Cristina, doar cei ca tine pot schimba lumea

Moise Guran

Cristina Tunegaru este profesoară de română la Școala 95 din București. N-a profesat decât o iarnă. În loc să stea cuminte, în băncuța ei, oferită cu atâta generozitate de sistem după ce a ieșit a treia la titularizare pe București, s-a apucat să comenteze chestii pe facebook. S-a certat inclusiv cu Eminescu sau, cel puțin, așa a fost perceput faptul că tânăra profesoară a contestat programa ce introduce clasicii prea devreme, la o vârstă la care copiilor abia li se formează pofta de citit, riscând astfel să nu li se mai formeze niciodată. Ieri, Cristina a anunțat că din toamnă nu mai are catedră. Și, bineînțeles, nici Firea, nici Inspectorul Șef al Bucureștilor n-aveau nicio vină. Poate pesedistul de Eminescu (un conservator, se știe, la fel ca și pesediștii de azi) să fi tras sforile pentru această decizie.

Eu sunt de acord că multe dezbateri ar trebui depolitizate (v-am mai zis de fiscalitate), dar e atât de evident că interesul politicului în Educație este tocmai acela de a omorî orice dezbatere. Ce să mai dezbați când sistemul funcționează atât de simplu: Pe București (dar nu numai) nu prea se scot posturi la titularizare, dar se dă examen, normal. Examenul este o formă fără fond. Dacă vrei să ajungi profesor titular în București nu te întreci cu alți profesori, precum Cristina. Trebuie să fii ori cinstit, ori arogant, ori de-a dreptul tâmpit, când poți să te titularizezi pe un post la țară, unde nu se înghesuie nimeni, iar apoi să faci cerere de transfer la Inspectoratul Municipiliui București. Cum și cui i se aprobă cererea aia? Eh, exact aici e problema, fondul unei realități infecte ce lasă concursul ăla de titularizare doar o formă goală de conținut. Cine are copil știe că în toate școlile și liceele din București sunt o grămadă de posturi libere, ce nu sunt scoase la titularizare, păstrând o rezervă serioasă de suplinitori, manevră la dispoziția Inspectoratului. Cum se dau acele posturi? Situațiile sunt uneori ridicole, iar sistemul pute a politizare de la cinci poște. Poți să iei examenul de titularizare și să fii suplinitor? Păi… exact! Acesta e fondul problemei!

Cristina Tunegaru a atacat de fapt tot timpul acest sistem. N-a avut nicio jenă, de exemplu, pe 19 februarie, să scrie pe facebook următoarele…

Cât despre interpelarea Primarului General Gabriela Firea, din ianuarie, când Bucureștiul era sub zăpezi, deși foarte directă, aceasta a fost politicoasă, cu păstrarea unor limite ale demnității de profesor.

Și, cam asta e tot. Ieri Cristina a anunțat că din toamnă nu mai are post. A citit pe site-ul Inspectoratului că i s-au luat orele și, din toamnă, un alt profesor va veni în locul ei la Școala 95, fără ca examenul pe care l-a dat anul trecut să îi poată proteja, atenție!, nu pe ea, ci pe copiii cărora le predă. Ah! Copiii! Dar ce, sistemul de Educație este despre copii? Ei sunt obiectul, nu subiectul…

E legală eliminarea acestei profesoare? Probabil că e, deși n-ar strica niște verificări oficiale. Asta e țara, e problema Cristinei, noi ăilalți n-avem de ce să ne băgăm, nu? Marian Godină zice pe facebook că e o manipulare să asociezi îndepărtarea Cristinei cu postarea împotriva Gabrielei, iar Mîndruță își pune cenușă în cap primul, ca să nu-și pună altcineva înaintea lui. Să meargă la țară, zic alții, să vadă cum e. Mda, să meargă, zic și eu, că și la țară sunt copii, în așteptarea unei Cristine care să-i salveze de acolo, învățându-i carte, deschizându-le lumea prin lecturi care să le permită, eventual, să-l descopere mai târziu și pe Eminescu, pe junimiști și chiar teoria formelor fără fond, asta care, deși alte forme azi decât acum 150 de ani, funcționează la fel.

Bucureștiul nu te merită Cristina! Bucureștiul încă nu este o comunitate, nu are conștiința propriilor valori, nu are nici măcar conștiința rudimentară a dreptății. Bucureștiul este un uriaș acvariu de rechini pe care totuși, paradoxal, doar oamenii ca tine îi vor putea învinge. Dacă nu scriai pe facebook nici nu aflam. După ce Hotnews a preluat știrea, inspectorul șef a zis că nici nu comentează. După ce s-a creat un val de revoltă și s-a simțit doamna Firea atinsă, a reacționat și Inspectoratul, dar fără să dea explicații legate de fond, ci de formă. Tunegaru vorbește de copii și regretă că nu-i va mai putea învăța, Inspectoratul zice că poziția profesoarei e o blasfemie la adresa icoanei blonde a Capitalei

Nu știm, Cristina, dacă ți-ai fi păstrat postul în cazul în care n-ai fi criticat pe facebook pozițiile Gabrielei Firea sau modul politic în care funcționează Inspectoratul Capitalei. Eu sunt sigur că nu regreți și că ai acceptat posibilitatea de a fi demisă. Din păcate, sute, poate mii, de alți profesori sau medici (vezi cazul Colentina), sau orice altceva, au primit un avertisment după experiența ta. Indiferent că ești sau nu o victimă, ei nu vor face ca tine, ca să nu riște nimic. Iar liniștea aparentă ce se va așterne, va lăsa impresia, poate greșită, poate corectă, că Bucureștiul și Firea se merită reciproc, la fel cum fiecare județ își merită baronul sau cum însăși România și-l merită pe Dragnea. Totuși, pe lângă aceste sute sau mii, încă unul, doi, poate zece, vor îndrăzni, la fel cum ai îndrăznit și tu. Într-un final, care nu știm totuși când va veni, ei vor sparge acvariul cu rechini, pe care tu acum l-ai lovit, poate chiar l-ai crăpat. De aceea spun că doar tu, Cristina, și încă vreo câțiva ca tine, aveți puterea de a schimba în final lucrurile, de a deschide sistemul educațional către profesorii tineri, nu ca vârstă, ci în suflet și în valori.

Aceasta este capcana politizării. Hai să o depășim. Să punem în discuție nu o răzbunare politică (foarte probabilă, zic eu în continuare, în ciuda dezmințirilor agresive ale ISMB și PG) ce greu poate fi dovedită, ci sistemul insuși, ăla educațional, cel în care nu performanțele unui dascăl contează, implicit nici copiii nu contează, ci inamovibilitatea unei majorități mediocre, dar supuse, tăcute, ce implică exact poziția precară, vulnerabilă, a unor oameni precum Cristina Tunegaru.