Ce? Nu-s bani destui? Păi, na! Atâta putem și noi…

Moise Guran

S-au îndoit scoarțele programului de guvernare de la atâta presiune. Guvernul Grindeanu pare că nu-l mai aplică din scoarță-n scoarță. Poate că unii vor fi dezamăgiți de asta, dar am pentru ei o veste bună… în absența unor reforme profunde ale sistemului bugetar, acesta este cel mai puțin rău lucru, dintre multe lucruri rele ce se puteau întâmpla.

Dacă înțeleg eu bine, guvernul nu mai vrea să crească salariile bugetarilor decât cu 25%, de la 1 ianuarie 2018, în loc de 1 iulie 2017, dar e vorba de salariile brute, care ar fi crescut oricum cu aproape 23%, prin efectul legii, pentru că tot guvernul spune că va transfera contribuțiile plătite de angajator, în sarcina angajatului. Deci creșterea netă e de 2%, la 1 ianuarie 2018.

Sindicatele se agită, liderii nervoși dau cu pumnul în masă pe la televizor, că să vezi ce-o să facem și-o să dregem …

Înainte să mergem mai departe, haideți să facem o scurtă recapitulare…

Partidul care a câștigat alegerile cu promisiuni uriașe și iminente de pensii și salarii (beneficiind de sprijinul pe față al acelorași lideri de sindicat care fac acuma pe nervoșii), a descoperit că nu există o magie în privința resurselor bugetare, că banii nu pică din cer, ci sunt produși de cineva, iar dacă nu sunt produși… de unde să-i dai?

Că PSD-ul și-a păcălit astfel votanții, asta nu e problema mea, e între PSD și votanții săi, căci acești politicieni și acei votanți se cam merită unii pe ceilalți.

Contextul general ne interesează însă pe toți, iar el arată cam așa…

Dintr-un motiv pe care încă nu îl știu (dar feelingul îmi spune că el este mai tenebros decât pare), liderul mustăcios al PSD vrea schimbarea unor miniștri. Poate pe cel al Justiției, poate pe cel al Finanțelor, nu știu și nici nu are sens să speculez acum.

Dar premierul Grindeanu pare să se opună și, cum Constituția prevede că propunerea de a schimba miniștri este un atribut doar al premierului, asupra Guvernului s-au abătut două urgii: Una se numește Gabriela Firea, figura cu cea mai mare popularitate a PSD și care s-a transformat într-o torpilă trimisă la baza guvernului Grindeanu. Cealaltă urgie, mai insidioasă așa, din interior, se numește Lia Olguța Vasilescu, care va oferi prin această Lege a salarizării unitare pretextul perfect exact pentru schimbarea guvernului, dacă Grindeanu se încăpățânează să nu-i facă pe plac lui Dragnea.

Iarăși, e partidul lor și treaba lor, că Firea îi subminează popularitatea lui Grindeanu, pe mine mă poate face doar să zâmbesc, indiferent că Firea are sau nu dreptate… Țara e însă a noastră, a tuturor, iar guvernul e al Țării. Așa că, dincolo de aceste manevre politice evidente, am de făcut câteva observații legate strict de Legea Salarizării.

Prima este că unele salarii în sistemul bugetar trebuie majorate… Observați că spun unele salarii, iar nu salariile bugetarilor, per ansamblu. Confruntat cu așteptările prea mari, induse de promisiunile aberante pe care le-a făcut, Liviu Dragnea părea că se îndreaptă spre cea mai bună soluție, adică spre reducerea numărului bugetarilor, pentru a putea crea spațiu de majorare a salariilor pentru cei mai buni dintre ei. Sau credeați că de fraieri s-au răsculat cei din administrația locală, când au auzit ei că salariile se vor face local, în funcție de banii disponibili?

Era un început bun, deși, este evident, diferențierea salariilor în funcție de muncă și resurse nu trebuie limitată doar la administrația locală.

Dar această variantă pare să fi eșuat (prima greșeală) cel mai probabil tot din cauza unor calcule politice, așa că acum discuția este redusă la câteva scheme de majorare globală, cum s-au tot făcut de când există sistem bugetar în România. Aceasta (a doua greșeală) se tot repetă, la intervale istorice regulate, și ea este cauza menținerii lipsei de performanță a statului român în general, indiferent că vorbim de Educație, Administrație sau orice altă componentă. Practic, e un mod de viață, bugetarii noștri având o așteptare generală permanentă de majorare a salariilor, în procent egal, național, de cele mai multe ori în funcție de ciclurile electorale.

Acest obicei al politicienilor de a crea așteptări pe care apoi le satisfac, mai mult sau mai puțin, dar în mod egal și fără o justificare individuală (sau acoperire economică) propriu-zisă, induce în mod inevitabil a treia greșeală care este de regulă creșterea fiscalității și exportarea problemei salariale din sectorul public în cel privat, ăl de plătește indirect salariile respective. La asta încă n-am ajuns, dar era inevitabilă în cazul în care programul Din scoarță-n scoarță chiar s-ar fi aplicat.

Așa că, să mă iertați, trăgând linie și adunând, propunerea de majorare a salariilor nete ale bugetarilor cu 2,4%, de la 1 ianuarie 2018, prin majorarea brutului cu 25%, indiferent că-i dezamăgește pe alegătorii programului din scoarță-n scoarță sau că face jocul ascuns al cine știe cărei agende, este cea mai responsabilă decizie luată până acum pentru țară, de guvernul Grindeanu.