33.647 afișări

Nici ștampilele, nici isteriile nu țin loc de „securitate la incendiu”

Ina Gabriela Funețan

Toată lumea se întreabă cum a fost posibil incendiul de la Bamboo după doar un an de la Colectiv; presa insistă să întrebe autoritățile de tot felul de autorizații și să tragă concluzia: dacă clubul avea toate autorizațiile în regulă, nu se întâmpla. De aici mai e foarte puțin până la acuzația: hoții de patroni nu vor să-și ceară autorizații, de-aia se întâmplă nenorociri. În primul rând, vă atrag atenția că anul scurs de la Colectiv nu a fost degeaba în ceea ce privește conformarea la reguli: evacuarea din Bamboo a decurs foarte bine, angajații clubului s-au descurcat cu extinctoarele și cu îndrumarea clienților către ieșiri, ușile au fost suficiente și oamenii s-au evacuat chiar înainte de a ajunge pompierii. Așadar, măsurile de siguranță au fost suficiente pentru ca o tragedie ca cea de la Colectiv să nu se repete.

În al doilea rând, aș vrea să vă descriu puțin această „autorizare de securitate la incendiu” pe care toată lumea o indică a fi panaceu universal contra incendiilor, ca și cum nici chibriturile n-ar mai arde acolo unde există autorizația ISU. Toate televiziunile invocă autorizația asta, dar nimeni nu întreabă măcar un buticar ce e asta și cum se obține.

După Colectiv, firmele din țară s-au trezit somate de primării să-și reînnoiască autorizațiile de funcționare, care fuseseră eliberate pe proprie răspundere a administratorilor, conform vechii legislații. Oamenii au aflat că autorizația se va reînnoi anual și că trebuie să meargă la ISU pentru…ceva. În acel moment, nimeni din primării nu știa să spună ce anume document trebuie să ceară cetățenii de la ISU, iar cetățenii au avut curând surpriza să constate că nici ISU nu știe. După câteva luni de bâlbâieli, cadrul normativ s-a armonizat și ISU a început să elibereze așa-numitele „puncte de vedere” în care arată dacă clădirea are sau nu nevoie de autorizație de securitate la incendiu.

Unele nu au nevoie, dar foarte multe necesită această autorizare de securitate la incendiu, pentru eliberarea căreia e nevoie de un dosar consistent. Dosarul conține printre altele: plan de situație, releveu al clădirii și relevee ale instalațiilor clădirii, expertiză de securitate la incendiu întocmită de expert tehnic atestat, scenariu de securitate la incendiu, raport de verificare tehnică întocmit de verificator tehnic atestat, documente de conformitate a materialelor. Toate astea înseamnă prestația unei echipe formate din: topograf, arhitect, ingineri de diverse specialități, expert tehnic atestat, verificator tehnic atestat.

Experți atestați pentru securitate la incendiu sunt cca. 60 în toată țara (peste 30 dintre ei doar în București, există multe județe fără un asemenea specialist), iar mulți dintre ei sunt vârstnici și nu mai pot acoperi un volum mare de muncă (unii au și renunțat să mai lucreze, chiar dacă au păstrat atestatul). Verificatori sunt ceva mai mulți; unii sunt și verificatori, și experți. Dacă luăm în considerare faptul că un proiect nu poate fi semnat de aceeași persoană și pentru expertiză, și pentru verificare, vă rog să vă gândiți cum arată agenda cu programări a unui asemenea specialist, „antamat” pe luni de zile înainte pentru expertize/ verificări pe o rază de trei județe în jurul localității lui de reședință.

Cu planul topografic, releveul clădirii, expertiza tehnică, scenariul de securitate la incendiu și verificarea tehnică, întocmirea unei asemenea documentații poate dura mai mult de un an și poate atinge costuri de mii de euro.
Și acum gândiți-vă de câți ani de prorogări e nevoie ca toate clădirile din țara asta să se pună în ordine din punct de vedere al autorizării securității la incendiu.
Experții tehnici existenți fac față cu greu nevoilor pieței de ani de zile, dinainte de Colectiv. Dar chiar dacă s-ar atesta brusc un număr suplimentar de experți, tot nu s-ar putea autoriza în jumătate de an toate clădirile care au nevoie de asta.

Dar hai să presupunem prin absurd că de la 1 iulie 2017 absolut toate clădirile au autorizație de securitate la incendiu. Școlile, spitalele, primăriile, instituțiile publice (sau ce, credeați că astea au autorizații ISU?), clădirile din mediul privat- de la 1 iulie gata, toate au actele în regulă. Nu vor mai avea loc incendii? Existența acelei hârtii pline de ștampile preîntâmpină nenorocirile? Nu. Autorizațiile nu fac altceva decât să-i scutească de responsabilitate pe toți cei implicați.

