44.969 afișări

Anticipate! Mai vede cineva altă soluție?

Moise Guran

Ce variantă mai are mulțimea, după ziua de ieri? Deja se strigă tot mai frecvent asta cu Anticipatele, alternativ cu “Demisia!”. Foarte puternic mesajul lui Tudor Chirilă, transmis video pe facebook, chemând oamenii în stradă, explicându-le că duminică va fi prea târziu. Se va reveni probabil la protestele zilnice. Baricadat în fortăreața în care planificase și Ceaușescu să se ascundă, dar n-a mai apucat, un grup de indivizi (unii inconștienți, alții trădători de-a dreptul) votează pe bandă rulantă schimbarea ordinii constituționale. Probabil se va schimba, dar nu așa cum cred ei. Acești oameni se sinucid politic, își distrug inconștient chiar lumea infectă pe care și-au creat-o.

Independența procurorilor este istorie. Au șters-o ieri, la foc automat. Au fost aprobate sau respinse, într-o ședință maraton de 12 ore, peste 700 de amendamente, fără ca aleșii națiunii să știe ce votează. Incidentul dintre Cosette Chichirău și Nicolae Șerban de la asta a plecat, de la faptul că articolele nu au fost dezbătute, nici măcar citite în plen, pur și simplul deputaților li se făcea semn din față cum să voteze. Și ei votau. La un moment dat s-a cerut oprirea ședinței, deoarece, votând în neștire ca tembelii, încurcaseră numerele amendamentelor. Nu că ar mai fi contat…

La televizor, în virtutea unei inerții păcătoase, reporterii vorbesc despre dezbaterile la Statutul Magistraților. Numai dezbatere nu poate fi numită această mitralieră de vot, care încalcă Articolul 69 din Constituție (mandatul reprezentativ).

Tot acest circ, acest simulacru de democrație parlamentară s-a oprit înainte de votul final. Opoziția spune că nu mai era cvorum. Eh! Dacă voiau, aveau și cvorum. Au amânat votul final pentru săptămâna viitoare, ca un pluton de execuție, gata să execute comanda Foc! la ordinul căpitanului. Din rațiuni care îmi scapă cu precizie, Căpitanul Dragnea a amânat execuția, dar tot eu vă avertizam aici că Legile Justiției sunt asseturi de negociere.

Odată votat în această formă, Statutul Magistraților îi scoate de facto pe procurori din rândurile magistraților (chiar dacă, formal, tot magistrați se vor numi), trecându-i în subordinea guvernului (prin ministrul de Justiție).

Că veni vorba de Opoziție… Vestea proastă este că ea este mult mai subțire decât au votat alegătorii, căci o parte consistentă (probabil majoritară) din PNL a jucat mână moartă. Le place ce face alianța PSD-ALDE-UDMR și, probabil, le place și mai mult că o fac alții în locul lor. Vestea bună este că avem și opoziție adevărată, useriștii mobilizându-se exemplar, blocând tribuna (chiar dacă nimeni nu dezbătea nimic de acolo, dar mi-a plăcut că au anticipat că li se vor tăia microfoanele și au venit de acasă cu portavoci, spărgând liniștea complice a Casei Poporului), reușind în final să atragă astfel atenția opiniei publice.

Dar, în ciuda evenimentelor, mobilizarea în afara Parlamentului a fost slabă. Firesc! Peste 30 de asociații civice anunțaseră suspendarea protestelor până după funeraliile Regelui Mihai. S-a creat un eveniment pe facebook, dar s-a creat târziu și, oricum, aceste asociații și-au ținut cuvântul de a nu protesta. Dăduseră un comunicat prin care cereau parlamentarilor puterii să nu profite de moartea Regelui. Ha! Pentru Dragnea&Ciordache, moartea Regelui e o pleașcă de neratat! Cred că Regele însuși i-ar sfătui pe tinerii care ies în stradă, dacă ar mai putea, să renunțe la armistițiu, devreme ce el a fost pentru partea cealaltă o păcăleală, o modalitate de a câștiga rapid teren, considerând decența protestatarilor o prostie.

Probabil protestele se vor relua azi, probabil vor fi din ce în ce mai intense și mai cotidiene. Dar adevărata problemă este că oamenilor nu le-a mai rămas altceva de cerut, în afara dizolvării Parlamentului. Societatea este amorsată, explozivă, momentul este periculos. Așa cum vă spuneam cu o altă ocazie, nu mai suntem în România lui Ceaușescu. Nu mai vrem și nici nu ne mai trebuie revoluții violente. Alegerile Anticipate sunt prevăzute în Constituție nu ca o modalitate de pedepsire a Parlamentului, ci ca un mecanism de detensionare a unei situații limită, pe cale să degenereze. Intrarea Președintelui în scenă este necesară, este inevitabilă chiar, în situația de acum.

În final, aș vrea să mă adresez senatorilor și deputaților din PSD, ALDE și chiar PNL, ca să le spun așa: Veți avea mulțimi de oameni care vor sta în stradă până la dizolvarea Parlamentului. Nu numai că vă veți pierde funcțiile călduțe, dar, cel mai probabil, un astfel de moment va duce la dispariția partidelor voastre. Vă veți prăbuși, veți deveni nerelevanți.  Repede. Veți fi nevoiți să munciți pentru o pâine, la fel ca noi toți ceilalți, nu veți mai avea imunități și veți răspunde pentru ceea ce ați furat. Acest lucru este inevitabil, dar acum voi alegeți când se va petrece asta. Mai aveți în față trei ani de mandat, de guvernare, de putere. Dacă distrugeți Justiția, continuând să votați acest pachet de legi, s-ar putea să îl salvați pe Dragnea, dar voi toți veți pierde. Tot. Acum avem toți de ales. Populația va avea de ales între România și nepăsarea călduță a sărbătorilor. Mulți vor alege România. Voi, parlamentarii, aveți de ales între România și Dragnea. Implicit, veți alege însă între dispariția voastră ca oameni politici acum, sau peste trei ani. Căscați ochii și urechile și la jocul UDMR! Întrebați-vă ce caută parlamentarii maghiari în combinație, de ce Dragnea se spijină mai mult pe ei decât pe voi! Având în vedere toate acestea, n-ar trebui să vă fie prea greu să alegeți, mai ales că lucrurile încă nu au intrat pe un făgaș ireversibil. Dar sunt aproape. Opriți-vă acum! Dacă nu vă opriți acum, foarte curând voi nu veți mai avea opțiuni. Și nici noi nu vom mai avea.