O știți pe aia cu… ultimul stinge lumina! Dar pe cineva care să ne aprindă o lumină, nu știți?

Moise Guran

Pentru prima dată, în această toamnă, mai puțin de jumătate dintre români mai consideră că apartenența țării noastre la Uniunea Europeană este un lucru bun pentru noi. Încrederea în UE era acum 10 ani la peste 65%, a mai scăzut după criza financiară, dar a scăzut peste tot, iar noi eram prin 2014 cei mai euro-entuziaști dintre europeni, pentru ca acum, uite, procentul să scadă sub 50%. Cum am ajuns aici? Dar adevărata întrebare este… unde ne ducem? Oare unde vor, cei care nu mai vor în UE, să ne ducem?

Procentul celor care consideră că apartenența țării noastre la Uniunea Europeană este un lucru bun încă este la 48%, dar atenție!, a scăzut cu 6 procente din martie 2017 și până acum. Ce s-a întâmplat în aceste luni? În afara unor dezamăgiri sau, din contră, a unor confirmări venite dinspre coaliția la putere, aparent nimic. S-a intensificat poate propaganda anti-europeană, cu complicitatea tacită a CNA-ului, fără doar și poate. S-au înmulțit filmele prostești cu conspirații soroșiste (de inspirație ungurească, în special), dar atenție, acestea au fost preluate în retorica oficială (Liviu Dragnea zicea că Soroș are ceva cu România). Poate s-a intensificat și retorica ultra-naționalistă, ultra-religioasă, homofobă, poate și, subtil transmisă populației, această retorică a fost convertită în mesaje de tipul UE nu ne vrea valorile, UE nu ține cu dacii și cu ortodoxia, iar Cea mai bună reprezentare a UE este Concita Wurst (tema apare încă de acum trei ani în celebrul film Ruski Okupant, la minutul 2,14).

Observați, pe de o parte sunt acțiuni latente, menite să sperie, să activeze spaime ancestrale și, în unele cazuri, subconștiente, dar pe care au găsit terenul fertil sloganurile vechi, dar reactivate, de tipul nu ne vindem țara; sau mai noi, băncile și multinaționalele ne fură; tot ce e străin ne vrea răul. În esență, cam aceasta este rețeta. Aplicarea ei constantă, ca picătura chinezească, seară de seară la televizor (dar nu numai la televizor) a dus, cum vă spuneam, la reorientarea opiniilor a 6% din populația adultă a României, numai în ultimele șase luni.

Acum se poate spune cu adevărat, nu numai că românii sunt pregătiți (chiar doritori) pentru apariția unui partid eurosceptic, dar se poate spune chiar că avem la guvernare un partid care ne scoate din Europa, care chiar dacă n-a câștigat alegerile cu un mesaj anti-european, dar a adus opiniile cetățenilor după aceea, către adevărata sa față.

Dacă ar fi să identificăm aici și o parte din vină la care și europenii (înțelegând prin asta Comisia Europeană) sunt părtași, m-aș încumeta să spun că, în condițiile în care, de departe, cei mai mulți români văd în UE doar o posibilitate de a scăpa de România, amânarea integrării în spațiul Schengen poate să fi contribuit la valul de dezamăgire. Că principala cauză a păstrării țării noastre în afara acestui spațiu au constituit-o corupția și tentativele de asasinare sau preluare a Justiției de către politcienii corupți, ei bine, asta nu mai contează foarte mult, câtă vreme prea puțini dintre concetățenii noștri merg atât de departe cu investigarea cauzelor eșecului românesc.

Vă mărturisesc că nu credeam să ajung vreodată să comentez o astfel de știre. De 23 de ani de când sunt jurnalist, tot ceea ce mi-am dorit și ceea ce ne-am dorit într-o majoritate semnificativă până acum, a fost o cât mai mare integrare a României în Uniunea Europeană. Fără să ne dăm seama, direcția țării s-a schimbat. Acest sondaj, care este unul serios, un eurobarometru comandat chiar de Parlamentul European, ar trebui să fie un semnal de alarmă. Pun pariu că abia dacă-l veți găsi la principalele jurnale de știri tv. Aparent, e mai important faptul că, ce surpriză, coaliția de guvernământ nu-și va putea onora promisiunile electorale.

Nu ne scot rușii din UE, oameni buni, nu pot face asta, nu ne distrug penalii țara, cel puțin nu singuri (nu, dacă noi nu îi lăsăm). Noi singuri ne sinucidem viitorul, unii incapabili să vadă în Uniunea Europeană mai mult decât o vacă de muls, poate cam zgârcită la făcut pomeni, alții poate prea aroganți pentru a sta de vorbă cu primii, poate prea defetiști și individualiști pentru a ne gândi cu dispreț că, la o chestie, eu plec din țara asta, care nu mă merită și nu mă înțelege.

O linie roșie a fost depășită, dar asta nu înseamnă că trebuie să abandonăm ceva, din contră! Trebuie să înțelegem cu toții înfiorătoarea răscruce la care am ajuns ca națiune și să optăm clar, răspicat, convingător. Nu, nu stinge ultimul lumina. Nu e nicio lumină de stins în România. Se caută însă oameni care să aprindă una.