Negociem ceva la brexitul ăsta, sau îl așteptăm pe următorul?

Moise Guran

Puțini înțeleg cu adevărat Brexitul și importanța lui pentru noi românii. A vorbit Theresa May, premierul britanic… Nici nu s-a auzit în România. N-a fost aproape nicio știre. Ce ne doare? Eh, ne doare rău! Și pentru că noi, românii am avut și un oarecare rol de cauzalitate pe care nu-l conștientizăm, dar și pentru că, paradoxal, ceea ce va face pe mai departe UK în Europa ar trebui să ne intereseze chiar mai mult decât până acum. Cititori din Marea Britanie ai acestui site, azi o să vă supărați pe mine. Nu sunteți voi marea miză a României în negocierile pentru Brexit.

Planul Marii Britanii de ieșire din Uniunea Europeană poate fi rezumat într-o propoziție simplă – englezii au votat că nu mai vor imigranți din Europa de Est și asta vom face. Doamna May a coafat puțin altfel acest discurs. A spus de exemplu că Marea Britanie nu va rămâne cu un picior în UE și cu unul afară, că Brexitul va fi complet, că nu vor mai plăti contribuții la Bugetul UE și că, deci e normal ca Marea Britanie să nu mai facă parte din piața comună și să nu i se aplice regulile acesteia. În același timp premierul britanic a spus că va încerca negocierea unui acord de liber schimb cât mai curajos. Adică cu cât mai multe libertăți comerciale și cât mai puține restricții vamale. Haida de! Păi și, deci, de ce mai pleacă din UE? Și care e partea hard din Brexit?

Înainte de a înțelege cam cum se vor desfășura aceste negocieri și cum nu trebuie să stea România impasibilă la ele, vă reamintesc faptul că cele trei principii fundamentale ale Uniunii Europene sunt libera circulație a mărfurilor, cea a forței de muncă și, al treilea, libera circulație a capitalurilor. Estul slab dezvoltat, dar și sudul Uniunii, într-o oarecare măsură, e interesat de circulația forței de muncă. Germania, Franța și nucleul economic dur (exportator) al UE este interesat de circulația fără taxe vamale a mărfurilor. Marea Britanie, care are cam 11% din PIB din servicii financiare, vrea în primul rând circulația fără restricții a capitalului.

Acum, mesajul de Brexit complet (dur) pe care doamna May a vrut să-l dea (și care a fost atât de dur încât lira s-a apreciat la loc, după o scădere destul de abruptă în preziua discursului) este cam așa … dragă Angela, noi vrem să păstrăm la Londra centrul bancar european și deci tot ceea ce trebuie să facă Germania este să lase finanța să vină de acolo și suntem dispuși în același timp să mergem în continuare cu mașini germane, că doar nu o să plătim taxe vamale pentru ele. Iar Angela ce să zică? Normal că Angela vrea în continuare să dea beamweuri fără taxe englezilor. Aia cu lecțiile date celor care vor mai îndrăzni… aia e vrăjeală politică, astfel de negocieri nu se poartă așa.

Cine e în plus la aceste negocieri? Evident, est-europenii, în special polonezii și românii, cei care au și provocat iritarea britanicilor venind în număr prea mare (în mod real sau doar pentru că așa a susținut presa tabloidă) și provocând în final votul pentru Brexit. Care Brexit scoate Marea Britanie din câteva scheme, dar, în final, cel mai probabil aceasta va avea prin acordurile comerciale negociate cu UE cam același statut special pe care îl cerea și în UE, înainte de Brexit. Adică fix diferențele pe limitarea libertății de mișcare a forței de muncă, față de celelalte țări europene.

Desigur, ca est-european, mă pot enerva pe britanici, pe presa lor tabloidă sau pe inteligența ambiguă a celor care au crezut-o, sau mă pot simți trădat de nemți, a căror duplicitate este evidentă în legătură cu despărțirea de englezi (care le cam încurcau hegemonia în deciziile UE). Totuși, dacă nemții vor avea mult mai multă libertate de negociere (să zicem cu rușii) noi ăștia din Est tot mai avem câteva atuuri în mânecă la negocierea Brexitului. Cu toată simpatia pentru numeroșii cetățeni români din Anglia, mă tem că România nu va avea prea multe de negociat în legătură cu statutul lor. Nu se mai poate! Aceasta este esența Brexitului și Theresa May a spus-o clar – limitarea numărului de imigranți din țările UE. Asta nu mai e negociabil.

Ceea ce putem totuși negocia este o cooperare militară sporită cu Marea Britanie, aici, pe frontiera de est a NATO. Prezență pe care nu numai că Marea Britanie și-o dorește, dar în condițiile în care viitorul președinte al Statelor Unite pare ucenicul lui Vladimir Putin, iar după alegerile de anul acesta din Franța și Germania cine știe ce alți ucenici vor mai apărea, și noi avem nevoie de prezența britanicilor aici. Iar pe masa de negocieri avem și noi lucruri, chiar dacă nu aceleași ca nemții, dar lucruri importante, așa cum ar fi de exemplu repatrierea unor profituri, taxarea lor, etc.

Nici noi nu vrem să ne certăm cu capitalurile britanice care chiar au investit în tehnologie și locuri de muncă în România, nici englezii nu vor să ne lase chiar pe mâna rușilor, în condițiile în care pentru toți ceilalți, inclusiv pentru americani, noi ăștia din Est s-ar putea să fi devenit deja obiect de negociere. Totul e ca oficialii români să vrea să gândească un astfel de plan. Dacă nu o vor face, dacă vor alege să risipească oportunitatea Brexitului pe discuții inutile despre exportul nostru de creiere și forță calificată de muncă către UK, măcar vom ști astfel care dintre oficialii noștri joacă în realitate cu rușii. Sau cu nemții. Nu-i așa că nimic din ceea ce se întâmplă azi în România (caftul din serviciile secrete și lumea politică) nu poate avea legătură cu asta?