PENTRU CĂ E ȚARA NOASTRĂ, %$@#$%^&*!!!

Moise Guran

Nu e o eroare în titlu, pur și simplu scrisesem un cuvânt urât la adresa deștepților care ne explică ce nasoală e treaba cu Republica Moldova. Sunt foarte puțini, din păcate, cei care găsesc un răspuns la întrebarea – De ce să facem Unirea? asta pentru că și mai puțini știu răspunsul la întrebarea – Cum s-ar putea face Unirea? Desigur, răspunsurile sunt mai simple decât punerea lor în practică dar, știm, nimic nu se face fără un plan. Haideți să le luăm pe rând.

romania-faccia

De ce să facem Unirea?

Răspunsul la asta e simplu, dar trebuie să fie bilateral. Eu îl pot da unilateral, ca cetățean al României – Pentru că Basarabia este țara noastră. Atât e de simplu. Dacă frate-tu sau sor-ta ar fi luată ostatic ți-ai pune problema dacă, în această situație, mai sunteți rude? Nu? Evident că nu. (Dacă răspunsul e da, atunci nu are rost să citești mai departe, nu am răspunsuri pentru tine.)

Moldovenii sunt la fel de români ca și oltenii. Există o minoritate rusofonă în Moldova? Da! Dar sunt mai puțini moldoveni care nu vorbesc limba română decât unguri în România care nu vorbesc limba română. Și pe unii și pe alții trebuie să-i abordăm cu prietenie, nu cu ură. A nu se confunda rusofonii cu rusofilii. Sunt și de aceia, dar paradoxul face că sunt români din generațiile sovietice care sunt rusofili (oameni care au învățat la școală despre fascismul românesc, oameni educați să urască România) la fel cum sunt rusofoni în Moldova care sunt pro-europeni. Adică, deși vorbesc acasă limba rusă, ei vor în UE. Ghici ce? UE nu-i mai vrea! Și totuși, elitele intelectuale ale Republicii Moldova (concentrate în Chișinău) sunt românești, noua generație (educată sau nu în România) este românească, iar fiecare comentariu de pe facebook sau de la televizor al unui tâmpit care le zice disprețuitor ruși îi lovește direct în suflet pe oamenii ăia. E o crimă!

Încă o dată, imaginează-ți că fratele tău e în lanțuri, înfometat, neîngrijit, iar tu te uiți superior la el și îl întrebi… ce vrei băăă! Brânza e pe bani!

Cum s-ar putea face Unirea?

Și aici răspunsul e relativ simplu. Sau, cel puțin, ar trebui să fie, pentru o țară cu experiența de integrare europeană a României. Pilda cu frate, frate, dar brânza e pe bani, suportă un al treilea răspuns decât e pe bani, nu-i pe bani.

Și România a fost mulți ani un stat asistat de UE, FMI, Banca Mondială. Brânza primită fără bani e ca peștele primit din pilda cu Iisus. Dă-i omului o undiță, nu un pește. Regulile UE, astea cu banii greu de accesat, spun că nu de pomană are nevoie o țară ca să se dezvolte ci de investiții cinstite ce creează locuri de muncă. Nu se poate concepe altfel ridicarea Moldovei, dar și a Olteniei sau a altor regiuni românești, fără locuri de muncă. Acum, Republica Moldova are o situație puțin diferită de Oltenia sau de alte zone mai puțin dezvoltate ale României. În Moldova 60% dintre angajați sunt bugetari, ceea ce crează desigur și o problemă cu resursa umană pentru mediul privat. Dar, neavând sistemul de ajutoare sociale din România, Moldova are cel puțin avantajul de a nu avea rata uriașă de inactivitate de la noi. Altfel spus, o investiție în Moldova găsește mai ușor forță de muncă decât în Oltenia.

De aceea este nevoie de un fond de investiții România-Moldova! Sigur, ar fi nevoie și de unul România-Oltenia, România-Secuime, România-Bărăgan, etc.

Ce ar trebui să facă aceste fonduri? Păi cam ce fac programele UE la noi. Avem regulile lor, trebuie doar să le implementăm pe Moldova. Companii din România, inclusiv cu capital privat, în asociere cu companii din Moldova, pot construi infrastructură. Cu profit! Nu pomană! Business! În același timp vor angaja oameni acolo, dau salarii acolo, ridică Moldova spre un prag de convergență care, desigur, e mult mai ușor de atins cu România decât cu UE. Apoi începe un proces de integrare legislativă, cum am avut noi adoptarea Aquis-ului, unificarea monetară, la fel, treptat, apoi cea fiscală, pe măsura atingerii obiectivului de convergență.

