27.081 afișări

Donald Trump NU este NATO. Eu înțeleg puțin altfel ultimele evenimente…

Moise Guran

Diferența de viziune dintre Trump și NATO este esențială pentru țările din Europa de Est și, deci, și pentru România. Sau mai ales pentru ea. Nu cred că domnul Donald Trump înțelege conceptul de soft power, iar dacă îl înțelege, el greu poate fi compatibil cu aroganța cu care tot mai des își face țara de râs. Scena de la reuniunea NATO, în care îl împinge pe unul de acolo (premierul din Muntenegru… Doh! Where the f..ck is Montenegro?) ca să iasă în față la poză spune totul despre el (nu despre țara lui!). Din păcate, spune multe și despre ceea ce urmează.

Diferența dintre soft power și hard power este exact modul prietenos sau abuziv în care o mare putere își urmărește interesele într-o zonă. Uniunea Sovietică n-a putut avea niciodată altceva decât un comportament de tip hard-power, invadându-și vecinii sau influențându-i, eventual, prin infiltrarea agresivă, prin corupere, mai des, a unor lideri politici.

(Coruperea nu se referă întotdeauna la bani, chiar dacă Rusia a făcut și asta, ci poate fi făcută și prin mijloace mai subtile, așa cum ar fi, de exemplu, sprijinul acordat unui candidat pentru a ajunge la putere. Își jefuiește singur țara, după aia. Prețul plătit de un Ianukovici sau de un Dodon, de exemplu, este fix acela de a-și îngenunchea țara pe un termen mai lung decât mandatul său, conștient sau nu, în schimbul puterii interne.)

Venind mai în zilele noastre, este foarte interesant balansul de influență pe care aliații noștri îl fac în Europa de Est, zonă adiacentă Rusiei și, pe cale de consecință, vitală pentru securitatea acesteia.

Publicația Foreign Policy a remarcat de exemplu faptul că Germania se mișcă subtil spre crearea unei armate europene, dar asta în contextul ieșirii Marii Britanii din UE, precum și al retoricii anti-NATO pe care a avut-o până de curând Donald Trump. Cred că și suspiciunile privind interesul rușilor de a-l aduce și menține la Casa Albă le-a dat nemților de gândit. De aceea au inițiat o brigadă de blindate comună, împreună cu Cehia și România. În același timp, restricțiile privind achizițiile de armament la nivel european au fost modificate, deci integrarea spre o armată comună a început.

Ceea ce încerc să vă spun este că acum nu mi se mai pare o coincidență interesul nemților de la Reihnmetall pentru a investi și a face blindate la Moreni, în România, anul trecut, dar nici faptul că actuala putere pare că a abandonat acest parteneriat nu mi se pare coincidență.

Observați că fiecare dintre cei trei mari actori (SUA, Europa, Rusia) își joacă diferit cartea. Americanii ne-au făcut scut antirachetă, ne-au vândut avioane F16 (ceea ce nu prea ne-a convenit, căci n-au investit aici, achiziția a fost fără offset). Dar, să ne amintim, au fost primii care ne-au trimis imediat forțe de descurajare, în 2014, la primele semne de agresivitate ale Rusiei.

Nemții acționează puțin altfel, chiar mai soft decât americanii, parcă încercând să nu-i prindă nepregătiți o eventuală dezagregare a NATO. Uitați-vă la bufonul clubului! Nu numai că își face țara de râs, dar a venit la Bruxelles hotărât să îi tragă pe toți de urechi (folosind cheltuielile pentru înarmare drept pretext, de fapt la Germania era apropoul) și să ducă NATO la operațiuni concrete împotriva ISIS. Ceea ce n-a reușit, dar văd că multă lume nu înțelege de ce un lider ca Trump este ideal pentru ISIS și de ce își doresc teroriștii exact acest gen de coaliție împotriva lor.

Acest articol BBC, din 2016, explică exact conceptul apocaliptic al unei mari bătălii în care Islamul Reunit va înfrunta o coaliție creștină. Este modul în care propaganda ISIS găsește noi adepți, iar NATO e numai bună de coaliție creștină care să intre în rolul din profeție. Acesta este motivul pentru care, spre deosebire de Rusia, America și NATO au preferat până acum să intervină într-un mod mai inteligent în Siria. Pentru a nu alimenta ISIS cu soldați naivi, poate mai puțini educați, dar plini de frustrări și gata să se solidarizeze până la sinucidere.

Bineînțeles că lui Donald Trump îi vine mănușă un adversar cu notorietate, împotriva căruia să pozeze pe cal alb (cu care să-l ia eventual în copite pe premierul din Muntenegru, dacă intră cumva în poză). Din motive de Wag the Dog (Dustin Hoffman și De Niro, dacă n-ați văzut filmul, n-ați văzut nimic). La fel ca Bush Jr. (în Irak, incapabil să rezolve Al Qaida), Clinton în Iugoslavia (în timp ce în US trebuia să explice ce este sexul oral), Donald Trump are acum nevoie de paradă de război pentru că este foarte încolțit acasă.

Aici se întâlnesc de fapt interesele ISIS, cu cele ale lui Putin și cu cele ale lui Donald Trump.

A nu se înțelege că încurajez cumva ISIS sau că nu dau importanță gesturilor criminale făcute de această organiație. Dar, mare atenție la reacțiile de ură și la deciziile de război luate după atentate precum cel de la Manchester!

Îl contrazic pe domnul CTP, atentatul de la Manchester urmărea un scop politic, exact intrarea NATO în război deschis. Prin acel atentat, ISIS a încercat să intre la masa șefilor de state de la Bruxelles, având de partea sa exact fanfaronada de război a lui Donald Trump. Și ura. Astăzi, ura se răspândește altfel decât acum 16 ani, ura celui care pune o bombă, se întoarce apoi comunicată și amplificată exponențial de ura victimelor sale. Mânați apoi tot de ură, uneori uităm că fiecare viață e prețioasă, că o crimă nu poate fi evaluată statistic, numeric, judecând invers de la emoția produsă și, deci, purtați noi înșine, atacatori, victime sau simpli spectatori, de valuri de ură.

Cum să se implice NATO altfel decât până acum împotriva ISIS? Cum poate fi folosită puterea de foc a Alianței împotriva unora care stau ascunși printre civili? Să trimită avioane, să bombardeze? Să ucidă la rândul său în masă, criminali și inocenți laolaltă? Sau să acționeze tactic, punctual, prin operațiuni de comando, așa cum face deja de câțiva ani, ajutând țări musulmane să confrunte ISIS, tocmai pentru a evita coalizarea lumii musulmane.

Din fericire, Donald Trump nu a reușit să-și impună punctul de vedere la NATO, la fel cum, trag speranțe, nici în America punctul său de vedere nu este majoritar împărtășit. Ceea ce face și spune Pentagonul (James Mattis, în video mai sus, este în alt film decât președintele SUA), întrunește mult mai mult atributele de soft power ale SUA, pe care și noi, ca și alți europeni, ni le dorim ca aliați.

Va reuși democrația americană să oprească cumva catastrofa geopolitică numită Donald Trump? Nu știu. Pot doar să sper. Între timp, noi am face bine să mergem puțin și pe mâna altora. Nu întâmplător am evocat parteneriatul cu nemții de la Rheinmetall Defence, pentru Moreni. Cu ceva timp în urmă, vă atrăgeam atenția că se întâmplă lucruri ciudate pe partea asta de achiziții militare. Lipsește Rusia din toată această poză, nu-i așa? Nu lipsește. E aici. Dar o vede doar cine vrea să o vadă.