89.418 afișări

Totul despre Aplicația Biziday

Moise Guran

Nu o să insist prea mult pe lucrurile pe care lesne le veți descoperi și singuri, ci pe cele care diferențiază Aplicația Biziday de altele. Nu e o emisiune Biziday pe mobil, așa cum (am constatat în beta test) mulți se așteptau. Cel mai bun lucru pentru o armată înfrântă este să se retragă pe următorul aliniament solid și să construiască de acolo o altă strategie. Generația mea de jurnaliști a eșuat grav cu societatea noastră. Mi-am dat seama de asta acum un an și am luat imediat decizia de a opri emisiunea Biziday care, indiferent ce am vrut eu, n-a ajuns în final decât la un tip de elite. Firesc, tinerii s-au îndepărtat de televizor, un instrument toxic și periculos, în mâna unor potențați ce manipulează o generație captivă în timp. Următorul aliniament solid este așadar generația care nu mai folosește televizorul, cel puțin nu pentru știri, dar care folosește intens telefonul mobil, îl poartă permanent, peste tot, riscând să-l facă și pe acela un instrument pentru aceiași rechini. Așadar, am ajuns la concluzia că trebuie să ne întoarcem la baze, la știri curate, puse în context, dar nu comentate, știri independente, informație pură ce într-un număr de ani creează reflexul adevărului. Dacă vom reuși să înzestrăm cu asta generațiile mai tinere, aceea va fi, într-adevăr, cea mai solidă fortificație. Pentru democrație și evoluție.

biziday-cover

Ce conține și ce face Aplicația Biziday?

Când o veți deschide prima dată veți găsi un agregator de știri. Am apreciat că aproximativ 10% dintre utilizatorii de știri încă mai citesc știri dimineața la cafea, în tramvai, în mașină, la cozile lungi de la semafor, poate. Aceia nu vor fi dezamăgiți. E un agregator special, aduce titluri sintetice, din care înțelegi toată știrea, fără a mai fi nevoit să o deschizi dacă nu te interesează.

agregatorĂsta e primul lucru diferit. Nu ne interesează traficul, n-avem ce face cu el și, oricum, dacă dai click, linkul nu te duce către siteul Biziday, ci către siteul care a generat știrea. Care nu e însă orice site, ci este unul de încredere, selectat de noi. Nu e nici măcar primul site care a dat știrea, este cel care a construit-o cel mai bine, cu detalii, context, etc. În felul acesta aducem trafic (implicit finanțare) siteurilor de știri care merită asta, care plătesc reporteri și care respectă o etică. Este posibil ca în anumite cazuri noi, cei de la Biziday, să avem mai multe informații despre un subiect, decât jurnaliștii care scriu despre el. O să descoperiți siteuri locale între furnizorii de știri, credeți-mă, ele au cea mai mare nevoie de finanțare curată.

Ceea ce urmărim este o coaliție a băieților buni ai presei din România, așa că îi vom ajuta să-și completeze informațiile, iar în anumite cazuri, vom verifica noi suplimentar informațiile lor. Nu ne propunem să dăm primii știrea, ci să fim siguri că ceea ce dăm este adevărat. Dar, ăsta nu este totuși decât un agregator, cu care o să vă jucați în primele zile, apoi o să uitați de el. Ceea ce e normal și firesc. Am anticipat asta. Nu va uita, însă, el de voi.

Cum? E fără poze?

Da. Și, de fapt nu, nu este fără poze. Putem încărca poze dar am considerat că v-am crește inutil și consumul de internet și pe cel de baterie și spațiul de stocare. Aplicația e pentru toată lumea, chiar și pentru cei care nu au bani pentru un abonament scump, cu mult trafic de internet. Veți vedea poze atunci când ele chiar vor avea un sens. De exemplu poza unui copil pierdut/dispărut, transmisă într-o anumită zonă geografică, parcă ar avea sens, nu?

Aplicația transmite notificări. Dacă nu le primiți, pierdeți tot hazul.

Problema cu notificările telefonului este că sunt intruzive. Te deranjează, te pot trezi noaptea, când nu vrei, oroare! De aceea, a trebuit să le reinventăm cumva. 99% dintre notificările transmise de aplicația Biziday sunt silențioase. Nu fac decât să aprindă ecranul. Dacă dormi, nu o să te trezești. Dacă vrem să te trezim îți trimitem o alertă galbenă sau roșie. Cum, însă, am decis că nu vrem niciodată să te facem să regreți că ai primit alertă Biziday, nu o să-ți dăm alerte galbene noaptea sau în weekend. O să-ți dăm doar alerte roșii, iar alea nu vin decât în două situații… Prima e cea în care ne invadează rușii, ne lovește un meteorit, începe un război nuclear, sau alte situații de Doamne-ferește. Noaptea nu vă vom trezi în alte situații. Ziua e altă discuție… Adică, de exemplu, căderea guvernului ar fi o situație în care ați putea primi alertă roșie. În alte situații de pericol sau urgență, ziua veți primi alertă galbenă. Dar nu vom da niciodată alertă galbenă noaptea și ne vom strădui să nu emitem astfel de alerte nici în weekend.

