Pistruiatul și Roșcovana – haiduci pe banii noștri. Atenție la buzunare!

Moise Guran

Nu poate fi o întâmplare (și nici n-ar fi bine să fie) că Mișa și Olguța fac în același timp lucruri complementare, dar amândoi cu banii noștri, unul oferind cald o bicicletă roșie pe cer, altul tăind cu lama la buzunarul pensiilor private, într-un război care dacă nu va fi cu cetățenii, în final va fi cu aritmetica. Doi haiduci, dintr-un film pe care Sergiu Nicolaescu n-a mai apucat să-l facă, doi ilegaliști comuniști, romanțați artistic de televiziunile prietene, la fel cum celebrul regizor a făcut cu niște hoți reali care au furat proprietățile românilor și au distrus baza intelectuală a țării.

Pensiile sunt mici în România, spune cald și puțin trist la televizor doamna Vasilescu, într-o scenă bine jucată. N-ai cum să nu fii de acord cu ea că până în 2020, punctul de pensie ar trebui într-adevăr să crească cu 70%. Apoi pui mâna pe pix și aplici acest procent fondului actual de pensii și rezultă că în 2020 vom plăti cam 95 de miliarde de lei. La cursul actual, asta ar însemna 21 de miliarde de euro. Cum anul acesta nu reușim să contribuim cu mai mult de 10 miliarde de euro (prin CAS), rezultă că mai avem trei ani la dispoziție fie pentru a ne dubla salariile (și deci și contribuțiile) în euro, fie pentru a dubla euro față de leu. Aritmetica e nemiloasă.

Cu câteva ore înainte de declarația caldă a Olguței Vasilescu, ministrul de Finanțe Ionuț Mișa avea o nouă întâlnire cu administratorii de fonduri de pensii obligatorii. După ce la primele i-a speriat de moarte cu reducerea de la 5% la 1% a procentului virat de stat la pensiile private (când acest procent ar fi trebuit să ajungă până acum la 7%), acum Mișa i-a mai îmbunat… Cota de contribuție se reduce de anul viitor la 2,5%, deci la jumătate. Da’ nu-i nimic, veți putea să uniți banii din Pilonul III (pensii facultative, adică economisiri ale oamenilor) cu acumulările din Pilonul II (contribuții obligatorii, cotă returnată contributprului din banii confiscați de stat). Îmi dau lacrimile când văd cât ești de deștept, măi Pistruiatule! Calu! Culcat! Administratorii de pensii private leșinaseră oricum… Cu 1% sau 2,5% tot faliment scrie pe ele. Mare lucru dacă nu vor intra în faliment și companiile de asigurări care, presupunând că românii își vor muta/lichida rapid acumulările la fondurile de pensii Pilonul II, vor trebui să facă rost urgent de cash. Iar banii nu stau în saci, grămadă, sunt plasați fie în în acțiuni, fie în titluri de stat pe termen lung… mă rog, detalii!

La fel ca și în cazul războiului cu Justiția, guvernanții par a fi transformat atacul pentru pensiile private într-unul pozițional, preferând să câștige teren treptat. Propunerea lui Mișa urmărește de fapt să aresteze banii necesari acoperirii deficitelor de anul viitor, care vor fi oricum uriașe, cu sau fără creșterile de pensii ale Olguței. Aranjamentul este, evident, unul temporar, va fi modificat din nou, în funcție de ce se întâmplă cu piața asigurărilor după acest șoc. Partea cu adevărat proastă este că până în 2020 tot va trebui să dublăm PIB-ul în lei, pentru a plăti filmele emoționante ale Olguței Vasilescu. Iar dacă aranjamentul (de Caritas) oricum nu se poate susține fără o devalorizare masivă pe termen lung, acești eroi ai luptei anticapitaliste vor putea susține totuși că ei au fost haiduci, nu hoți de buzunare.