Primăriile nu mai au bani pentru nimic. E timpul pentru reformarea sistemului de asistență socială!

Moise Guran

Dintre toate resursele aflate în suferință ale națiunii noastre, cea mai gravă precaritate, o știm cu toții, o are resursa umană. Cum foarte bine au observat cei de la Curs de guvernare, creșterea economică rapidă din acest an nu implică și o creștere a întreprinderilor din România, ceea ce este, în esență, o contradicție în termeni. Acum, mi se pare mie că s-au cam copt condițiile în care liderii națiunii ar trebui să se pună la o masă și să se înțeleagă pentru o perioadă mai îndelungată de timp asupra unor condiții care să aducă în economie mai multe resurse umane. E timpul unei reforme a ajutorului social.

Ajutoarele sociale nu trebuie micșorate, ci mărite. Atâta doar că modul lor de acordare trebuie schimbat fundamental, astfel încât să îi stimuleze pe beneficiari să își caute în mod activ și serios un loc de muncă, iar nu să facă paradă, uneori ostentativă, la târgurile de locuri de muncă.

Pe de o parte, nu vrem adâncirea unor prăpastii deja existente în România, căci polarizarea socială se răzbună, de regulă la vot, stimulând partidele populiste și extremiste.

Pe de altă parte, în curând se face anul de când legislația a impus cititor de carduri pentru toate buticurile din țara asta care fac vânzări de cel puțin 10 mii de euro pe an. Asta înseamnă minimum 120 de lei pe zi, adică 50 de pâini și cinci pachete de țigări. Cine pretinde că ține, fie chiar și un chioșc, pentru un profit cinstit de 4-500 de lei pe lună, mai mic deci decât ajutorul social, acela este evazionist și încă unul ușor de dovedit de Fisc. Pe de altă parte, deși de doi ani a intrat în vigoare o directivă europeană ce obligă băncile să acorde comisioane personalizate comercianților, pentru plata la POS, cred că autoritățile ar trebui să redeschidă discuția cu băncile și să negocieze plafoane cât mai decente, oferindu-le la schimb plata parțială, așa cum veți vedea, a unor subvenții sociale, pe anumite tipuri de carduri.

Și acum, vă rog să deschideți ochii și să judecați atent ce vă propun.

În unele cazuri, o familie cu doi sau trei copii poate ajunge, însumând venitul minim garantat și alocațiile copiilor, la 7-800 de lei pe lună, o sumă care, desigur, nu este mare, dar care, din păcate, s-a dovedit a fi suficientă pentru a nu mai dori prea mulți dintre asistați nici salariul minim pe economie, deși acesta a crescut, dar nici măcar plăți informale pentru muncă la negru, de exemplu în agricultură, cu 100 de lei pe zi.

Cred că venitul minim garantat, acolo unde este vorba de o familie cu doi părinți valizi, tineri, poate fi înlocuit cu ajutoare alimentare de bază, la o valoare chiar mai mare decât cea de acum, dar fără bani cash. Alocațiile pentru copii pot fi și trebuie și ele majorate, dar fără cash, implicit fără riscul de a finanța viciile părinților. Aceștia trebuie să poată cumpăra și rechizite și produse de igienă și mâncare proaspătă și haine, dar asta se poate face prin acordarea alocațiilor pentru copii pe carduri fără cash, carduri de pe care nu poți scoate banii la ATM, dar poți plăti aproape orice, mai puțin țigări și băuturi alcoolice, atât la chioșcul din sat, dar și la hipermarchet, sau oriunde există un POS. Și, cum spuneam, există, sau ar trebui să existe acum cam peste tot.

Și dacă scoaterea cashului din sistemul de ajutoare sociale poate stimula încasările din TVA ale statului infinit mai mult decât ar fi făcut-o idioțenia de Split-TVA, în aceeași măsură, statul trebuie să păstreze plata cash în cazul familiilor monoparentale, cu copii, dar cu un singur părinte, în situațiile în care unul dintre părinți este invalid, sau în cazurile în care asistații au depășit o anumită vârstă, să zicem 60 de ani, dar nu sunt în situația de a primi pensie. Concomitent, cred că statul ar trebui să majoreze subvențiile acordate elevilor de la școlile profesionale, rămase mult în urmă. Este aberant, dar avem școli profesionale ultra-dotate (am vizitat recent una), construite pe platforme industriale, dar care nu au elevi. Nu se găsesc.

Oricât de ciudat ar suna, o astfel de reformă ar aduce mai mulți bani la buget, nu mai puțini, chiar dacă valoric beneficiile acordate individual ar fi mai mari decât cele de acum. Dincolo de previzibile încasări mai mari din TVA, acordarea venitului minim garantat sub forma unor produse de bază se poate face integral pe fonduri europene, reducând astfel cheltuiala guvernului. În mod normal, absența banilor cash ar trebui să stimuleze încadrarea în muncă și, dacă în decurs de doi ani, cel puțin 100 de mii de români, care acum stau acasă pe ajutorul ăla social (sunt 90 de mii numai în județul Vaslui) își caută și găsesc de lucru, efectul de propagare în economie ar crește semnificativ încasările bugetare.

Aceste reforme trebuie concepute astfel încât să fie acceptate de societate, în favoarea asistaților, nu împotriva lor și, cel mai important, avem nevoie de un pact politic, între partide și președinte, pentru menținerea lor indiferent cine este la guvernare. Cine rupe acest pact transformând din nou asistații în masă electorală de manevră la următoarele alegeri, va fi probabil sancționat ca atare de restul electoratului. Să o recunoaștem, atunci când Guvernul Năstase a introdus venitul minim garantat, nimeni din România nu a conștientizat ce bombă socială s-a amorsat astfel și care va fi efectul, după 15 ani, asupra națiunii noastre. E timpul să dezamorsăm împreună această bombă.