26.157 afișări

De ce Iohannis NU trebuie să repete greșelile lui Traian Băsescu…

Moise Guran

Judecând cu întârziere legea majorării salariilor medicilor și profesorilor, dar și legea celor 102 taxe, Curtea Constituțională n-a făcut decât să se dea tiptil, după cireș, așteptând să vadă cine și ce rezultă din alegeri. Iar soluția de după alegeri nu putea fi decât aberantă, oricare ar fi fost ea.

Iohannis Basescu

Curtea a constatat că aceste legi, folosite de PSD ca să câștige bătălia electorală, sunt constituționale. Aberația constă în faptul că, pe de o parte, ar fi și păcat ca domnul Dragnea să nu poată pune în aplicare ceea ce a promis cu sârg și, oricum, s-a văzut la ultima conferință de presă că nu se dezice, oricum le-ar fi pus din nou pe vot rapid în noul Parlament. Pe de altă parte, problema celor două legi nu era alta decât aceea că încălcau o altă lege care spune că nu poți mitui electoratul înainte de alegeri cu tăieri de taxe și creșteri de salarii. Logica acesteia din urmă (lesne de înțeles, nu?) era aceea de a nu-i transforma pe politicienii surescitați de alegeri în rechini cu sânge în nări, sfâșiind fără simț de răspundere echilibrele financiare ale patriei. Eh! Un fleac! Au făcut-o țăndări, oricum. Și legea și țara… 

Ceea ce încerc să vă spun este că decizia CCR dă liber la acest tip de practică pe care v-am explicat-o de multe ori, ea fiind motivul pentru care în fiecare an electoral politicienii aruncă țara în aer, iar în anul următor celui electoral ne lingem toți rănile, încercând să reparăm ce se mai poate.

Și dacă decizia Curții lasă destul de clar de înțeles pentru noi toți cam cum va juca această instituție în eventuale conflicte de natură constituțională, de care s-ar putea să avem cu duiumul de acum între Parlament plus Guvern și Președinție, decizia președintelui Iohannis de a întoarce în Parlament legea celor 102 taxe este de neînțeles. Este deja previzibil faptul că viitoarea Majoritate, o va vota a doua oară, aliniată, salutând respectuos defilarea domnului Dragnea, deci de ce să nu îi dai omului cu sec, cum vă spuneam că ar fi trebuit să facă și Cioloș atunci când legea asta a fost votată?

Președintele nu face astfel decât să îi irite pe cei care o așteptau, cei care poate chiar au votat PSD-ul pentru ea. Înțeleg faptul că Iohannis se poziționează deja ca un președinte în Opoziție, dar opoziție la ce? Angajarea Președinției într-un război de hărțuire a majorității nu numai că nu va face bine țării în general, dar îi va submina exact autoritatea de care va avea nevoie atunci când Dragnea și ai lui vor veni cu adevăratele tunuri… cu modificarea codului penal, cu executarea Justiției…

Acele momente sunt inevitabile și, atunci când vor veni, chiar vom avea cu toții nevoie, și cei care ați votat și cei care n-am votat PSD, de un președinte care să reprezinte credibil interesul public al societății, să aibă și masele de partea lui, iar nu să devină reîncarnarea penibil-guevaristă a lui Traian Băsescu. Mignon, la cele cinci procente cu care a rămas, Băsescu e și așa mai viu politic decât pot digera mulți dintre noi.