Utilizatorii de pe alte continente decât cel european sunt rugați să își închidă manual alertele galbene din Meniul de Notificări (pot apărea probleme legate de fusul orar).

A doua situație în care vom emite un tip de alertă roșie este cea a unui cutremur de intensitate mare. Vorba vine, nu o dăm noi, o dă Institutul pentru Fizica Pământului.

Ce este Alerta de Cutremur?

Uf! Nici nu bănuiți câte zile și nopți ne-a mâncat alerta asta…

De principiu este o alertă timpurie, activată automat de receptorii din Zona Vrancea ai INFP. Zic de principiu, pentru că n-am avut cum să o testăm pe un cutremur real. Ceea ce am vrut să obținem este un interval de câteva secunde, din momentul declanșării Alertei și până veți simți unda de șoc. Aceasta din urmă ajunge cam în 30 de secunde. Deci, caietul nostru de sarcini a fost să vă facem rost de vreo 20 de secunde, dar și să vă învățăm cum să le folosiți.

alerta cutremurÎn Zona Seismică Vrancea Institutul pentru Fizica Pământului (INFP) are 33 de receptori împrăștiați pe niște mii de kilometri pătrați. Ei detectează unda seismică încă de la prima ciocnire/rupere a scoarței, acolo în adâncime. Primii trei detectori care o recepționează fac o triangulație, măsoară adâncimea și magnitudinea și transmit un semnal. Asta durează patru secunde. Semnalul intră în serverul nostru, de la noi merge prin Google Notifications în telefonul dvs (iar asta ar trebui să mai dureze încă o secundă, deci, în total cinci secunde), unde întâlnește cea mai simplă linie de cod cu putință. Aceasta sună cam așa – dacă magnitudinea este mai mare de 6 grade Richter iar adâncimea este mai mică de 180 de kilometri PORNEȘTE alerta de cutremur. Am simplificat totul la maximum pentru a mări funcționabilitatea.

Așadar, în cinci secunde de la începerea cutremurului telefonul trebuie să vă alerteze și, pe simulările făcute de noi cu INFP, rata de succes a fost de 100%. În această perioadă am avut ocazia unui singur test negativ (cutremur real mai mic de șase grade, în care alerta NU trebuie să se declanșeze). Și acela a fost tot succes.

Problema aici, și adevărata bătaie de cap, au reprezentat-o specificațiile fiecărui telefon în parte. Dacă la iOS n-am avut nicio problemă, la Android am întâlnit numeroase modele de telefoane cu baterie mai slabă, care vin presetate cu modul de salvare al bateriei ON. Altfel spus, telefonul închide automat comunicarea cu rețeaua dacă nu-l folosiți (de exemplu noaptea), situație în care Alerta de Cutremur nu are cum să ajungă în 5 secunde, ci atunci când “se trezește” telefonul să verifice rețeaua. Așadar, primul lucru pe care trebuie să-l știți este că dacă nu închideți pacostea de Battery Save Mod (modul de salvare al bateriei) e foarte posibil ca o astfel de Alertă nocturnă să nu funcționeze.

A doua problemă este că alerta de cutremur este sonoră, ea trebuie să vă trezească (fără să vă panicheze), așa că dacă telefonul este pe silent… Ecranul se aprinde, telefonul vă arată magnitudinea și adâncimea cutremurului, dar este o mică șansă ca asta să vă trezească din somn, în cazul unui cutremur nocturn. Butonați cu nădejde Alerta de Cutremur din Meniul de Notificări. Ăsta e scopul ei – să aflați tot! 

De ce am implementat o Alertă de Cutremur?

De principiu, pentru că vreau să ne pregătim pentru un cutremur major. Cu toții. Ani de zile tot felul de indivizi au isterizat populația cu preziceri și alte tâmpenii, nimeni n-a reușit până acum un exercițiu științific de pregătire a populației. Scopul Alertei nu este atât acela să aflați cu câteva secunde înainte de a simți tremurul, cât mai ales acela de a ști ce să faceți în situația respectivă. În acest sens, meniul de Notificări al Aplicației Biziday vă cere să faceți o simulare de cutremur. Simularea este un filmuleț de trei minute, în care eu vă arăt și ce face telefonul în caz de cutremur, dar și ce trebuie să faceți dumneavoastră.

alerta cutremur

Nu se transmit alerte decât pentru cutremurele din Vrancea. Dacă nu doriți Alerta de Cutremur, închideți pur și simplu Alertele Roșii și nu o mai primiți nici pe aceea. Citiți cu atenție Meniul Alertei de Cutremur. Din el veți înțelege că aceasta este un experiment de comunicare și de pregătire, că nu vă putem garanta nici că o veți primi, nici că, dacă o primiți, ea nu s-a declanșat accidental, de fapt rostul acestei alerte este să vedeți filmulețul de trei minute și să vă facă să vă gândiți la un plan pentru cazul unui cutremur major. Exersând împreună acest plan, cel mai probabil la un astfel de cutremur veți face ceea ce vom repeta.

