22.249 afișări

Mai exact ce rachețele vrea Dragnea să negocieze cu americanii?

Moise Guran

Domnu Liviu Dragnea are, în mod clar, o problemă cu Armia Română. După episodul cu Țuțuianu și ciudata înlocuire a acestuia de la Ministerul Apărării, Dragnea dă semnale că vrea să fie consultat în problema achizițiilor militare, că să vezi dom’le că rachete Patriot, de artilerie și chiar de grindină… de ce nu! Rachetele alea chiar ne trebuie, dar nu e ca și cum Dragnea ar da ceva de la el, așa că, să fim atenți la ce mai vrea să negocieze.

La începutul anului, atunci când a ieșit la iveală faptul că Liviu Dragnea a dat mâna cu Donald Trump în cadrul unui eveniment privat la care participanții și-au plătit prezența și selfie-urile, toți am crezut că domnul Dragnea a aruncat un milion de dolari ca să se dea mare. (Apropo! A zis că-l dă în judecată pe cel care mai zice că și-a plătit poza. A dat pe cineva în judecată?) Ei bine, este posibil să ne fi înșelat, iar poza respectivă (sau plata ei, dacă a existat una) să facă parte dintr-un plan mult mai amplu prin care domnul Dragnea și-a asigurat (sau a încercat să-și asigure) prezența la masa unor negocieri.

Consecutiv, au urmat anulările unor achiziții de armament, ceea ce a lăsat spațiu altor achiziții (implicit altor negocieri), anunțuri de intenție din partea Armatei Române, confirmări din partea autorităților americane și, pe un alt plan, cel al Justiției, acolo unde americanii, dar și europenii, au susținut și susțin ferm lupta împotriva corupției, am asistat la escaladarea unei retorici anti-americane, în special, acuzații de interferență, interpelări venite de la Tudorel Toader și chiar de la Liviu Dragnea la adresa ambasadorului american… chestii din astea.

Acum aflăm că, prezent în Statele Unite pentru o întâlnire cu șeful Pentagonului, Mihai Fifor (omul de încredere al lui Liviu Dragnea, uns între timp ministru al Apărării, deși are în comun cu armata fix cam câte am și eu) s-a întâlnit cu Elliott Broidy, același lobbyst care (cu sau fără bani, probabil lobbyștii ăștia sunt niște altruiști pioși) l-a băgat pe Dragnea în poza cu Trump. Deși informația este credibilă (link aici către România Curată, care o pune în context; știrea vine însă de la Cozmin Gușă), ea trebuie luată totuși cu o anumită reținere. Mai ales că întâlnirea în sine nu are nimic ilegal în ea.

În dulapul secret al domnului Dragnea știe toată lumea ce este. Ceea ce îl încurcă, și în mod evident a fost dezamăgit, este că deși a reușit la un moment dat să ajungă la o strângere de mână, pentru poză, cu Donald Trump, sprijinul Statelor Unite pentru lupta anticorupție din România nu s-a schimbat nici cu un centimetru. Ba, chiar, dacă vă mai amintiți, la declarația comună cu președintele Iohannis, Donald Trump a avea să declare fără echivoc sprijinul pentru lupta anticorupție… Știm tot ce se întâmplă în România, a spus Donald, cu multe înțelesuri. Trebuie că Dragnea a fost foarte supărat pe Broidy ăla după această declarație.

Între timp, însă, în România s-au mai întâmplat niște lucruri, nu numai pe frontul încolțirii Justiției și, mai ales, al DNA, ci și pe cel pe care Liviu Dragnea credea (încă mai crede?) că îi poate șantaja pe americani… Exact! Uite-așa ajungem la rachete. Nu numai că guvernele pesediste au anulat cam tot ceea ce fusese negociat și agreat anterior în materie de armament, dar, în paralel cu atacurile lui Dragnea la șeful statului major al Armatei, vis-a-vis de achizițiile de rachețele Patriot (cum a zis Tudose, zeflemitor), ministrul Justiției și chiar Dragnea însuși au declanșat o retorică agresivă la adresa ambasadorului american (cei mai extremiști dintre aghiotanții lui Dragnea au ajuns chiar să ceară expulzarea acestuia).

