Contrele dintre Guvern și BNR – un veritabil concurs de ipocrizie

Moise Guran

S-a trezit Guvernoiu că băncile nu plătesc impozit pe profit. Guvisărescu a intervenit și a zis că doar unele bănci nu fac profit și de aia nu plătesc impozit pe profit. Apoi ministrul de Finanțe a precizat că unele bănci străine își exportă profitul pe credite făcute cu băncile mamă la dobânzi foarte mari. Replica BNR (prin Lucian Croitoru aici și Daniel Oanță aici) a fost că sunt mulți oameni în România pe care îi ia valul și apoi îi înjură tot pe cei care i-au salvat de la înec. Toată lumea are dreptate și toată lumea prezintă un adevăr parțial. Din poză lipsesc însă unele lucruri esențiale.

După atacul speculativ din toamna anului 2008, Isărescu era literalmente speriat. Nu l-am văzut niciodată până atunci speriat, Mugur Isărescu fiind de altfel renumit pentru masca de fier după care a știut întotdeauna să își ascundă emoțiile. De data asta, în tot ce spunea, în tot ce făcea, simțeam nu numai iminența unui blocaj financiar, acesta oricum se produsese crunt, dar am intuit și teama de eventuale retrageri masive de capital bancar, căci toate băncile din lume aveau probleme, guvernele din țările mamă le salvau cu bani de la bugetele lor și chiar devenise absurd să crezi că vor lăsa banii în subsidiarele din România.

Deși, intoxicați cel mai des de prostiile pe care le citesc pe internet, oamenii văd în bănci doar mecanisme prin care bogații îi fac sclavi pe amărâți, în realitate rețelele bancare funcționează precum sistemul circulator al unui organism, asigurând prin circulația banilor, respirația economiei. Fără bani, economia e ca un organism fără sânge, intră în stop cardio-respirator, nu se mai pot plăti salarii, nu se mai vinde marfă, iar firmele pică precum muștele. Riscul atunci, în 2008-2009, acesta era – ieșirile de bani ar fi lăsat economia ca pe un organism care sângerează puternic și în final moare.

Într-adevăr, s-a negociat atunci, prin mai multe întâlniri, la Viena în special, păstrarea, sau, mai bine zis, o retragere mult mai treptată a capitalurilor, dar nimeni, niciodată, n-a știut exact ce le-au promis Isărescu și autoritățile române bancherilor, pentru a opri acel pericol major și iminent. Nu știm nici acum sigur, dar… La scurt timp după aceea, am observat cu toții două lucruri :

1. Băncile străine din România se împrumutau de la băncile mamă (care aveau acces direct la finanțare foarte ieftină de la BCE, spre deosebire de băncile românești care erau dintr-o țară care nu era, nu este și nici nu vrea în Zona Euro), dar dădeau credite în România la dobândă mult mai mare, o dobândă rezultată din ratingul prost al țării;

2. Cui dădeau credite? Statului român, evident! Care, prin ministerul de Finanțe, se împrumuta monstruos, pentru că nici nu mai avea bani, pentru că mărise ca prostul costurile cu salariile bugetarilor și în 2008, dar și în 2009 (ani electorali), dar și pentru că Elena Udrea și gașca de la guvernare parazitau ca nesimțiții investițiile publice.

Acum știm, au demonstrat-o DNA-ul și instanțele, că mecanismul a funcționat exact așa – România a fost salvată, într-adevăr, pentru că banii nu au fost retrași, dar nici nu a beneficiat de o relansare economică rapidă, pe de o parte pentru că a plătit un preț mare prin dobânzi, iar pe de alta, pentru că statul român s-a comportat ca un parazit ticălos, confiscând o bună parte din resursele financiare astfel atrase (în loc să le lase economiei private), ba, mai mult, fiind incapabil să aloce aceste resurse pentru altceva decât supraviețuirea propriei birocrații, cu șpăgile de rigoare (cu excepția anilor 2011 și 2016, din 2008 și până astăzi, investițiile publice au scăzut permanent).

Și acum să facem inventarul concursului de ipocrizie:

  1. Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, este un fost funcționar public, nu numai ipocrit, dar și ignorant, ba chiar și cam ingrat. Dobânzile mari sunt cele care au provocat pierderi celor mai multe bănci străine din România. Bineînțeles că și-au exportat și profiturile pe dobânzi mari cu băncile mamă, dar pierderile alea sunt reale și au fost provocate și de statul român. De nesătulul care a tras cantități imense de bani, mărind implicit dobânzile de pe piața internă. Dacă nu aveam un stat atât de prost, nici n-am fi avut criză economică, ci doar niște recesiuni sectoriale. Apropo, criza de finanțare se cam terminase în România pe la mijlocul anului 2009. Criza economică abia începea. Mișa se crede ministrul de Finanțe al lui Dragnea, al lui Tudose? PSD-ul a fost la guvernare din primăvara 2012. Au folosit creditele pentru investiții? În 2008, statul plătea dobânzi de un miliard de euro pe an. În 2017, a plătit peste două miliarde, numai în primele șase luni și asta în condițiile în care dobânzile au scăzut de cel puțin trei ani, iar creditele alea proaste din anii de criză au fost rostogolite. Pe ce ați dat banii ăștia măi, înfometaților? Că Elena Udrea a plecat în 2012 de la guvernare. Dar, altă întrebare, cât mai aveți de gând să adânciți prăpastia din care vor trebui să iasă copiii noștri? Ei vor plăti aceste credite, din care vă plătiți voi electoratul? E vina băncilor? Ia vedeți voi, cât e și vina voastră!
  2. Isărescu are și el o mulțumire în viață – contribuabilul român nu a plătit pentru salvarea unor bănci. Păi dobânzile alea ce sunt, domnu’ guvernator? Nu tot contribuabilul le plătește, prin bugetul de stat? A! Că le aruncă Mișa-Tudose-Grindeanu în viitor, prin rostogolire… ia vedeți dumneavoastră dacă din 2008 și până acum ne-a crescut PIB-ul de patru ori, cât ne-au crescut dobânzile. Ș-apoi, creditele neperformante, scoase în afara bilanțului și vândute de bănci, pe ale nu le plătim tot noi, contribuabili sau nu, prin ratele pe care le avem fiecare la casă, la mașină, la televizor sau la fierul de călcat? A existat atunci o complicitate clară între bănci și guvernanți, să nu ne ascundem după deget! Bancherii au crezut că fac un profit gros, pe seama statului, dar s-au trezit (unii dintre ei) cu 25% credite neperformante din privat. Sau nu era nicio legătură între dobânzile majorate de foamea statului și sufocarea clienților privați? 

Nu dau cu piatra și nu fac pe viteazul de după bătălie, dar cred că adevărul simplu este că nici bancherii nu sunt atât de deștepți precum se cred. Este evident că Mișa&Tudose folosesc o retorică adiacentă xenofobiei dintr-o încercare disperată nu de a lua impozit pe profitul băncilor, ci pentru a negocia finanțări mai ieftine ale creditelor pe termen scurt (făcute de Grindeanu) care vin acum la scadență. Dar este o greșeală din partea BNR să intre în acest tip de fanfaronadă cu politrucii de la guvernare. Pentru națiune ar fi mai util să spună fiecare adevărul așa cum a fost, să înțelegem greșelile pe care le-am făcut în trecut, să înțelegem crizele și să învățăm din ele, noi toți, populație, politicieni, finanțiști, contribuabili și bancheri. Să nu ne facem iluzii! Învârtitul în jurul cozii ne readuce inevitabil exact în locul de unde am plecat.