Mi se pare că am trecut deja la euro și că am greșit că am trecut…

Moise Guran

Guvernul a evitat să ia o decizie în privința aderării României la Zona Euro, deși e clar de acum și pentru politicieni, și va fi cât de curând clar și pentru opinia publică din România, că fără această aderare nu vom rămâne într-o viitoare construcție europeană, probabil nici în periferia în care suntem acum. Am mai pierdut un deceniu, stimați cititori, și, la cum arată lucrurile, nimic nu indică faptul că vom fi vreodată altundeva decât într-o periferie.

E interesant cum unele știri pică peste altele, fără ca cineva să le coreleze neapărat, cauzal. Vineri, mai marii țării, dar și mințile luminate de la BNR au dezbătut cam când ar putea ajunge România în Zona Euro. Concluzia a fost ca în bancul cu girafa – trecerea la Zona Euro nu există. De ce? Pentru că-s prea mari diferențele de dezvoltare între diferitele zone ale României. Adică și ce? Răchia de la birturile sătești nu se poate da decât pe lei?

Au calculat economiștii că la o dezvoltare sustenabilă, dar la un pas mai apropiat de cel al Chinei decât de unul sustenabil, abia prin 2035 am ajunge și noi cu dezvoltarea la media UE.

Apoi a urmat îmbulzeala de la târgurile de joburi din Iași și Vaslui, unde mii de asistați social aproape că s-au bătut cu jandarmii ca să-și ia și ei o viză că au făcut act de prezență, ca să poată încasa în continuare ajutorul.

Televiziunile au înregistrat dialoguri incredibile, între patroni care ofereau de lucru și oameni tineri care susțineau că nu pot munci, că nu pot conduce o roabă, că n-au decât patru clase sau că au trecut de 40 de ani, dar n-au avut o slujbă în viața lor.

Așa, și? Dincolo de faptul că pornim din start cu un handicap de forță de muncă, atâta timp cât 4,7 milioane de angajați trebuie să hrănească 19 milioane de guri, câte mai sunt prin România, dincolo de faptul că nu vom ajunge deci niciodată la media de dezvoltare a Uniunii Europene cu o rată de inactivitate mai apropiată de cea a unei țări aflate în război, încă o dată întreb… de ce nu poate România trece la euro?

Singura diferență față de acum este predarea politicii monetare către BCE, adică a posibilității de devalorizare a monedei. Altfel spus, prețul trăscăului de pufoaică nu va mai putea crește, dezechilibrele economice nu vor mai putea fi corectate prin curs. Asta înseamnă că nici salariile, pensiile sau ajutoarele sociale nu vor mai putea fi redesenate populist la fiecare rundă de alegeri, folosind ca resursă devalorizarea muncii, căci salariile celorlalți n-au ținut niciodată pasul cu inflația.

Ceea ce încerc să spun este că adevăratul risc al unei treceri la euro, înainte de termen, nu este economic, ci politic. Euro nu mărește discrepanțele dintre bogați și săraci, așa cum proclamă disprețuitor apologeții socialismului, dar mărește discrepanțele dintre cei care muncesc și cei care nu muncesc, asta în condițiile unui stat care n-are și nici n-a avut vreodată în plan încurajarea muncii. Riscul politic consecutiv ar fi nemulțumirea celor care stau la pomana statului, manifestată apoi prin vot, în aducerea la putere a unui partid populist și anti-european. Vaaiii, ce deranj! Dar nu cumva acest lucru s-a produs oricum și fără să trecem la euro? Întortocheată țară mai avem, nu-i așa domnule guvernator Isărescu?