Dacă ar juca la CSU Craiova, Messi ar fi mai „scump” decât e acum, la Barcelona
Moise Guran
Pe vremea când Ilie Balaci făcea istorie la Universitatea Craiova, noi oltenii ne doream în secret ca acesta să aibă un urmaș pe care să-l cheme Lionel Messi. Cumva acest lucru nu s-a întâmplat, iar mai în zilele noastre nici nu mai înțelegem de ce… Că dacă e să te iei după doamna Olguța Vasilescu, microbistă de-a noastră, România ar fi țara ideală în care un fotbalist să aibă urmași… Ceea ce e inadmisibil, zice doamna… Eu zic că Olguța iar a spart niște geamuri cu mingea.
Când o auzii io pe Olguța, gata-gata să-l dea pe Messi afară de la Universitatea Craiova (că plângea ăla să plece de la Barca și să vină la noi), pusei repede mâna pe telefon și sunai la PricewaterhouseCoopers, o companie de asta globalizată care știe exact taxele și impozitele și din Spania, și din România. Îi rugai pe cei de acolo să calculeze costurile cu salariul lui Lionel Messi și la FC Barcelona, dar și presupunând că l-am lua pe Lionel la CS Universitatea Craiova. Ca să știm și noi la ce ne băgăm.
Salariul lui Messi nu e chiar de 30 de milioane de euro pe lună, cum zice Olguța, dar a ajuns acum, după renegocieri, la 40 de milioane de euro pe an. Brut!
Și-acum, mare atenție…
Avantaje… La amărâții ăia de spanioli, unde impozitul pe salarii este diferențiat, Messi plătește la 40 de milioane de euro pe an, brut, un impozit pe salariu de aproape 10 milioane de euro, plus un impozit regional de aproape 9 milioane de euro… Vai de capul lui, 19 milioane pe an numai impozit! Dacă ar juca la Craiova ar plăti 16%, ca băieții, adică doar 5,3 milioane de euro, dar asta după scoaterea contribuțiilor. Aici vine partea frumoasă… La Barcelona, Messi plătește 2.858 de euro pe an contribuții, iar clubul plătește 13.500 de euro. Ați citit bine. 13,5 mii, nu milioane, mii de euro pe an, contribuții, plus, 2.858 de euro anual, contribuțiile pe angajat, asta nu pentru că în Spania cotele de contribuție ar fi foarte diferite de cele din România, ci pentru că în Spania (ca în toate țările cu apă caldă și care nu descurajează munca) aceste contribuții sunt plafonate, iar acesta e plafonul.
În România, plafonul a fost scos tot de doamna Olguța, în februarie anul acesta, de unde rezultă că, dacă ar juca la Universitatea Craiova, săracul ăsta de Messi ar plăti o dată contribuții personale de 6,6 milioane de euro pe an, la care s-ar mai adăuga contribuția clubului de, atenție!, 9,1 milioane de euro pe an!
Cum să-ți vină să faci copii într-o astfel de țară?
Tragem linie, adunăm și rezultă așa…
Deși salariul net al unui angajat cu un brut de 40 de milioane de euro ar fi în România cu vreo șapte milioane de euro mai mare decât în Spania, efortul cu acest angajat, deci net plus toate taxele și contribuțiile, este în România mai mare cu 2 milioane de euro pe an decât în Spania. Acum, amintiți-vă că în Spania, Messi a fost condamnat cu suspendare pentru evaziune fiscală. Dacă juca la Universitatea Craiova, probabil el n-ar mai fi făcut evaziune, dar ar fi făcut patronul lui, că na! așa-s taxele așezate la noi, să creadă angajatul că plătește puține, când în realitate plătește patronul său. C-așa-i statul român! Încă nu s-a lepădat complet de bolșevism, iar dacă tot trebuie să-i tolerăm pe burgheji, măcar să-i impozităm pănă le ies ochii, mama lor de capitaliști veroși!
Vedeți, de-aia n-are ursul coadă… Ne putem noi lăuda mult și bine că e impozitul pe salariu mai mic în România decât în Spania, de fapt impozitarea reală e mai mare.
Ceea ce am vrut să vă arăt cu acest calcul (pentru care chiar le mulțumesc specialiștilor de la Price) este că în povestea cu plafonarea indemnizațiilor pentru mame, adevărata discuție este despre plafonarea contribuțiilor. E drept că indemnizația pentru mame se plătește de la bugetul de stat, nu de la bugetul contribuțiilor, dar aceste bugete sunt ca vasele comunicante, iar dacă legea îți cere să contribui o perioadă de timp, înainte să primești indemnizația, atunci nu poți pune indemnizații plafonate la contribuții neplafonate, și nici invers, cum a fost până în februarie.
Reiterez ideea de a nu mai schimba toată ziua indemnizațiile (plafonate sau neplafonate) pentru mame, dar îi sugerez doamnei Vasilescu, înainte să mai execute lovituri din astea, pe termen lung, indiferent că vorbim despre contribuții sau indemnizații, să întrebe și ea, cum am întrebat și eu, pe unii care se pricep. Ca să nu ne mai spargem geamurile-n cap cu mingea, făcând fente cu fiscalitatea.