79.571 afișări

Forța ideilor e mai puternică decât a oamenilor

Moise Guran

Interesante dezbaterile din aceste zile. Nu, nu alea de la televizor cu securiști și manipulări, alea-s penibile că na! toate televiziunile au patroni certați cu legea și cu interes care în grațiere, care în amnistie. M-a și întrebat mama de ce mă duc la proteste că-s numai securiști pe acolo și m-a apucat râsul, n-am știut ce să-i spun. Dar dezbaterile astea, purtate între prieteni, fiecare cu ai lui, în aceste zile, astea-s memorabile zău! Mi-a zis cineva că nu merge la proteste: Eu am fost la vot, zice! Acu, să iasă la proteste ai care n-au catadicsit! Să apere ei țara de Dragnea.

Aparent e greu să răspunzi la așa ceva! Mai ales în condițiile în care societatea noastră încă înțelege greșit democrația. O înțelege ca pe o dictatură a majorității, ca pe un mod supus de a coborî fruntea atunci când alții sunt mai mulți, sau de a te simți ridicol, de a te detașa de o mulțime prea mică pentru a putea deveni vreodată o forță majoritară.

În realitate nu e deloc așa. Democrația nu e dată de forța unei majorități, ci exact de posibilitatea de a exprima o opinie contrară aceleia. Democrația înseamnă dezbatere, alegere, și în final decizie, dar decizie în cunoștință de cauză. Democrația garantează libertatea opiniei contrare, căci fără divergența de opinie nu există nici alegerea în cunoștință de cauză.

Ideile și libertatea lor de a circula, aceasta este forța adevărată a democrației, iar nu forța covârșitoare a unei majorități. Nu un om sau alt om, nu un lider puternic, nici măcar Președintele, nici un jurnalist sau un preot, ci ideile! Acestea sunt adevărata forță a democrației, căci ele subzistă oamenilor, se transmit, capătă forță ca un bulgăre rostogolit.

I-am spus pritenului meu care a refuzat să vină la proteste (pentru că a votat și pentru că, în opinia lui, acum ar trebui să iasă în stradă și să apere democrația cei care nu au votat) că la astfel de demonsrații nu mergem de fapt împotriva unui guvern, a unui politician penal sau a unor instituții. Aceia vor da înapoi speriați sau vor merge înainte cu tupeu. Dar nu contează!

La aceste manifestații ne strângem mai mulți sau mai puțini, nici nu contează câți, exact pentru cei care nu au fost la vot. Pentru a da forță unor idei care, probabil, la ei fie nu au ajuns, fie nu le-au înțeles, fie le-au luat în derâdere.

Indiferent ce reușesc sau nu reușesc aceste demonstrații împotriva legalizării hoției în țara noastră, această împotrivire civică, această chemare la cinste și onestitate, la fermitate împotriva celor care au jefuit România, este deja o realizare deosebită. Și asta pentru că aceste idei au prins deja forță, o forță pe care numai necesitatea, punerea la încercare a societății și a conștiințelor noastre o puteau provoca.  Mulțumim, pentru asta, domnule Dragnea!