Da, România moare! Însă moare doar dacă se predă

Cătălin Teniță
guest post
Există câteva sute de oameni, sau poate mii chiar, care visează civism și riscul major de prăbușire a acestei țări. Noapte de noapte. Se culcă târziu, răpuși, după ce vorbesc pe chat cu alții ca ei, visează noaptea obsesiv-depresiv, se scoală dimineața cu idei sau angoase. În loc să se gândească la treburile lor de la muncă, la cum să se simtă mai bine cu familia, la cum să își urmeze visurile, la ce să mai cumpere prin casă, la ce mai este de reparat, la concediul de la iarnă sau la ce au nevoie părinții sau copiii lor, soțiile sau iubitele sau iubiții, ei sunt acum obsesivi. Pentru ei România moare.

Să știți că majoritatea sunt suficient de autoreflexivi încât să se întrebe dacă nu exagerează. Îi văd și pe cei din jur, asemeni lor, și apoi se intreabă dacă nu cumva este o isterie colectivă. În general, creierul nostru nu e construit pentru a sesiza trenduri pe perioade mai lungi. Dacă nu te doare ceva si dacă ai hrană în stomac și un loc unde să pui capul, mamiferul din noi este liniștit. Din păcate, din asta se nasc relele sociale. Din liniștea egoistă a mamiferului. Din incapacitatea noastră de construcție, de a vedea dincolo de orizontul zilei de astăzi.

Eu vă spun ca lucrurile s-au schimbat. S-au schimbat de pe vremea lui Băsescu sau Ponta (niște ticăloși care totuși jucau în limitele relativ democratice), a lui Cioloș (un om rectiliniu, evident cu limitările lui, date de conjunctura în care a ajuns prim-ministru, în primul rând). Acum avem de-a face cu un asalt al ticăloșiei, absolut barbar. Vă spun că până și pe vremea lui Văcaroiu si a patrulaterului roșu nu am avut parte de așa ceva. Chiar și atunci, opțiunile declarate ale puterii, deși temporizate strategic, erau pentru valori europene și economie de piață. Nici atunci nu se întamplau atacuri la baionetă împotriva multinaționalelor, a ong-urilor, a Băncii Naționale, a Justiției sau a cetățenilor. Chiar dacă în culise, părerile guvernanților erau roșii, pe față ei nu aveau curajul să le afirme.

Ceea ce se intamplă acum e ceva ce nu s-a întâmplat niciodată. Sau, dacă s-a întâmplat, s-a întâmplat în anii ’46-’48, înainte de instaurarea oficială a republicii populare.

Eu vă zic doar atât: în anul ăsta, sute de oameni nu au făcut prea multe pentru cariera lor, pentru businessul lor, sau pentru familia lor. Și-au bătut joc de ele, pur și simplu. Acest lucru nu are cum să dureze la infinit. Lucrurile se vor schimba, într-o direcție sau în alta. Cineva va ceda.

Iar dacă cei de la putere vor fi cei care nu vor ceda, eu cred că se vor întâmpla următoarele:

  1. Profesioniștii din companiile multinaționale vor încerca să devină expați. Să iși găsească un loc mai bun la headquarter sau într-o țară mai călduță.
  2. Antreprenorii își vor da seama că există expunere prea mare și că șansele de a schimba ceva sunt mici. Banii sunt fricoși, se zice.
  3. Micii proprietari de chestiuni care au program cu publicul vor fi din ce în ce mai abuzați de elemente corupte din administrație și din poliție (mese gratis la restaurant, șperțuri ca taxe de protecție, etc).
  4. Persoanele din administrație, mai ales cele cu program cu publicul, vor avea salarii mici din nou. Pentru că un regim ticălos are nevoie de funcționari corupți. Pe care să îi manipuleze. De aia se face distincție în toate regimurile autoritare între salariile din Apărare, Justiție si cele din Administrația Publică – cei din administrație trebuie să fie mânjiți, ca să fie controlați. Și umiliți, ca să știe cine este tătucul lor.
  5. La fel se va întâmpla cu profesorii și medicii. E nevoie ca ei să ia ciubucuri. Să nu poată fi modele morale pentru o nouă generație. Să își facă treaba în scârbă, să se gândească la ziua de mâine, să vadă ei cum se descurcă prin meditații si alte asemenea.
  6. Multinaționalele și companiile mari cu capital românesc vor continua să fie demonizate. Și vor deveni vaci de muls. Unele se vor retrage sau își vor limita activitatea, dacă nu se va mai justifica economic.
  7. Companiile medii și mici se vor trezi cu oferte ce nu pot fi refuzate: „nu mă iei și pe mine ca asociat, că văd că îți merge bine? Și o să ne meargă și mai bine, că știu eu niște băieți care …”
  8. Tinerii inteligenți și morali vor alege să plece. Părinții le vor face bagajele.
  9. Tinerii inteligenți și imorali vor căpușa sistemul.
  10. Tinerii proști vor fi noua generație de cozi de topor, avansând încet, încet, în poziții. Uitați-vă de pildă la cariera domnului Iordache sau a doamnei Cătăniciu.
  11. Uniunea Europeană va deveni ceva de damnat. Odată cu legarea statului de drept de finanțări, noi vom ajunge contribuitor net. Vom da mai mult decât vom primi. Și atunci va sări cocoș cineva, afirmând că facem o afacere proastă. Evident, după ce vom ieși de acolo, vom pierde o parte din exporturi (mai puțin din importuri că nu prea facem mașini de lux sau electronice).

Cum va surâde un salariu mediu de 3-400 de Euro? E puțin? Păi era 150-200 de Euro când am intrat în UE.

Și aș putea continua mult și bine.

Eu cam așa văd situația. Și mi-aș dori să fiu prostul pământului, să nu pricep nimic din ce e pe lumea asta, în care trăiesc. Să râdeți de mine în hohote peste câțiva ani, când domnii de la PSD vor fi adus prosperitatea, amuțindu-i astfel pe câinii turbați care suntem. Așa să fie!

Și totuși eu cred că într-adevăr țara asta moare. România moare. Este într-o situație la fel de gravă ca acum o sută de ani, în decembrie 1917, când era redusă la o bucată din Moldova, înconjurată și la capătul puterilor. Acolo suntem. Suntem cu toții la capătul puterilor. Putem să ne așezăm jos și să cedăm. Sau putem să mai luptăm o dată, și încă o dată, și încă o dată, și încă o data…

Eu voi fi în piață și pe 1 Decembrie, indiferent dacă vom fi mulți sau puțini, dacă va fi ploaie sau dacă vom manifesta printre dughenele unui târg de Crăciun absurd. Ne vedem acolo. Fiecare cu inima și conștiința lui.