Etalonul politic Dragnea și România Europeană… No shit!

Moise Guran

Liviu Dragnea a reacționat prompt și aproape corect, după ce Juncker a vorbit de o Europă cu mai multe viteze, cerându-i președintelui Iohannis să înceapă imediat consultări la Cotroceni, ca să stabilim și noi ce loc vrem în UE. Da, dom’le! Ne trebuie un consens politic național pe această temă, iar apoi aș îndrăzni chiar să sper la un plan de acțiune transpartinic. Dar de acum încolo încep problemele. Eu, care sunt filoeuropean convins și vreau monedă euro, dar și integrare completă într-o viitoare federație europeană, am însă unele dubii că și domnul Dragnea ar gândi la fel. Deși, să fim sinceri, o astfel de integrare l-ar reduce pe Dragnea la stadiul de baron local, pe care niciodată nu l-a depășit cu adevărat. Și, chiar dacă s-ar declara adeptul unui astfel de plan, o să vă spun de ce între ce ar zice și ceea ce face acest tipic politician român, va rămâne totuși o distanță kilometrică, dar și o problemă de direcție.

Presupunând că România ar vrea să se integreze complet, pe lângă problemele politice evidente ce țin (să o spunem șleau, nu ne mai încurcăm cu eufemisme) de hoția organică a clasei politice, România tot n-ar putea să facă parte dintr-o federație europeană, pentru un motiv simplu – e prea săracă. 

Și dacă suntem cu toții de acord în această privință, că e adevăr statistic, de aici încolo, fiecare are propriile definiții ale sărăciei, dar și un mod foarte diferit de a vedea cauzele ei acolo unde sunt efectele și efecte acolo unde sunt cauze. Sărăcia e o cauză, sau un efect?

De exemplu, domnul Dragnea, ca orice socialist, crede că sărăcia înseamnă că lumea n-are bani, când, de fapt sărăcia înseamnă doar că lumea n-are perspective. Lipsa banilor vine din lipsa dorinței de a merge într-o direcție, rătăcire fie indusă de context, fie pentru că o bună parte a populației nici nu a avut vreodată educația unei direcții, așa cum ar fi de exemplu devenirea prin muncă. (Eh! Iar voi fi numit fascist, știu! Nu dau doi bani pe astfel de etichete.)

Perspectiva înseamnă slujbe, slujbele aduc și bani, și fonduri pentru Sănătate sau pentru Armată, și chef de Educație pentru copii, și cam tot ce îi trebuie românului ca să aibă și el o șansă vreodată să se numească european adevărat, nu asistat al Europei.

Simplificând foarte mult, un plan transpartinic ar trebui să proclame că vrem să plătim taxe ca vest-europenii (integrarea fiscală este inevitabilă pentru supraviețuirea monedei euro), că vrem și noi euro ca să avem o securitate a economisirii (pe care în lei ne-o fac praf toți politrucii care promit marea și închid apoi sarea pe devalorizare) și că, deci, vrem să fim europeni 100%, nu doar 50% sau 5%.

Desigur că n-avem cum să facem asta până nu reducem polarizarea socială din România. Adică n-ai cum să ceri să nu fie Europa cu două viteze, când noi avem România cu cinci viteze. E normal să fie salariul mai mare la București decât la Vaslui, dar este aberant ca, pe medie, să fie dublu. Atât e de simplă problema! De enunțat. De rezolvat e mai greu, dar hai întâi să fim siguri că o vrem toți rezolvată, că punem întâi adevărul pe masă, oricât de crunt ar fi el! Sau putem să ne sucim (social-democrat) în jurul ei, prefăcându-ne că nu-l înțelegem.

Întrebarea e cum reducem sărăcia și, mai ales, dacă politicienii chiar vor o reducere a diferențelor de nivel de trai între București și Vaslui, între Cluj și Teleorman, sau între Timiș și Mehedinți. Normal că vor! Ce vorbă e asta?

Haideți acum să abordăm problema altfel! Putem pleca, de exemplu, de la premisa greșită că în ianuarie am avut cel mai mic șomaj din istorie sau putem scoate de sub masă realitatea, mult mai cruntă, că 37% din populația în vărstă de muncă a României este neocupată. Neocupată nu înseamnă în șomaj. Înseamnă că n-are motive să-și caute de lucru. Care-i perspectiva acestei părți din populația României? Evident, aia pe care a promis-o domnul Dragnea în campania electorală. N-are alta. Îi e mai ușor și lui să-i spună acestei populații, dar și ei să-l creadă, că-s eu fascist sau că cei care au ieșit în stradă vor să dea țara străinilor, ca să nu mai aibă Dragnea să le dea lor ajutoare sociale.

Că Dragnea nu i-a promis acestei populații drumuri care să-i aducă locuri de muncă, ci doar o mită socială ca să-i dea voturi și să-i susțină evadarea lui din problemele penale, ei! acum parcă ne mai apropiem de adevăratele probleme! Acestea ne-au ținut și ne vor mai ține departe de Europa, până când Dragnea nu va mai fi etalonul politic de succes al României.

Citiți dezvăluirile Rise Project despre feuda Teleorman și faceți legătura între dezvoltare și corupție. Apoi, amintiți-vă că Europa cu două viteze a fost consfințită nu acum, ci în 2007, atunci când vesticii ne-au primit, cu condiția unei monitorizări pe Justiție, proclamând larg și clar că lupta noastră cu Corupția nu este ireversibilă. S-a văzut acum clar că într-adevăr nu este, pentru că exact genul ăsta de lup încolțit (cum îi spune Mungiu Pippidi, trăgând, vai, Alina! concluzia că lupul nu trebuia încolțit) preferă nu numai ambiguitatea morală mai mult decât perspectivele clare pentru țară și pentru populația ei, dar preferă pur și simplu niște dependenți economic, fără de care n-ar supraviețui politic.

Oamenii care au o perspectivă personală nici nu așteaptă nimic de la politicieni și, deci, nici nu au de ce să-și vândă votul.

Dumneavoastră ce ziceți, cu ce ar trebui să înceapă Iohannis negocierile pentru o poziției comună a partidelor noastre față de planurile europene? Cu un set de declarații sforăitoare, cum vrea Dragnea, sau cu recunoașterea unor realități de care domnul Dragnea, etalonul politic românesc, este primul vinovat?