Incendii au existat și vor mai exista; clădirea poate fi în regulă până la emiterea autorizației, după care să-i dispară extinctoarele, să-i fie închise ușile de evacuare cu interfoane și să-i fie spart hidrantul. Până la incendiu, toată lumea e în regulă, acoperită cu acte, dar nenorocirea se întâmplă. Nu există niciun vinovat, nici măcar patronii, că aveau autorizație. E mai bine așa? Documentațiile scumpe și stufoase, de neînțeles pentru profani, salvează vieți? Ștampilele salvează vieți?

Nu asta e calea! Dacă vom continua să ne ascundem după deget acuzând patronii lacomi sau autoritățile corupte vom asista în continuare la tragedii pentru că, pur și simplu, autorizarea e un hățiș, iar controlul nu poate face față. Inspectorii ISU sunt puțini și depășiți de situație.

Soluția e reformarea întregului sistem de autorizare și control, astfel încât inspectorii ISU să fie mai degrabă controlori pe teren decât aplicatori de ștampile în birou. Cum se poate face asta?

În acest moment, avizarea și autorizarea ISU se fac pentru funcțiunea clădirii, mai degrabă decât pentru clădire.

Exemplu:

Un magazin se mută dintr-un spațiu și face loc unui bar. Chiar dacă magazinul a avut autorizație ISU, barul trebuie să ceară altă autorizație. Clădirea e aceeași, are aceleași dimensiuni, aceleași uși, pereții sunt construiți din aceleași materiale, diferă doar numărul de clienți care s-ar putea afla deodată în interior. Patronul plătește documentația stufoasă în care i se indică măsurile pe care trebuie să le ia ca să-și protejeze barul și clienții. Poate nu-i merge barul, iar documentația nu-i gata; închide peste trei luni și în locul lui vine un after-school. Proprietarul cere o nouă autorizație, comandă documentații…

Ați înțeles ideea, da? Acesta e modelul actual de lucru, care ocupă resursele instituțiilor și obligă investitorii la a plăti documentații scumpe.

Ar fi mult mai simplu ca o clădire să primească o autorizație definitivă în baza caracteristicilor ei- dimensiuni, materiale, număr de uși, ferestre, instalații- cu precizarea limitelor de utilizare, de exemplu: această clădire cu aceste caracteristici poate fi folosită doar pentru cutare funcțiuni, poate primi maxim atâtea persoane în interior, rezistă la maxim atât sarcină termică, nu poate depozita substanțe periculoase, are nevoie de un hidrant și două stingătoare.

O dată eliberată o asemenea autorizație, clădirea își poate schimba oricând funcțiunea fără ca asta să mai conteze pentru inspectorii ISU; pe toată durata de existență a clădirii, inspectorii nu vor avea altceva de făcut decât să verifice dacă sunt respectate limitările din autorizație. Adică, scrie în autorizație că în această clădire nu aveai voie să primești mai mult de 20 de persoane, dar tu ai primit 500? Scrie că aveai voie magazin, farmacie, birou iar tu ai deschis croitorie? Lacătul pe ușă, cauți un spațiu mai potrivit activității tale!

O dată modificată paradigma, restul detaliilor pot fi puse la punct astfel încât să fie mult mai simplu investitorilor să se conformeze și inspectorilor să controleze.

Bineînțeles, cazul Bamboo a fost o nesperată ocazie pentru politicieni să mai facă puțină gargară în spațiul public. Aceleași obsesii, aceleași teorii ale conspirației ca la Colectiv și o acuzație care mi-a reținut atenția: tehnocrații au amânat intrarea în legalitate a clădirilor fără autorizație de securitate la incendiu până la 30 iunie 2017, deci tehnocrații sunt de vină pentru Bamboo. A excelat doamna Firea, care a anunțat asta în triumf pe contul de Facebook. Prea grăbită în avântul său anti-tehnocrat, doamna Firea nu și-a dat seama că-i trage scaunul colegei de partid de la Interne care va fi, fără doar și poate, nevoită să dea și dânsa o amânare. Decât să-i creeze probleme de imagine colegei sale, doamna Firea ar face mai bine să-și arate superioritatea față de tehnocrați obținând gospodărește, până la termenul legal de 30 iunie 2017, autorizațiile ISU pentru toate clădirile din București aflate în administrarea Primăriei d-sale. Hai că se poate!