Algoritmul din spatele notificărilor

E mult de citit, este? Dacă ați avut răbdare până aici, abia veți înțelege de ce ne-a luat un an ca să creăm această aplicație și de ce va mai dura probabil încă un an să o perfecționăm.

Bineînțeles că nu e un simplu agregator… L-am făcut cât am putut noi de funcțional (de aceea arată simplu) ca să meargă pe toate telefoanele, pentru toată lumea. Nu mai lăsăm pe nimeni în urmă!

Ok, acum, în spatele agregatorului e un algoritm destul de complex, care nu ia decizii ci doar ne ajută pe noi jurnaliștii să transmitem anumite tipuri de știri pentru anumite tipologii de utilizatori. Să vă dau un exemplu…

Să zicem că mie îmi place fotbalul, dar nu mă interesează conflictul din Siria, m-ar putea interesa cursul de schimb, dar nu știu asta, pentru că pur și simplu nu știu faptul că jobul meu depinde de importul de țiței. În același timp sunt din Buzău, n-am mașină, dar sunt inginer… Ce tipuri de știri îmi aduce Aplicația Biziday? Păi, sincer să vă spun, probabil că ar trebui să vă rog să completați un chestionar complex, cu câteva chei de verificare, pentru a fi sigur că v-am profilat bine.

meniul zonalÎn loc de asta, dar mai ales pentru a vă păstra intimitatea, Aplicația Biziday vă cere doar să bifați în Meniul Zonal că vreți știri locale din Buzău. Apoi Algoritmul din spate începe să facă topuri, să analizeze ce știri citiți și ce faceți cu ele, să vă facă un profil, ca un fel de amprentă digitală, dar fără ca noi să știm cine sunteți dumneavoastră. Noi, jurnaliștii care operăm aplicația, stabilim doar ce știri sunt importante și din ce categorii, iar apoi, decidem că o știre vine ca notificare silențioasă pentru anumite categorii de utilizatori. Puteți primi o știre dumneavoastră, iar colegul de serviciu nu, sau le puteți primi amândoi, în funcție de importanța știrii (dată de noi) și de profilul creat de algoritm.

Aici este de fapt revoluția! Spre deosebire de un jurnal de știri în care vedem toți același lucru, sau de un ziar sau un site, din care își alege fiecare ce vrea, dumneavoastră veți primi cam o treime (sau mai puțin) din totalul știrilor trimise într-o zi de echipa Biziday. Sub formă de notificare silențioasă veți primi două, trei, cinci, în funcție de zi. Alertele Galbene vin și ele direcționat, uneori, alteori pot fi recepționate de toți utilizatorii. Asta vom decide noi, dacă ne permiteți acest lucru, lăsând în meniul de Notificări bifată opțiunea “Las echipa Biziday să decidă când mă deranjează“.

Ceea ce ne propunem nu este să vă dăm toate știrile, ci să nu le pierdeți pe cele importante, să le scoatem pe acelea din bombardamentul informațial pe care îl exercită zilnic asupra dvs internetul.

Bun, acum vă dați seama că realizarea profilului poate dura săptămâni sau luni. La început o să aveți profilul meu, adică o să citiți știrile pe care eu le-aș citi. Cu timpul, algoritmul vă individualizează. Și, deși am lucrat vreo șase luni numai la el, cred că suntem abia la începutul dezvoltării sale.

Are și câteva neajunsuri, pe care sper să le remediem cât de curând… N-am găsit de exemplu o soluție pentru păstrarea profilului dvs, în cazul în care vă schimbați telefonul, sau dacă reinstalați aplicația. Cum ea nu vă cere acces la nimic, nici noi n-avem de unde ști identitatea dvs, așa că la fiecare nouă instalare, algoritmul reîncepe profilarea de la zero a utilizatorului.

E complicat? Probabil că este, dar, abia ne-am încălzit!

Scopul aplicației Biziday

Nu uitați, facem asta pentru a vă asigura informarea rapidă (în timp real), sintetică, în legătură cu cele mai importante evenimente. În timp, altfel veți privi lumea, altfel veți putea diferenția minciuna de adevăr. Veți privi cu mai mult scepticism ceea ce vedeți la televizor, s-ar putea să vă pară inutile jurnalele de știri (unele dintre ele) ba chiar și dezbaterile le veți privi cu un alt ochi.

În același timp, veți face audiență celor mai curate site-uri de știri din România, ajutându-le astfel să își plătească reporterii și să facă lucruri serioase, supraviețuind concurenței făcute de clickbait, de presa de propagandă politică sau de mercenariatul jurnalistic. Aplicația Biziday respectă toate regulile de citare. Dacă vă place nu uitați să ne dați o notă apăsând din Meniul principal butonul de evaluare al aplicației. O notă bună va face Biziday mai ușor de descoperit și de către alți utilizatori.

În cazul în care ați citit acest articol de pe telefonul mobil, nu mai aveți acum de făcut, pentru a instala aplicația, decât să apăsați pe butonul de mai jos.

Vă mulțumim!