Bineînțeles, socialism fără creșteri de taxe nu există!
Moise Guran
Majorarea accizelor la carburanți este o măsură socialistă pură, una dintre puținele luate de actuala guvernare PSD. Ea nu ar trebui să surprindă pe nimeni și nici eu nu o să vă jignesc inteligența, explicându-vă încă o dată că banii nu pică din cer. Am pretenții mai mari de la cititorii acestui site, așa că haideți să privim lucrurile mai în profunzime, pe efectele reale urmărite, altele decât un plus de bani la buget – guvernul are nevoie ca de aer de inflație.
Este discutabil în ce măsură alegătorului socialist îi pasă de scumpirea carburanților. Aș fi înclinat să cred că el se simte afectat direct în mică măsură, păcălit de faptul că, fie nu are mașină, fie (mai des) are mașină, dar o folosește rar. E la fel ca la autostrăzi – sunt mai puțini decât credeți cărora le pasă de ele. Scumpirea carburanților atrage însă, de regulă, puseuri inflaționiste, creșteri de prețuri, dar nici acelea nu se mai simt direct și constant de când cu rețelele de hipermarcheturi care fac lunar promoții la anumite produse, umflând fără jenă prețurile altora, pentru a acoperi și discounturile, dar și scumpirea carburanților.
Desigur, pe total, în conturile naționale, inflația se simte.
Iar de aici încep trucurile statistice, jocurile de cifre care salvează doar aparențe. Până la această oră, Ministerul de Finanțe trebuie să fi înțeles că deficitul va exploda din cauza creșterilor salariale, dar și că din această creștere de accize, veniturile statului pe ultimele patru luni ale anului nu cresc cu mai mult de 0,1-0,2% din PIB. Adevărata scăpare pentru bugetul statului este creditul, dar și acolo există o limită de deficit de 3% din PIB. Din PIB-ul nominal, în lei. Dacă PIB-ul ar fi de 100 de lei, statul s-ar putea împrumuta 3 lei. Așadar dacă PIB-ul crește nominal, crește baza de raportare a celor trei procente, chiar dacă nu e vorba de o creștere reală.
Comisia Națională de Prognoză ajustează anual PIB-ul nominal cu un deflator care nu ia în calcul doar ceea ce noi numim inflație (CPI), ci ponderează și prețurile producției industriale. De exemplu, pentru anul acesta, CNP a prevăzut o creștere reală a economiei de 5,2%, dar nominal PIB-ul ar trebui să urce cu 7,5%. Deflatorul era estimat la 2,2, la începutul anului, între timp lucrurile au evoluat și, credeți-mă că-s bătrân și am mai trăit din astea, deflatorul ăla se poate duce și la 15% la o inflație de 5%. Cu o manevră din asta s-a scos de exemplu Guvernul Tăriceanu, acum zece ani, rostul fiind același – să permită guvernului să se împrumute mai mult.
Dacă o astfel de manevră vi se pare complicată, imaginați-vă ce ar putea înțelege din ea alegătorul PSD, căruia tocmai i-a crescut pensia de la 1 iulie cu 70 de lei, până la 800 de lei. Se scumpește traiul? Va simți mai multă frustrare la iarnă? Păi pentru asta putem da vina pe multinaționale, pe rețelele alea de hipermarcheturi, de unde își cumpără mâncarea. Guvernul? El a vrut! A dat, dar străinii care sug sângele poporului… cunoașteți retorica (apropo, ea a fost resuscitată pe tv pesediste în ultimele zile). De altfel, același act normativ (o sinteză foarte bună a lui o găsiți aici) majorează cu 20% impozitul pe reprezentanțele străine. Un gest de imagine, căci majoritatea firmelor străine acționează prin persoane juridice române. Dar dă bine la televizor să faci pe haiducul naționalist și să-i oferi electoratului tău și o direcție pentru ura izvorâtă din frustrările sale.
Acum, nici nu mai are prea multă importanță că atât Comisia Națională de Prognoză, cât și Institutul Național pentru Statistică sunt în subordinea Ministerului de Finanțe. Eu îi urmăresc și îi sancționez de mult timp, dar în final contează ce crede lumea. Acest articol putea fi rezumat într-o singură propoziție – manipulăm cifrele astfel încât să putem arunca, prin credit, pe generațiile viitoare, povara salariilor de azi.
