Macron trage de Franța spre Dreapta și de UE spre Stânga

Moise Guran

De la victoria destul de firavă a lui Emmanuel Macron în turul întâi al alegerilor din Franța, euro a cunoscut niște reprize zdravene de apreciere, în special față de dolarul american. Care va să zică, perspectiva înfrângerii lui Marine Le Pen a fost interpretată ca fiind o știre bună pentru Uniunea Europeană, în general, și pentru Zona Euro, în special. Mda, Zona Euro are perspectivă, veștile sunt bune, dar hai să vedem dacă ne bucurăm toți pentru același lucru. La o săptămână după turul I, Macron zice o Uniune reformată sau Frexit. Nu, nu-mi spuneți că e retorică de campanie, chestia asta nu prea mai e valabilă când (burtieră de ieri de la CNN) un Trump se comportă după 100 de zile ca și când ar fi tot în campanie. În afară de asta, trebuie să-l înțelegem bine pe Macron, omul chiar s-ar putea dovedi providențial pentru țara sa, dar ca să ne bucurăm și noi, trebuie să ținem pasul. Putem?

Observatorii politici l-au declarat imediat și, probabil, destul de corect pe Macron ca fiind un pic altceva decât sistemul politic alternativ, de stânga sau de dreapta, chiar dacă acesta a făcut parte dintr-un guvern socialist. Forțând foarte mult o comparație, mi-aș permite să spun că Emmanuel Macron este genul de stângist de care un Mircea Geoană n-a reușit niciodată să ajungă și genul de dreptist de care Nicușor Dan nu prea are cum să devină. Și nu mă refer la un tip de derută doctrinară de care toate cele trei personaje par să sufere (de fapt, e vorba doar de combinarea unui mesaj pentru un electorat care s-ar dori antisistem stânga-dreapta, dar nu antisistem democratic), ci la un mod de a vedea viitorul Europei într-un fel pe care chiar partidele clasice care au creat Uniunea Europeană nu mai par să îl înțeleagă – ca să dai asistență socială îți trebuie taxe mari, colectare bună și, dacă s-ar putea, eficiență germană. Ghici ce îi lipsește Franței?

Emmanuel Macron înțelege perfect problema unei Franțe mult prea socialiste pentru a putea ține piept, economic, eficienței germane, pare destul de supărat pe diferența semnificativă dintre importurile și exporturile franțuzești din și către Germania, pare adeptul unei integrări mai rapide a nucleului dur european pe partea fiscală (vezi intrarea prin alunecare la Polonia) și, pe lângă asta, îl suspectez că și-ar dori și o monedă euro care să nu fie atât de mult apreciată exact de eficiența economiei germane. Macron e prea de dreapta pentru o Franță care crede sincer în stânga (aproape jumătate din electorat se pronunță împotriva economiei de piață și globalizării), dar va forța viitoarea Uniune spre politici sociale (salariul minim și altele) și o fiscalitate care să ajute, de fapt, Franța să rămână de stânga, fără a mai fi sufocată de concurența din interiorul UE.

Acum, haideți să tragem linie, să adunăm și să vedem ce rezultă. O victorie, destul de probabilă, a lui Emmanuel Macron la alegerile prezidențiale din 7 mai, îndepărtează, poate chiar anulează definitiv perspectiva dispariției Uniunii Europene și a Zonei Euro, de acord. Dar, cel mai probabil, va crea o presiune semnificativă asupra proiectului de reformare a acesteia, un proiect încă neclar pentru mulți politicieni români. Datul din coadă pe lângă Franța sau Germania e la fel de stupid azi cum era și pe vremea Republicii de la Ploiești (1870, emoțiile generate de războiul Franco-Prusac aproape că au dus la răsturnarea Principelui Carol), deci hai să înțelegem exact unde se duce Europa cu Macron și oricine o conduce Germania, din toamnă, ca să fim și noi mai mult decât francofoni-aplaudaci sau inutil-filogermani.

Impresia mea este că acest viitor președinte al Franței va dori să-și tureze propria țară și, cu atât mai mult, restul țărilor Uniunii, către o mai mare eficiență economică, la un ritm la care cine nu ține pasul, ghinion!

Cel mai probabil, Macron nu va dori să transforme actuala Uniune Europeană, ci să forțeze spre Federația Europeană (Uniunea Fiscală e următoarea stație), într-un ritm la care chiar Cehia, Ungaria sau Polonia ar putea ține pasul cu greu. Despre România ce să mai vorbim, când România nu e capabilă să își facă un calendar de aderare la zona Euro, dar să mai și viseze vreodată la unul de integrare într-un sistem fiscal european? Să ne pregătim, așadar, de înfrângerea extremismului filo-rus în vestul Europei. Apoi să încercăm să înțelegem ce se va întâmpla cu restul Europei.