Sigur, am simplificat la maximum. Un astfel de plan nu îl fac eu, un jurnalist, nu îl fac nici politicienii, nu îl face nici măcar un tehnocrat ca Cioloș. Îl fac specialiști sectoriali, inclusiv în domeniul militar, partea de apărare strategică fiind cea mai complicată. Dar politicienii și populația trebuie să îl adopte, să îl vrea. Revin mai jos asupra acestui aspect.

Cea mai grea întrebare este – Când?

Toată lumea își imaginează că Unirea se face așa, după ce am pocnit din dește. De mâine, sau din 2018, imediat după un referendum! Nope! Poate exista o decizie politică? Da, dar nu e neapărat necesară în această fază. În fond, dacă facem un plan comun de dezvoltare pe cine supărăm? Pe ruși? Pe UE? Pe ambasadorul american? L-am luat pe frate-miu la muncă cu mine, nu i-am pus casa ipotecă pentru a-i da din brânza mea, nu?

Eu sunt de părere că Unirea politică trebuie făcută în două faze sau, mai bine zis, pe două scenarii. Premisa de la care trebuie să plecăm este că ferestrele de oportunitate geo-politice se deschid la intervale de timp, nu știm când, dar se deschid inevitabil. Ideal ar fi ca o astfel de fereastră să ne găsească pregătiți, adică cu planul ăla de convergență într-o stare avansată de implementare. Dar trebuie să luăm în calcul și posibilitatea că fereastra respectivă nu se va deschide prea curând, că Rusia va invada eventual Ucraina și mai mult, că Odessa își poate declara independența precum Crimeea, că Găgăuzia se poate răscula precum Transnistria, etc.

Răspunsul pentru această situație este tot dezvoltarea, paralelă a celor două țări cu o integrare tot mai mare, economică, de infrastructură, inclusiv finciară, dar și în domeniul infrastructurii de securitate. Culturală nu mai zic, că aia e cea mai avansată. Nu zic că nu trebuia să facem poduri de flori, dar ce bune erau și unele de beton armat!

Educarea populației, schimbarea mentalităților, durează desigur, dar nu-i problemă, avem timp, v-am mai zis și poate n-ați înțeles ce vreau să zic.

Exact asta fac Acțiunea 2012 în România și Tinerii Basarabiei în Republica Moldova. De aia sunt bune marșurile unioniste, pașnice.

Dar ei nu vor Unire!, decretează unii pe aici prin România. Vedeți, asta e o chestie fluidă. Nici în România nu era mare discuție, asta cu Unirea, acum cinci ani. În Moldova te băteau cu pietre sau te arestau dacă ziceai de Unire. Azi unioniștii sunt foarte main-stream în Moldova, iar în România procentul celor care conștientizează că Basarabia e țara noastră e muuult mai mare. Și situația continuă să evolueze.

Apoi, hai să o luăm și altfel, tu, românule, dacă ai fi moldovean, de ce l-ai da pe Plahotniuc pentru Dragnea sau pe Filat pentru Ponta? E tot un drac, și oligarhii și baronii sunt la fel, și ei sunt tot români, în paștele mă-sii, nu putem să-i declarăm extratereștri! Dar… Justiție, DNA și aici și acolo, dar mai ales locuri de muncă și bunăstare, astea-s soluțiile pentru a-l convinge pe moldovean că e mai bine să devină o parte din România.

Există posibilitatea ca, după ce îi ajutăm așa, muncind împreună, moldovenii să nu mai vrea nicio unire?

Desigur. Dar, dacă noi stabilim acum liber și deștept că Basarabia e țara noastră, la fel, într-o zi și ei vor trebui să se pronunțe clar că România e țara lor. Nu de foame, nu din interes economic, nu pentru vize UE, nu pentru brânză gratis. Ci pentru că ESTE, pur și simplu. Iar dacă vor zice NU la un eventual referendum, asta e, noi trebuie să le respectăm acest drept.

Ce ziceți? Domnu Iohannis? Începe să semene cu un plan de țară? Dar dacă includem în el mai multe regiuni slab dezvoltate din România? O să mai avem probleme diplomatice? Vă las să ghiciți cuvântul nașpa din titlu.