Observați, vă rog, puțin lucrurile mai de sus, mai din rachetă – de ce credeți dumneavoastră că președintele condamnat definitiv al Camerei Deputaților își dorește atât de mult să intre la negocierile pentru achizițiile de armament?

Nu știu dacă Fifor și lobbystul le-au sugerat americanilor că le cumpărăm rachetele dacă îl susțin cumva pe Dragnea sau dacă o lasă mai moale cu lupta anticorupție. Sigur că americanii au un interes comercial important în aceste achiziții pe care România le va face pe termen scurt, mediu și lung, dar, pe de altă parte, știu exact și ce vulnerabilități de securitate induce corupția. Sau credeți că e o întâmplare că șeful Pentagonului i-a spus lui Fifor de lupta anti-corupție când, teoretic, la întâlnirea dintre doi șefi de armate subiectul ăsta nu prea avea ce să caute. Probabil Fifor n-a înțeles, sau poate n-avea oricum de ales și, imediat după întâlnirea cu James Mattis, s-a dus la lobbystul ăla.

Dacă e așa, mă uimește doar incapacitatea SRI, SIE sau cine s-o ocupa de asta, de a face mai mult decât să-l dea la televizor pe Fifor/Dragnea. Încă o dată, întâlnirea în sine nu are nimic ilegal în ea. Dar impotența asta de a stopa un eventual trafic de influență cu niște achiziții strategice le arată în primul rând americanilor cât de vulnerabilă este România și, bineînțeles, lasă atât achizițiile militare, dar și tranșarea meciului dintre Dragnea și Justiție în zona unor rezultate derivate ale unui alt meci strategic cu implicații internaționale, cel dintre Casa Albă (Trump, lobbyștiii lui) și Pentagon (Mattis este un tip pro-NATO).

În închiere, să vă zic ceva urât, din Istoria Patriei, ceva ce toți istoricii știu, chiar dacă nu prea le predau asta copiilor la școală. De la înființarea Armatei Române, în timpul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, contractele de înzestrare (făcute de politicieni, nu de Armată) au constituit prilejul unor înfiorătoare afaceri de corupție. Nu le trec eu azi, aici, în revistă (deși regret că nu m-am învrednicit până acum să vă prezint cel puțin un material de weekend, cu pasaje din cărți de istorie, în acest sens) dar cred că azi trebuie să fim cu toții conștienți că, de la Războiul de Independență și până la războaiele mondiale, țara noastră a dat jertfe uriașe în vieți omenești, mai ales din cauza proastei înzestrări, implicit din cauza acelor afaceri de corupție făcute pe timp de pace. Ne-am trezit surprinși de vremuri, incapabili să ținem piept nici măcar unor vecini mai mărunți, rupți apoi teritorial și, după fiecare urgie ce a venit peste noi, am numărat sute de mii de morți. Să fim conștienți azi, când România se află în fața unui program de înzestrare de peste 9 miliarde de euro (desfășurat pe mai mulți ani) că acesta ar putea face într-o zi diferența dintre o armată de profesioniști și o oaste populară, dintre o țară care prin pregătire descurajează invadatorii și una în care ne vom trimite în mod dramatic copiii să o apere cu piepturile goale. Aveți toate astea în minte atunci când un infractor condamnat vă va pune să alegeți între înzestrarea Armatei și majorările de pensii și salarii! Sensul pentru care Constituția ar trebui să interzică explicit accesul unui astfel de individ într-o funcție executivă sau legislativă de prim rang acesta este – nu poți lăsa viitorul țării sau al copiilor tăi la mâna unuia cu astfel de interese și presiuni personale. Vă dați seama ce ocazie pentru ruși să fie unul cu o astfel de putere în România, care să încurce achiziția de rachete antiaeriene sau de artilerie care bate din Constanța până în Crimeea! Chiar dacă nu le folosește el, în mod sigur se va găsi cineva interesat să-l folosească, să-l șantajeze sau să-l ajute, împotriva ta, cel care l-ai votat doar pentru că ți-a promis și poate chiar ți-a dat o mărire de salariu sau de pensie.