pentru parlamentari. Am scris aici și de ce un astfel de sistem ar trebui pus în Constituție.

2. Reconstrucția instituțională anticorupție. Adică o legislație mai dură, incluzând (dar nu numai asta) pedepse mai mari pentru faptele de acest fel, prevăzute în legea 78/2000 și în Codul Penal. Nu vă faceți iluzii, națiunea nu va avea cu adevărat o perspectivă nici dacă Dragnea e condamnat într-un nou dosar, nici dacă Dragnea învinge și își pune oamenii lui la Parchetul General, la DNA, sau la Înalta Curte. Ca cetățean n-ai cum să simți mai bine că națiunea n-are perspectivă decât atunci când un corupt primește un an și jumătate cu suspendare pentru mită (de parcă ar fi furat o bicicletă, iar nu banii de educație sau sănătate ai unei comunități), sau atunci când un Mazăre fuge din țară pentru că legea nici nu îi interzice să nu plece, sau când un parlamentar sau un ministru este protejat de imunitate, sau când un corupt, condamnat deja în primă instanță, rămâne pe funcție și, eventual, e prins și a doua oară făcând aceleași mizerii. Te demoralizează astfel de știri, indiferent ce opțiuni politice ai.

3. Reforma în Educație. De ani de zile vă spun că NU banii sunt principala problemă. Fără a lua în calcul creșterile din acest an, între februarie 2015 și noiembrie 2017, salariul mediu din Educație a crescut cu 60%, depășind salariul mediu pe economie (care a crescut cu numai 28%). Așa, și s-a îmbunătățit cumva, în orice fel, calitatea educației pe care o primesc copiii noștri? Nu! Orice om de bună credință, din sistem sau din afara lui, cu sau fără copii, îți va răspunde că NU! Pentru că, e simplu de acum, problema o reprezintă calitatea dascălilor, modul în care școala este organizată, politizarea ei prin intermediul inspectoratelor, sistemul de titularizare, sensibil la pile, dar rezistent la intrarea unor noi cadre didactice. Schimbarea curiculei e abia ultima dintre probleme. Asta va fi o reformă dureroasă, grea. Cioloș începuse ceva, dar sistemul nu numai că a rezistat, dar imediat după aceea, mai abitir, s-a restaurat. Îi reaminstesc Președintelui Iohannis că ne-a promis prin 2016 că 2018 va fi anul reformei în Educație.

4. Trecerea la Euro. Nu, nu putem trece la Euro în 2018, dar să vă spun altceva – dacă nu adoptăm moneda unică până în 2020, integrarea europeană va deveni o misiune imposibilă. Asta pentru că viitorul exercițiu financiar european (care începe din 2020) se va axa pe cu totul alte reguli, menite să favorizeze implicit trecerea statelor membre ale Zonei Euro spre următorul pilon comun, cel fiscal. Trecerea la Euro e un proces complex, el presupune mai mult politici fiscale decât monetare, dar mai ales politici de coeziune regională (reformă administrativă, autostrăzi, integrare națională, investiții în dezvoltare concentrate pe anumite zone sărace), necesită ani de echilibru macro. Iar noi tocmai l-am făcut pilaf pe al nostru. Mulți cred, în mod greșit, că trecerea la Euro înseamnă doar schimbarea banilor. Vai, nu! Și dacă luăm decizia în 2018, tot ne va fi greu (dar nu imposibil) să trecem la Euro în 2020. Dar măcar decizia să o luăm, căci ea va fi una vectorială, va stabili direcția strategică pentru România de azi, dar și pentru cea a copiilor noștri.

5. Sprijinirea activă a Republicii Moldova. Ăsta nu e un moft patriotard sau un gest de milostenie festivistă, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Moldovenii au alegeri parlamentare anul acesta. De rezultatul lor depinde căderea definitivă a țării surori în sfera de influență a Moscovei, cu efecte catastrofale (chiar dramatice) inclusiv asupra politicii de securitate a României. Nici nu vrem o frontieră dură (NATO-Rusia) pe Prut, căci ea ar fi o frontieră între frați, dar imaginați-vă care ar mai fi perspectiva de securitate a României dacă Moldova devine pentru Rusia un aliat de tipul Belarus, cu rachete S400 instalate pe Prut, sau cu un teritoriu în care Rusia și desfășoară exerciții militare mamut, de intimidare. Nici mama lu’ NATO n-ar mai putea apăra România într-o astfel de situație. De aceea (dacă nu din motive frățești) România va trebui să sprijine economic Republica Moldova, prin investiții în infrastructură care să creeze locuri de muncă, credite care să favorizeze firmele mixte româno-moldovenești, dar și cu asistență de tip instituțional (reformarea legislației) pentru integrarea europeană a Moldovei.

Pfhii! Îmi propusesem să scriu ceva scurt și ușor de citit, acum de început de an, să enumăr câteva obiective cheie, realizabile în 2018, să le iau pe rând și să le detaliez în zilele următoare. Sper să-mi pot ține promisiunea de a scrie în zilele următoare câte un articol explicativ pentru fiecare. Nu uitați, oricât de ambițioasă și greu de realizat vi se pare acum o țintă, tot e mai bine să o ai, decât să nu o ai. Și dacă nu o atingi 100%, măcar nu te duci într-o direcție greșită. Orice plan e mai bun decât niciun plan.